Artele în Societate, Cărțile mele, Generale

După 35 de ani. Prima carte

Au trecut 35 de ani de la apariția primei mele cărți. Despre teatru. Chei pentru labirint. Eseu despre teatrul lui D.R.Popescu și Marin Sorescu, Editura Cartea Românească, 1986. Redactorul cărții a fost poetul Florin Mugur, cel care mi-a ținut binișor „spatele” în lupta cu cenzura. Deranja mai ales un subcapitol despre „absurd”. Dar, în primii ani – căci trecuseră cinci ani de eliminare a cărții din planul editorial -, deranja și titlul.web-chei-pentru-labirint

La vremea aceea eram „tânărul critic”, în ascensiune, publicând mai ales în revistele Uniunii Scriitorilor, mai puțin în Teatrul, Contemporanul, Luceafărul sau Flacăra. Debutasem în presa literară, grație unei asistente de la facultate, Antoaneta Tănăsescu, cu un mic fragment din lucrarea de licență dedicată Tragicului la Sorescu și D.R.Popescu. Debutasem atunci, în 1975, în România literară, „farul” cultural de la noi, grație și apariției săptămânale căci altfel, foarte bune reviste, dar lunare, existau în orașele importante (Cluj, Iași, Târgu Mureș, Sibiu, Craiova). Aveam să-l cunosc mai târziu pe șeful paginii de Arte, criticul teatral Valentin Silvestru, scos imediat și brutal din redacție, după 1989, de către Nicolae Manolescu care i-a făcut, astfel, loc unei protejate a sa. După cinci-șase ani de la debut, perioadă în care începusem să public și în alte reviste, mai ales lunare (Steaua, grație unei recomandări a lui Constantin Noica, AteneuOrizont, Ramuri), Valentin Silvestru mă invită să încep colaborarea cu România literară. Publica cronică teatrală atunci acolo, Radu Anton Roman care, după 1990, începe, spectaculos, o altă carieră, de specialist și autor în gastronomie și bucătărie tradițională românească. Deceniul acela nouă a fost o perioadă dură, complicată, „înghețată” cultural unde „jocurile cu mai multe strategii” erau tot mai puțin permise. Cenzura și aparatul ideologic funcționează deja cu discrepanțe, mici „delimitări”, departe de blocul monolitic de după „tezele din lulie” 1971. Nu știam prea multe despre astea atunci. Nu frecventam boema, cârciuma Uniunii scriitorilor. Problema mea și a multora era a (supra)viețuirii, la modul propriu, dar și intelectual-cultural. Cele două interdicții de semnătură pe care le-am avut au privit revistele controlate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, nu pe cele ale Uniunii Scriitorilor.

O „provocare” din acest an a universitarului clujean Liviu Malița, urmare a unui refuz al meu  (față de invitația unui dramaturg) făcut și motivat public de a realiza o antologie de dramaturgie românească în care să apară și autori afirmați înainte de 1989, m-a făcut să mă gândesc din nou la cartea mea de debut. După câteva decenii de citit, scris, vorbit, participat la, probabil, vreo două mii de spectacole de teatru, îmi e limpede acum: ca să vezi ce mai „rezistă” acum din teatrul autorilor de dinainte de 1989, mai indicată e lectura regizorală decât una critică. Dar și aceasta din urmă, făcută cu o bogată cultură, nu numai teatrală, are rostul ei. Un regizor, un animator teatral, un „producător” ar putea, însă, mai în acord cu publicurile de azi, să spună: „da, piesa asta e bună, ar putea interesa, îmi place, cred că pot să o pun în scenă” etc. Chiar dacă a fost scrisă după 1964. Dar eu fusesem format în cultura Textului, nu în cultura Imaginii. Abia după 1990, când am reușit să îmi încep drumul universitar, am creat, la  Sibiu, primul curs, „De la text la imagine scenică”, pe care îl folosesc și azi unii foști studenți, acum universitari.

