Artele în Societate, Generale, Invitații mei, Legislație

Cristina Modreanu: „Imaginea răului : absența unui cadru legislativ care să încurajeze accesul oamenilor competenți în instituțiile culturale românești.”

Oamenii care dau viață Culturii: Cristina Modreanu

 

portret Cristina Cluj alb-negruAveți o experiență și competențe recunoscute în domeniul Cultură. Cum vedeți profilul unui manager de proiect sau de program cultural pentru a reuși?

Aș putea să vă răspund la modul ideal, ceea ce probabil ar trebui să fac în caz că interviul e citit de tineri aspiranți la această ocupație. Pentru ei, aș spune că orice manager de proiect/program cultural trebuie să cunoască foarte bine domeniul cultural, să fi făcut parte anterior din echipe de proiect deci să cunoască din interior dinamica desfășurării unui asemenea proiect înainte de a se încumeta să-l coordoneze și, nu în ultimul rând, să cunoască legislația din domeniu. Managerul este, de fapt, vectorul care dă direcția de acțiune a unei echipe, prin urmare trebuie să cunoască foarte bine echipa – cu bune și rele – să știe clar care este finalitatea proiectului (în termenii finanțatorilor – livrabilele proiectului) și să fie bine echipat ca să navigheze în apele tulburi ale realității pentru ca, indiferent de ce obstacole apar pe parcurs, să ajungă la ținta dorită. Toate acestea cer calități de leadership, instinct psihologic, flexibilitate, diplomație, capacitatea de a-i convinge pe alții că ideea/proiectul tău merită susținere (mai ales că managerul adesea se suprapune peste fundraiser), și presupun un mare consum de energie. Am fost tentată inițial să dau un răspuns conform nu cu modelul ideal, la care ar trebui să aspirăm cu toții, ci cu modelul local, tipic românesc, în care iluzia meritocrației se topește odată cu trecerea anilor și constați că, de fapt, nu aceste calități enumerate de mine mai sus sunt cele mai importante, ci relațiile personale, susținerea politică (pentru care trebuie să faci apoi diverse servicii) și o capacitate crescută de a face compromisuri de tot felul. Nu aș vrea să sperii pe nimeni spunând asta, dar nici nu vreau să creez impresia falsă că dacă îți faci treaba bine, crezi într-un proiect și ești cel mai bine pregătit pentru a-l transpune în realitate vei avea cu siguranță succes. Pentru că din experiența mea de aproape 15 ani în managementul cultural nu este acesta adevărul. Cel puțin nu la noi. Cel puțin nu încă.

Formularea “Statutul Artistului” vi se pare că stabilește un tip de identitate culturală? De ce e nevoie de legiferarea ei?

Dezbaterile din câmpul cultural de la noi au avansat deja înspre o nouă formulare, și anume Statutul artistului și lucrătorului cultural, tocmai pentru că nu toți cei care ar fi subiectul acestui act legislativ sunt artiști, începând chiar cu managerul cultural despre care am vorbit mai sus. (sigur, o cutumă locală este să însărcinezi un artist cu managementul proiectelor culturale, ceea ce generează rezultate mixte, când nu de-a dreptul dezastruoase; managementul cultural este o ocupație separată pentru care e nevoie de cunoștințe specifice). Este nevoie de legiferarea acestei identități pentru că ea are un profil destul de clar, de specific și care nu este inclus ca atare în legislația actuală. S-a dovedit, mai ales odată cu instalarea pandemiei, că lipsa unui statut clar pentru artiștii și lucrătorii culturali care funcționează în mediul privat înseamnă abandonarea lor completă de către un stat căruia ei îi plătesc taxele, ca orice alt cetățean. Lipsa protecției pentru o categorie întreagă de cetățeni înseamnă că statul nu și-a făcut lecțiile, ignorând transformările din câmpul cultural care au intervenit de mai bine de un deceniu și continuă constant. Problema e că fără o mobilizare a artiștilor și lucrătorilor culturali – încă una! – e greu de presupus că reprezentanții noștri în forurile de decizie vor demara legislația necesară pentru acest sector cultural. Numeric, acesta nu contează din punct de vedere electoral.