De ce i-am ales pe cei doi dramaturgi? La vremea deciziei, finalul anilor ’70, cei doi îmi apăreau ca purtători ai unor mesaje, prin unele texte dramatice ale lor, care se acordau cu teza mea: labirintul și ieșirea din el. În lumea aceea care suporta, după mine, metafora labirintului. Trăiam în el, mai nimeni nu găsea „ieșirea”, decât prin adaptare, acceptare, colaboraționism, compromisrevoltă tăcută, disperare, fuga din țară sau sinucidere. Astăzi, ideea de labirint nu mai spune atât de mult. Cultura digitală și accesul la informație au construit o altă lume unde „salvarea”, „ieșirea” comportă un alt tip de tragism decât cel din regimul totalitar. Este tragismul libertății. Al faptului că „părții” (partidului) i se acordă statutul „întregului” în urma victoriei în alegeri. Dar poți alege între partide. Înainte de 1989 nu puteai decât să accepți (sau nu) că exista unul singur. Profesorii noștri din facultate, ne-au spus, mai ocolit sau mai direct, „intră în partid” căci altfel, profesional, nu vei face mare lucru. Asta nu însemna că, automat, fiind în partid, ți se deschideau larg porțile afirmării. Dar, la vremea formării mele și imediat după, spre deosebire de anii ’50, partidul recruta în mod special vârfurile. Mi s-a propus de câteva ori să intru în aparatul de partid, în vederea unor funcții în structuri de conducere. Am refuzat. Securitatea m-a contactat de două ori în vederea recrutării, ca pe mulți colegi de facultate mai remarcabili. Am refuzat „oferta”. Un prieten mi-a semnalat mai demult că apar în dosarul lui de Securitate. Așa am aflat că vreo câteva luni fusesem supravegheat discret. Mie îmi plac thriller-ele, romanele polițiste, dar…nu mi-am dat seama că eram supravegheat. (Erau buni!)

Portret de Marin Sorescu

Portret de Marin Sorescu

M-am simțit mai atras de personalitatea lui Marin Sorescu, trebuie să o spun. Am discutat, în vederea scrierii cărții mele de debut, de mai multe ori cu el. La un moment dat, mi-a făcut și un portret în creion. Remarcabil! Aveam întrebări, multe, care se transformau în discuții despre toată opera nu numai a lui. Observațiile lui erau ca desenul în peniță, fine, delimitând, dar lăsând loc și misterului. Cu D.R. Popescu „dialogul” era mai greu, mai complicat, mai ales pentru că scriitorul avea o funcție politică mare. La Uniunea Scriitorilor, când a ajuns președinte, ne-am întâlnit de câteva ori, într-o cameră alta decât biroul său, dându-mi de înțeles că existau microfoane! Nu știu dacă așa era sau era un joc. Sunt sigur că cei care știau mai bine cum conducea Uniunea – după 1989 a fost blamat pentru asta, ezitările lui și chiar o doză de lașitate au reieșit clar -, puteau crede că l-am „ales” pentru carte din considerente altele decât literar-estetice. Adică, să profit și eu de anvergura funcției sale politice. Era, la vremea aceea, și directorul revistei Contemporanul. I-ar fi stat în putere să mă angajeze redactor, ceea ce mi-ar fi ușurat mult existența (l-am întrebat o singură dată despre asta; n-am mai insistat apoi). Nu s-a întâmplat…chiar dacă urma să public o carte și despre el. Aveam să aflu că nu făcea „gesturi” din acestea. Oricum, eu mi-am văzut de lucru și am terminat, publicat cartea. Care a avut vreo două duzini de recenzii, multe foarte laudative, altele mai puțin. Dar debutasem la cea mai prestigioasă editură a lumii culturale de la noi de atunci. Văzut de sus, s-ar zice: „tipule, dar n-ai de ce să te plângi, nu era mai bine înainte…”etc.

Prima carte. Pornită din lucrarea de licență. În ciuda condițiilor în care am scris-o. Începusem naveta zilnică la Târgoviște unde fusesem repartizat prof de engleză. Ani de zile am avut aceeași soartă ca a multora dintre colegii și colegele de generație. Unii/unele au dus-o chiar mai rău. Și au încercat să nu se piardă pe drum. Pentru mulți ca și pentru mine, tragismul venea din a nu te pierde în lumea aceea unde mecanismele de supraveghere, de coerciție amestecau duritatea cu sofisticări și unde, totuși, prieteniile erau posibile.