Ce credeți că frânează o legiferare mai bună, în acord cu schimbările de paradigmă în producția de spectacole de la noi?

Aș menționa întâi de toate ignoranța și indiferența oamenilor care iau decizii pentru acest domeniu, a celor care ar avea responsabilitatea pentru a elabora un set legislativ conform cu realitățile curente. Cultura are în acest moment o legislație depășită, care nu include realitățile curente, ignoră schimbările apărute în sectorul cultural privat și nu este armonizată cu legislația din alte domenii cu care cultura se intersectează firesc. Într-o consultare recentă pe care am moderat-o în etapa de documentare pentru noua Strategie sectorială pentru cultură 2023-2030 pregătită de INCFC, participanții au acuzat cu subiect și predicat autoritățile de necunoașterea domeniului pe care îl guvernează și a misiunii lor în raport cu acest domeniu. Spus mai direct, responsabilii din guvern și din administrația locală care ar trebui să se ocupe de cultură NU CUNOSC ACEST DOMENIU! Rareori am avut în istoria post-decembristă miniștrii ai culturii care cunoșteau cu adevărat câmpul cultural și atunci când i-am avut fie au ținut intenționat reforma pe loc (Ion Caramitru), fie au fost schimbați fiindcă își doreau reforma și acționau în acest sens (Mona Muscă, Vlad Alexandrescu). E destul de tragic acest exercițiu al privirii înapoi la care mă obligă întrebarea dvs!

Domeniul industriilor creative vi se pare că e încurajat să se dezvolte la noi?

Da, mi se pare că în ultimii ani s-a înțeles și la noi că industriile creative pot fi prospere economic și s-au creat unele facilități pentru această zonă, care a devenit foarte ”la modă”. Problema care se ivește acum este că există o înțelegere greșită asupra a ceea ce sunt exact industriile creative. Asta înseamnă că se generează o presiune asupra întregului sector cultural privat/independent de a se înscrie într-o logică a profitului, ceea ce este complet greșit și chiar periculos. Există o cultură non-profit și în mediul privat/independent, ba paradoxal ea este mai activă decât cultura publică, cea care prin definiție ar trebui să fie non-profit, fiind susținută din banul public. Dar la noi sunt încă multe lucruri cu susul în jos – scuzați expresia, dar nu am alta mai bună – iar acesta e unul dintre ele: instituțiile publice de cultură se chinuie nu să educe și să crească nivelul cultural al oamenilor, ci să vândă bilete, să raporteze încasări, pretinzând că acesta e criteriul de evaluare. Nu este singurul, e doar cel mai ușor de bifat. Iar în acest timp avem în aceeași piață culturală disfuncțională instituții culturale private care dezvoltă programe educaționale și cresc responsabil, cu mari eforturi, un viitor public consumator de cultură. Raportul de forțe este însă nimicitor pentru cele din urmă.arpas

Puteți lămuri ce este un artist/companie independent(ă)?

Am încercat să fac asta recent într-un articol fals intitulat Ghid (https://revistascena.ro/editorial/ce-sunt-independentii-si-cu-ce-se-mananca-ei-mic-ghid-pentru-directorii-institutiilor-publice-de-cultura/) pe care l-am adresat directorilor de instituții publice fiindcă se declanșase în București o adevărată campanie de ”declarații de dragoste” față de ”independenți” de către oameni care nu știau ce sunt exact acești ”independenți”, dar vroiau să fie bine punctați de noua administrație locală. Nu vreau să reiau aici descrierea independenților, vreau doar să adaug că mi se pare că am ajuns într-un moment în care e nevoie ca sectorul privat/independent să devină mai vocal în a-și cere drepturile, după ani și ani în care a demonstrat că face o muncă esențială de educație culturală. Dacă nu primești recunoașterea pe care o meriți trebuie să o ceri în mod explicit fiindcă problema nu e la tine.

Finanțarea producției culturale ar trebui să fie atributul exclusiv al Statului (prin Guvern)?

În nici un caz! Statul nu își poate permite să finanțeze integral și exclusiv cultura nici în țări mai bogate ca a noastră. Ce poate să facă însă un stat responsabil – nu ca al nostru – este să creeze cadrul legislativ necesar pentru favorizarea finanțării culturii non-profit de către marii producători de profit. Este de multă vreme nevoie la noi de un pachet legislativ care să producă reformarea domeniului cultural printr-o infuzie de competiție în primul rând, pe baze legale, transparente și meritorii. Dar și o infuzie de finanțare care ar însemna o încurajare a consumului cultural, deci o bună investiție în calitatea vieții cetățenilor. Același pachet legislativ ar trebui să includă și măsuri de repartizare mai echitabilă, pe merit, a fondurilor publice pentru cultură, care să meargă și spre sectorul privat, nu doar înspre instituțiile publice bugetofage și producătoare de conținut cultural mediocru în cel mai bun caz.

Finanțarea (precară) a producției culturale vi se pare că este problema majoră a Culturii în România?

Este o problemă, dar care afectează în special mediul cultural privat. De fapt, s-a constatat și la audierile de la începutul acestui an de la Primăria Capitalei că instituțiile culturale publice din București primesc destul de multe fonduri, problema e cum le folosesc și câtă risipă se face. Responsabilizarea managerilor printr-o Lege a managementului instituțiilor publice de cultură modificată este esențială în acest sens. Așadar, reformarea și armonizarea legislativă pentru domeniul culturii, aducerea în contemporaneitate a modului de funcționare a instituțiilor culturale publice și private mi se pare problema majoră, care ar putea rezolva și finanțarea precară și alte disfuncții majore de funcționare și inechități în mediul cultural.

Ce ați reușit până acum/ce nu ați reușit în cariera dumneavoastră?

scena_nr53_cop_v4.inddDe când mă știu, am fost pasionată de citit și de scris mai mult decât de orice. Deci aș spune că am reușit să declin în mai multe feluri această pasiune, ca jurnalist, critic de teatru, convertit în director de festivaluri de teatru, manager cultural, redactor-șef al unei reviste de artele spectacolului și mai nou în cercetător al acestui domeniu de care m-am ocupat încă din facultate, mai exact din 1994. Am reușit, deci, să dau o coerență preocupărilor mele în raport cu teatrul, iar acum încerc să dau mai departe (prin Scena.ro, prin cărțile mele, prin Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc) și altora ceea ce am acumulat pînă acum funcționând în primele linii ale acestui domeniu.

Ce nu am reușit? Mi-am dorit la un moment dat să conduc un teatru public: știam că sunt pregătită pentru asta din toate punctele de vedere, aveam un plan foarte clar de reanimare a acestui teatru care era într-un fel de comă – e vorba despre Teatrul Mic – și cred în mod obiectiv, fiindcă sunt o persoană realistă, că aș fi reușit să-l relansez și să-l transform într-o prezență pe scena europeană, în ciuda dificultăților administrative și a blocajelor instituționale inerente. Nu am reușit nici măcar să candidez la concursul pentru acest post, nu pentru că nu aș fi avut competențele necesare, ci pentru că legislația este disfuncțională, iar asta permite organizarea de concursuri cu dedicație. 5 ani mai târziu Teatrul Mic tot are perfuziile în venă. Multiplicați cu 100 exemplul meu și veți avea imaginea răului pe care îl produce absența unui cadru legislativ care să încurajeze accesul oamenilor competenți în instituțiile culturale românești.