Prima mea carte. O prezint astfel pe blog:

Scrisă imediat după absolvirea facultății și până în 1981. Când frigul se instala în case, când alimentele deveneau tot mai greu de găsit. Când s-a născut Andrei. Scriam la o (stră)veche mașină de scris, o Corona de dinainte de război (!) coronacumpărată de la un nene care ne-a cerut bani grei (pentru noi).

Scriam în bucătăria de la bloc, noaptea, când mai începeau să pâlpâie gazele.

Am revizuit cartea și după 1983 când, în 28 martie, a fost emis Decretul Consiliului de Stat privind deținerea mașinilor de scris și de multiplicat.

Țăcănitul mașinii se auzea. Inevitabil. Mașina trebuia declarată, conform legii. Nu am declarat-o.

Peste niște luni, atunci, în 1983, sună soneria. La ușă cineva, un „inspector” de la Radio voia să intre ca să vadă câte aparate de radio aveam. Mi-a arătat o legitimație soioasă, un galben murdar din care nu se-nțelegea nimic. Un tip înalt, cărunt. Nu l-am lăsat să intre. Vecinul își făcuse datoria.

Am depus cartea la editură. Celebra editură Cartea Românească, visul oricărui debutant de atunci. Cinci ani a fost amânată, apoi tăiată din planul editorial de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Ultima dată pentru că, în 1984, scrisesem/publicasem o cronică teatrală la un spectacol… care nu exista!? Așa mi-a spus șefa de la Consiliu. Fusese interzis, dar, apoi, printr-o complicitate reușită, fusese reluat în cadrul unui festival de teatru. Unde l-am văzut și eu.

Editura a reușit însă publicarea cărții. Mi s-a cerut să tai un subcapitol despre „absurd”. Nu l-am tăiat.

Prima mea carte, cu originea în lucrarea de licență care avea ca temă „tragicul”. O carte despre ieșirea din labirint! Atunci.

Cred că, dincolo de cărți, prieteniile sunt mai importante. Deși citată, prima mea carte, va fi uitată. Deja este. Dar întâlnirile, prieteniile rămân. Nu știu dacă am „rezistat” prin Cultură, dar, în mod sigur, am existat prin ea. Ca și astăzi.

Standard
Cărți, Cărțile mele

Teatrul și Comunicarea

Elemente ale paradigmei teatrale

 

Ca fenomen comunicațional, Teatrul pare să fie (este?) un mediu foarte conservator. Schema simplă, simplistă a comunicării – Emițător-Mesaj-Receptor – are în teatru același mod de folosire de secole. În fond ce s-a schimbat? Câteceva în contemporaneitatea de după anii ’60 ai secolului trecut.

Continuă lectura

Carte
Cărți, Cărțile mele

Shakespeare in Romania 1900-1950

Edited by MONICA MATEI-CHESNOIU

With a Foreword by STANLEY WELLS

 

Contributor cu:

Before the Fall: Shakespeare’s Modernity on the Romanian Stage – Ion Sava’s Macbeth and the Turmoil of the Forties

Carte
Cărți, Cărțile mele

Deteriorarea tensiunii ideale între cultură și artă

Lo scadere della tensione ideale nella cultura e nell’arte

Volum colectiv coordonat de Henry Mavrodin

 

Contributor cu:

Actul teatral și Mașina timpului

Carte
Cărți, Cărțile mele

Scenele teatrului românesc 1945-2004

De la cenzură la libertate

Studii de istorie, critică și teorie teatrală

Pentru toți oamenii de teatru din România
care au crezut că pot face teatru atunci ca și acum,
în timpul cenzurii ca și în libertate.