 

Cristina Modreanu este curatoare, critic de teatru și expert în artele spectacolului, autoare a șase cărți despre teatru în limba română și a numeroase articole despre teatrul românesc publicate în țară și în străinătate. Prima ei carte în engleză, A History of Romanian Theatre from Communism to Capitalism. Children of a Restless Time, a apărut în 2020 la editura Routledge.

Cristina Modreanu are un doctorat în teatru de la UNATC București, a fost  Visiting Scholar la NYU Tisch School of the Arts, Performance Studies Department, New York 2011-2012 și este Fulbright Alumna. Ea este redactor-șef al revistei de artele spectacolului Scena.ro și cercetător asociat la Centrul Janovics de excelență în studii de film și arte performative, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

www.cristinamodreanu.com

https://teatrufilm.ubbcluj.ro/cercetare/centre-de-cercetare/janovics-center-for-screen-and-performing-arts-studies/

Standard
Artele în Societate, Generale, Invitații mei, Legislație

Doru Taloș: „Pentru noi e posibil să fie prea târziu, dar oricine intră acum pe acest drum cred că are o șansă în plus. Orice e posibil.”

 

Oamenii care dau viață Culturii: Doru Taloș

 

Aveți o experiență și competențe recunoscute în domeniul Cultură. Cum vedeți profilul unui manager de proiect sau de program cultural pentru a reuși?

Cred, în primul rând, că un manager nu poate reuși singur, are nevoie de o echipă, are nevoie de un context favorabil și de sprijin din partea autorităților locale, naționale sau a unor sponsori și parteneri. Un manager trebuie să construiască o echipă, să știe să asculte și să fie în dialog pe diferite planuri cu oamenii din jurul lui. Pe urmă, sigur, trebuie să cunoască contextul în care derulează proiecte și publicul căruia i se adresează, e nevoie de viziune, și e importantă capacitatea de a gestiona riscuri. Și nu în ultimul rând, e important să fie mereu pregătit să adapteze din mers anumite planuri sau lucruri.

Formularea “Statutul Artistului” vi se pare că stabilește un tip de identitate culturală? De ce ar fi nevoie de legiferarea ei?

„Statului Artistului” ar trebui să stabilească un cadru fiscal și legislativ care să asigure protecție socială lucrătorilor din sectorul cultural neinstituționalizat. Sau măcar o formă de predictibilitate în viața lor.  Cred că e tot mai greu să ignorăm existența, dimensiunea și impactul acestui sector în comunitate. Momentan, lucrătorii culturali sunt extrem de vulnerabili, pandemia a demonstrat foarte bine asta, iar munca în acest sector este doar o luptă de rezistență. Cât reușesc să nu mă preocupe problemele de sănătate, cât timp am o familie care mă sprijină, cât timp pot să trăiesc într-un program în care sunt exploatat (sunt multe concursuri care oferă doar 30-40% din suma cerută pentru implementarea unui proiect, dar fără să permită restructurarea proiectului) sau mă  autoexploatez (semnez astfel de contracte de finanțare), pentru că nu știu niciodată ce surse de venit voi avea anul viitor.

Puteți lămuri ce este un artist/companie independent(ă)?

 Eu asociez termenul de „independent” cu oameni sau colective care lucrează din proiect în proiect fără nicio siguranță, își pun toate speranțele în câteva concursuri de finanțare și știu să facă tot ce este nevoie: producție, construcție decor, costume, marketing, comunicare, curățenie, vânzare bilete, sunet, lumini etc. Oameni prezenți și activi, atât înainte, cât și după fiecare spectacol. Oameni care știu foarte bine diferența între beneficiarii direcți și beneficiarii indirecți și caută să aibă un impact în comunitate.

Cred că sunt multe definiții și multe polemici în jurul acestui nume. Independent de ce? Aș folosi mai degrabă „dependent”. Dar probabil pur și simplu era nevoie de un nume.

Ce credeți că frânează o legiferare mai bună, în acord cu schimbările de paradigmă în producția de spectacole de la noi?

Lipsa de stabilitate în Ministerul Culturii din ultimii ani este un factor important. Pe urmă cred că și interesul celor din politică pentru înțelegerea nevoilor și dinamicii din acest sector este unul scăzut. Până nu demult domnul ministru Bogdan Gheorghiu nu înțelegea exact dacă spațiile culturale independente există fizic.

Au fost totuși câteva inițiative,  de exemplu cea a domnului Vlad Alexandrescu, dar din păcate încă cădem prea ușor în noi versus ei. E nevoie de dialog și o masă rotundă între toți operatorii interesați de aceste schimbări. Și singur e nevoie ca toată lumea să vadă necesitatea unei reforme. Deci probabil încă e nevoie și de timp.

Finanțarea producției culturale ar trebui să fie atributul exclusiv al Statului (prin Guvern)? Vi se pare că finanțarea (precară) a producției culturale este problema majoră a Culturii în România?

Cred că sursele de finanțare ar trebui să fie cât mai variate. Bilete, sponsorizări, servicii, fonduri europene etc. Sigur, statul cred că poate crea un cadrul legislativ care să asigure diversificarea surselor de finanțare, și aici cred că ajungem și la problema majoră a culturii din punctul meu de vedere. Lipsa de predictibilitate, lipsa finanțărilor multianuale, lipsa unor forme de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii sau întreținerea unor spații care au demonstrat că au un impact în comunitatea din care fac parte și care ar putea folosi un astfel de sprijin tocmai pentru dezvoltarea și consolidarea sectorului cultural. Altfel, cu planuri pe termen scurt și forțați mereu să ne adaptăm sau să improvizăm din mers, tot ce putem face este să ne mențim pe o linie de plutire.

Care sunt trei beneficii majore produse de organizarea și realizarea Reactor?

Dezvoltarea și încurajarea dramaturgiei contemporane românești, atât prin programul de rezidențe Drama 5, cât și prin spectacolele produse, atât pentru publicul adult, cât și pentru copii.

Construcția unei spațiu sigur în care tineri artiști și artiste au șansa să își caute vocea, atât prin programul de rezidențe Fresh Start, cât și prin dinamica în care a fost dezvoltat spațiul.

Îmbogățirea infrastructurii culturale într-un oraș cu multe pretenții, dar extrem de aglomerat și orientat doar spre profit și tunuri de imagine.

Ce ați văzut că s-a schimbat în Cluj, dar nu numai, ca urmare a proiectelor Reactor?

Prețul chiriilor și costul vieții de zi cu zi. Printr-o foarte bună campanie de PR susținută de Primăria Cluj-Napoca, orașul pare tot mai atractiv, iar viața culturală extrem de efervescentă este principalul magnet.

Glumesc sau nu prea, nu știu. Cred că Reactorul are un impact în comunitatea formată în jurul spațiului, s-au legat prietenii, s-au câștigat spectatori fideli și au fost lansate dezbateri importante, dar îmi e greu să cuprind Clujul. Suntem prea mici pentru asta.

Ce i-ați spune cuiva care ar dori să vă urmeze exemplul?

Am fost martor  la apariția și dispariția multor spații culturale. Momentan e vorba doar despre rezistență, dar la un moment dat lucrurile se vor schimba. La un moment dat va veni o generație care să poată spune am reușit. Pentru noi e posibil să fie prea târziu, dar oricine intră acum pe acest drum cred că are o șansă în plus. Orice e posibil.

Cine a lăsat „urme” în ceea ce sunteți ca Artist, ca manager de program/proiect?

Oamenii care au fost alături de Reactor încă de la început. Oameni care au făcut sacrificii pentru acest spațiu și alături de care m-am format, atât ca artist cât și ca manager de proiect/program. Oana Mardare, Alexa Băcanu, Petro Ionescu, Raul Coldea, Delia Glavițchi, Cătălin Filip, Leta Popescu. Dar și Fabrica de Pensule, Festivalul Temps d’Images, compania Váróterem Projekt,  Centrul de Teatru Educațional Replika, Asociația Reciproca, organizații pe care le-am urmărit și cu care am colaborat în mod constant. Alături de care am învătat și am derulat proiecte sau au dezvoltat rețele.