Motto:
Un ochi abia deschis
Când vede sângele.
Ce grea-i-e pleoapa,
Extaz căzut în lacrima uitării.
(Un gând despre Teatru, în secolul 21)

Continuă lectura

Carte
Cărți, Cărțile mele

Andrei Șerban sau Întoarcerea acasă

Piatra Neamț 1966-2000
volum coordonat de Marian Popescu

…Ceea ce veți citi în continuare este, dintr-un punct de vedere, „dureroasa și adevărata tragedie” a domnului Andrei Șerban, regizor român stabilit în Statele Unite, un mare regizor al secolului XX. Atunci, la Piatra Neamț, și acum la Piatra Neamț, după trei decenii. Pare că un mit, al eternei reîntoarceri, dă speranțe neașteptate.

Ceea ce veți citi acum este și un document: despre întoarcerea acasă, despre lumea teatrului românesc și american, despre Shakespeare, despre Piatra Neamț: un loc teatral care nu-și contrazice legenda. Apar aici oameni și fapte, locuri și spectacole, etapele unui drum căruia nimeni nu-i putea prezice începutul, tot astfel cum nimeni nu-i poate prezice sfârșitul: intrarea în legendă este, dincolo de sacralizarea actului, și o frumoasă promisiune nesfârșită. […]

Carte
Cărți, Cărțile mele

The Stage and the Carnival

Romanian Theatre after Censorship

[aici poți citi cartea integral]

The articles, essays and researches in this volume have been written during the last ten years (1990-2000). Some of them are papers presented at various European meetings of theatre professionals, others are points of view on what’s going on in Romanian theatre after censorship. This is an issue addressed to by many in both Eastern and Western Europe. The consequences of censorship and the influence of its patterns cover over forty years and are still a matter to debate, to research, to talk about.

Continuă lectura

Carte
Cărți, Cărțile mele

Theatre and National Identity

CONCEPTS – Third Conference

1996 Sibiu

Contribution section:

Theatre and National Identity – The Responsibility of Theatre Institutions

Carte
Cărți, Cărțile mele

Oglinda spartă

Despre teatrul românesc după 1989

Critică teatrală, polemici, puncte de vedere

(Aici poți citi cartea)

Paginile care urmează sunt un fel de „istorie”, fragmentată desigur, a teatrului românesc din ultimii ani, recompusă și cu ajutorul unor articole, puncte de vedere, polemici sau evaluări pe care le-am făcut publice în perioada 1990 – 1997. Lor le-am adăugat pagini scrise special cu ocazia apariției acestei cărți. În general, mă voi referi în cele ce urmează la teatrul și cultura română după 1989 așa cum le-am putut percepe în dezvoltările lor, așa cum experiențele mele profesionale sau pur umane, precum și lecturile, mi-au atras atenția că trebuie să o fac.

Continuă lectura

Carte
Cărți, Cărțile mele

Drumul spre Ithaca

De la text la imagine scenică

Ithaca a fost regăsită. Voiajul odiseic în teatru are și acest efect de reflectare a generalului în particular, destrămând tendința de claustrare. Pentru omul modern, pentru cel de azi, modurile comunicării, atât de asaltante, pot deturna esența, sensul „voiajului” său numai când mitologia fidelității față de sine a fost pierdută. Însă ori de câte ori o va regăsi, el se va reflecta în „oglinda” operei nu ca un dezmoștenit al soartei, ci, poate, ca un ales al ei.
[…]

Carte
Cărți, Cărțile mele

Teatrul ca literatură

O pledoarie de filolog pentru estetica dramei ce s-a dovedit, în timp, contrazisă, de multe ori, de realitatea foarte dinamică a spectacolului teatral. Încercam, de fapt, să întăresc statutul dramaturgului român aflat, de multe ori, într-o luptă inegală cu cenzura. Cum se știe, dramaturgia ca literatură a fost o vulnerabilitate constantă a literaturii române. Criticii literari, de la Eugen Lovinescu la Nicolae Manolescu, au fost adesea incapabili să abordeze competent dramaturgia. Voiam să demonstrez, bazat pe lecturi teoretice specializate – care lipseau criticilor literari -, că dramaturgia are un loc special în cetatea Literelor.

Continuă lectura

Carte