 Ce ați reușit (până acum/ce nu ați reușit în cariera dumneavoastră?

Am reușit să supraviețuiesc în Cluj, în domeniul cultural. Și cred că nu e puțin lucru.

Nu am reușit să aleg între funcția artistică și cea administrativă/tehnică, și asta cred că îmi limitează potențialul în orice direcție.

 

 

Doru Taloș este membru fondator al spațiului Reactor de creație și experiment din Cluj. A absolvit Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia Arta Actorului, Cluj Napoca, în 2009. Încă din timpul facultății e atras de spațiile neconvenționale și de teatrul neinstituționalizat. În 2010, a hotărât să își continue studiile în Barcelona. Acolo a urmat cursurile Școlii Internaționale de Teatru Estudis Berty Tovias, școală în care a descoperit metoda pedagogică a maestrului francez Jacques Lecoq. Într-un oraș multicultural a luat primul contact cu sistemul de teatru independent, prin producțiile companiei 45Tallers (Atelier45), pe care o fondează împreună cu Oana Mardare în iunie 2012. În august 2012, compania produce primul spectacol, în limba spaniolă, în colaborare cu regizorul Cristian Ban, pe textul lui Gabriel Pintilei, Elevator, prezentat în diferite săli de teatru din Barcelona. Din decembrie 2013, alături de Oana Mardare, revine în Cluj cu dorința de a înființa un teatru independent. Alături de o echipă formată din regizori, dramaturgi și actori, pune bazele spațiului cultural alternativ Reactor de creație și experiment, un spațiu care îți propună să susțină și să contribuie la definirea mișcării artistice independente din Cluj.

 

Standard
Generale, Legislație, Plagiat

Educația ministrului Educației

59114f717232d4993f4e22e5746f0403

sursa octopus. tattoo

Dl. ministru este o persoană educată. A absolvit studii universitare.

Dl. ministru a făcut cercetare științifică. A obținut titlul de doctor  cu o teză al cărei titlu nu este de găsit. Cum nici teza. Domnia sa știe ce face.

Dl. ministru este o persoană cinstită, corectă. A susținut sau propus acte normative prin care plagiatorii urmau să se simtă mai bine. Absolviți de doctoratul furat. Domnia sa știe ce face.

Dl. ministru este o persoană onorabilă. A primit onoruri. De curând din partea statului francez. Pentru merite privind promovarea francofoniei. Căci domnia sa este și președintele Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). De curând, AUF vrea să modifice propriul statut: dacă până acum președintele avea drept la un singur mandat, acum va fi vorba de două. Căci dl. ministru este o persoană onorabilă. Onorurile nu pot dura numai un mandat. Domnia sa știe ce face. Căci este o persoană educată, cinstită și corectă.

Dl. ministru este executorul (testamentar prezidențial?) al marelui proiect „România educată”, lansat în sfera publică drept cea mai prezidențială inițiativă. În Educație. Executorul este o persoană educată, firește, este doctor, este decorat, și de statul român, pe lângă cel francez. Executorul este o persoană cinstită, corectă: s-a ocupat de destinul unor persoane numite V. Ponta, G. Oprea ș.a. Care sunt persoane cinstite, corecte. Acestea nu trebuiau să sufere cum fac victimele plagiatelor. Pentru că dl. ministru știe ce face. Și când tace (știe), bine face.

Dl. ministru este membru, între altele, al unei Academii de Științe ale Securității Naționale. Unde, ca într-un „club”, se regăsesc figuri controversate. Chiar foști miniștri Educației. Rostul Academiei, chestionat adesea în spațiul public, e …inefabil. Există, dar nimeni n-ar putea spune de ce. Nici dl. ministru, care tace și când tace…Dl. ministru e și membru în consiliul științific al revistei acestei Academii: editorialul ultimului număr se deschide cu fraza: ” În plan mioritic, politicile în domeniul demografiei trebuie să fie coerente și susținute de întreaga clasă politică românească”. Desigur, dar în plan real…Oricum, dl. ministru este academician căci este o persoană educată și furnizor de securitate.

Dl. ministru este o persoană integră. Nu-i lipsește nimic: cinste, onoare, corectitudine. Criticile nu-l ating. Căci este o persoană educată, decorată, și are o misiune. Viitorul (apropiat) ne-o va face clară, fără îndoială. Era de preferat ca dl. ministru să aibă o viziune. N-a avut. Căci ea devenit o misiune…Omisiune.

Standard
Artele Educației, Legislație, Plagiat

Examenul picat al ministrului Educației

Ceea ce face în ultimele luni, mai ales în ultimele săptămâni dl. ministru al Educației a provocat reacții din partea corpului academic din România: studenți și cadre didactice, universități vizate au reacționat față de modul barbar în care un ministru, profesor universitar, rector al unei universități acționează în managementul (defectuos) al unui sistem, Educația, considerat, conform legii, o „prioritate națională”. Punctul de plecare – noile cifre de școlarizare – este, de fapt, un indicator al unei problematici mai complexe decât efectele unei proaste decizii manageriale de sistem. Și are de-a face cu un mare complex cultural-educațional, tipic pentru guvernări unde este cultivată lipsa performanței, a meritului, a excelenței prin favorizarea analfabetismului funcțional la nivel guvernamental.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație, Plagiat

Impostura vine (și) online. Corupția academică.

Corupția și ce se vede.

Spectaculosul fenomen al înșelatului pe bani. „Contract cheating”.

Casele de comenzi academice.

Ghostwriting.

Profii nu au timp?

Frauda academică, frauda alimentară.

Păcălirea cu acte prin online. 

Cunoaștem problema în România?

Și legislația?

 

Cele de mai jos ar putea să fie considerate exagerate, alarmiste. Sunt constatări ale unei realități de fapt. Care provoacă destulă îngrijorare și la nivelul Consiliului Europei, de pildă. Acesta a inițiat și dezvoltă acum o platformă, ETINED, dedicată Eticii, Transparenței și Integrității în Educație. Am participat, ca reprezentant al României (Ministerul Educației), la prima reuniune plenară a ETINED în noiembrie 2016. Unele aspecte, dintre cele de mai jos, le citez și ca urmare a participării mele, menționându-le ca atare. În timp, pe acest blog am scris de mai multe ori despre această problematică. Acum e, însă, vorba de un tablou mai amplu care revelă profunzimea unui rău: corupția în universitate, în mediul academic.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Legislație, Reacție rapidă

Despre ce se întâmplă în Educație. La Digi24

Ieri am fost invitatul Lianei Alexandru la Digi24 video, emisiunea „24 de minute„. Am discutat despre revenirea în actualitate a cazului de plagiat George Copos (acțiune introdusă de Administrația penitenciarelor!), Victor Ponta, Gabriel Oprea et ejusdem farinae, despre modificările din legislație, despre CNATDCU, minister și altele. Despre asaltul împotriva Legii Educației. Am fost la Digi24 ieri, după ce, dimineața, am am prezentat Raportul Comisiei de etică a UB în plenul Senatului, care l-a aprobat. Am observat, încă odată, că subiectul eticii și integrității nu e „apetisant”. Colegii și colegele nu realizează, cred, că aici este una dintre marile vulnerabilități ale universității românești. Suntem relativi puțini, cred, care vedem lucrurile în acest fel. Din fericire, conducerea UB este decisă să mențină, singular, deocamdată, nivelul reflexiv și al poziționării corecte în chestiunile sensibile ale actualității în Educație. E pentru prima dată când am auzit ieri afirmația: „Comisia de etică este o structură importantă a UB” și că activitatea noastră contribuie substanțial la construcția imaginii UB. Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Artele în Societate, Generale, Legislație

Blam

 

Mesaj pentru cei/cele în cauză: Comisia pentru învățământ din Senat, Guvernul român.

În loc să deschidă cultura națională spre lume, „gate-keeper”-ii o închid pe baricadele unui naționalism difuz, uneori cu damf politicianist. Celebrul măr al discordiei privind managementul instituțiilor de spectacol (despre care am scris aici) a provocat încrâncenări, otrăviri, bucăți înghițite din el și repede scuipate în tusea neînțelegerii, în nervozitatea neacceptării unor schimbări. Uneori, timpul o ia înainte. Când realizăm – dacă? – acest lucru, ar fi bine să înțelegem că statuia noastră stă pe un soclu de gips.

Nu pare ciudat că aceste două domenii foarte sensibile ale arhitecturii societății, ale națiunii – Cultura și Educația – sunt zguduite acum de seismul „Opriți timpul”?

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație, Reacție rapidă

De la autonomia universitară la…C.N.A.T.D.C.U.

Ce s-a întâmplat de la declarațiile din februarie ale domnului ministru al Educației privind: universitățile, care vor acorda și vor retrage titlul de doctor, C.N.A.T.D.C.U., care va fi instanță de apel în cazul deciziilor universităților privind doctoratele? S-a întâmplat…C.N.A.T.D.C.U.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație

Se poate simplu, clar și eficace ?

Cum se poate obține claritate, simplitate și eficacitate în hățișul legislativ care a ajuns Legea Educației?

Probabil și prin acte clare, limpezi și eficace precum acela prin care Universitatea din București a înaintat, din nou, după patru ani, ministerului Educației solicitarea de retragere a titlului de doctor în Drept dlui V. Ponta. După patru ani de albire a negrului, de escamotare a adevărului. Și încă mai e de așteptat.

Când ești murdar, te speli. De obicei. Adică: cureți murdăria cu apă, de obicei, și săpun, gel de duș etc. Apoi te ștergi, te usuci, ca să nu pui pe tine lucruri care se vor uda. Simplu, nu?, clar și eficace.

Dacă, în loc să înlături murdăria, o întinzi, va rămâne tot murdărie. N-ai făcut nimic.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Legislație

Deșteptarea primăverii. Faptele

Ar trebui să ne gândim mai mult la a ne simți bine în mediul educațional românesc și asta pentru că facem ce e corect și în beneficiul studenților noștri. Pentru că dorim să dezvoltăm ceva ce este al lor, nu să apărăm ce este al nostru.

Am crezut că, fără centrarea pe dezvoltarea personală, transmisia și receptarea de cunoștințe rămân acte unilaterale de comunicare didactică.  Avem nevoie, trebuie să putem schimba gândirea despre Educație.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Legislație

Doctor@ sau Doctor™?

Supuse dezbaterii publice, recentele propuneri privind modificări și completări aduse Hotărârii de guvern  din 2011 privind Codul studiilor doctorale sunt motivate de nevoia reală a unor clarificări procedurale cerute de o cazuistică recentă: plagiatele doctorale ale demnitarilor, dar și de ceața produsă în Legea educației de către numeroasele modificări aduse în ultimii ani de miniștri, animați, firește, de cele mai bune intenții, susținuți de o competență care ne-a pus răbdarea la încercare. O parte a populației – copiii, elevi, studenți, doctoranzi, familiile lor, rudele lor, mediul educațional reprezentat de profesori – să zicem de câteva milioane(!) a fost, în ultimii patru ani agitată nefiresc, cu consum de energie, ca să nu zic nervi, a fost pusă în situația de a nu mai înțelege ce se întâmplă.

Continuă lectura

Standard