Artele Educației, Generale, Plagiat, Reacție rapidă

Clarificări pentru plagiatori

shutterstock/studentshare

shutterstock/studentshare

Am aflat azi, 8 martie, când e, probabil, prea târziu, despre cum poate fi absolvită hoția (plagiatul în teze doctorale) prin lege. Simplu!

În contextul agresiunii Rusiei contra Ucrainei, al grijilor noastre față de ce se întâmplă, al eforturilor făcute de statul român pentru a gestiona valul de refugiați, problemele conexe, consecințele care apar deja ale sancțiunilor împotriva agresorului rus, Camera Deputaților își vede de treburi. Una dintre ele este, deja un șablon, o rutină nenorocită, modificarea Legii educației Naționale. Despre cea mai recentă, care va fi votată azi în plenul Camerei, aflu informația, distribuită de Emilia Șerban, care e rezultatul acțiunii Monitorului Educației, proiect al Societății Academice Române. Cea care a descoperit cele de mai jos este Antonia Pup.

Am intrat pe site-ul CD și am văzut cum de la un amendament adus art. 95 din Legea Educației, privind introducerea funcției de „mediator școlar” în comunitățile unde e preponderentă populația romă, inițiatorul, deputatul Cătălin Zamfir Manea (grupul Minorități naționale), ajunge vertiginos la introducerea altui amendament, la art. 170 din LEN care referă asupra…retragerii titlului de doctor! Drumul legislativ – în franceză „chemin”, în pronunție neaoșă de la noi, „șmen”, e astfel: forma inițiatorului, expunerea de motive (unde nu se vorbește decât despre „mediator școlar”), adresa de înaintare – etape datate 21.12.2021, apoi avizele comisiilor de specialitate: Consiliul legislativ, Consiliul Economic și Social și Comisia pentru muncă și protecție socială – avize obținute în intervalul 07.01-16.02.2022.

Intrăm, acum, în faza Rapoartelor. Primul, din 22.02, este al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și Comisiei pentru învăţământ. Aici se spune negru pe alb atât: „Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul includerii în structura inspectoratelor școlare a unor inspectori proveniți din grupurile marginalizate din punct de vedere social – romi, precum și al stabilirii unor condiții specifice pentru ocuparea funcției de mediator școlar în comunitățile cu populație majoritară de etnie romă, prin excepție de la reglementările generale.” OK.

Al doilea Raport, însă, numit de „înlocuire” produce surpriza. Nu e vorba numai de acel amendament privind „mediatorii școlari” în comunitățile roma, ci și de…art. 190 din Legea Educației unde la (1), apare adăugirea 1′ care ne spune , tot negru pe alb, că: „Sancțiunea retragerii titlului de doctor se aplică pentru titlurile de doctor elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a Legii educației naționale nr. 1/2011. ” Autorul amendamentului, deputatul Cătălin Zamfir Manea motivează în document: „Pentru clarificarea cadrului legislativ în ceea ce privește retragerea titlului de doctor pe baza standardelor de calitate și etică profesională.” Pare OK, nu?

Nu. Nu este.

Lăudabilă, poate, inițiativa de clarificare instituie „pragul” 2011 de la care încoace pot fi analizate sub incidența retragerii titlului de doctor, tezele de după această dată. „Clarificarea” încurcă imediat căci Ordinul ministrului Educației din septembrie 2021 cere verificarea tezelor de doctorat din intervalul 1990-2016 sub incidența suspiciunii de plagiat. Nici în Ordin nu e limpede ce se va întâmpla, în urma constatărilor făcute după verificări, cu autorii tezelor plagiate, cu conducătorii de doctorat respectiv, cu comisiile de îndrumare ale doctoranzilor plagiatori.

Să pui un „prag” când e vorba de „furt” (căci, simplu, plagiatul e un furt de text, idee, grafică, date ete.) înseamnă – ceea ce dorea de mult d.ministru – o amnistie a plagiatorilor dovediți. În toate studiile și cărțile pe care le-am citit despre plagiat apare limpede ideea că, în materie de „muncă intelectuală” , aducerea ei la cunoștință publică și beneficiile obținute prin titlul de doctor, plagiatul nu este prescriptibil. Cineva poate fura pentru că îi este foame, dar un intelectual de ce ar face-o?

Graba cu care a fost gândit și emis Ordinul din septembrie, alături de vădită intenție/dorință a ministrului S. Cîmpeanu de a „clarifica” odată pentru totdeauna (!?) chestiunea eticii și integrității academice când vine vorba de doctoratele plagiate, indică superficialitatea administrativă, conceptuală, legislativă a unui enorm aparat funcționăresc care absolvă hoții ” ca să fie bine” (vezi spotul acela despre pariurile sportive).

Azi, printr-o chirurgie legislativă care va lăsa urmări pe corpul academic, e probabil că „mica” modificare introdusă într-un Raport privind situația comunității școlare roma, privind retragerea titlului de doctor, să treacă prin votul aleșilor noștri.Trecută fiind, corul celor care ofta de ușurare se va mări și aceia/acelea care știu ce au făcut în teza lor de doctorat, vor zice, firește, că au avut…noroc. Există și un Dumnezeu al hoților! Întâmplător, el a luat chipul unui ministru.

Azi, 8 martie, nu a fost cvorum la Camera Deputaților! A fost cerută retrimiterea „proiectului” de modificare a Legii la inițiator!

Dar d. deputat Manea este mâhnit. Aflăm că și-a retras amendamentul pe motiv că a a fost interpretat „eronat”. Iată cum își justifică…tărășenia, pe Edupedu.ro.

Standard
Artele Educației, Generale, Plagiat, Reacție rapidă

Zodia Tartuffilor

surs selfhelpnirvana.com

surs selfhelpnirvana.com

În 2012, Universitatea din București, prin Comisia de etică pe care o conduceam, a făcut demonstrația publică a plagiatului prim-ministrului V.Ponta, asumându-și eroarea de a fi acordat unui plagiator titlul de doctor. Era un gest unic, cu consecințe în ani după aceea. Ani în care câțiva miniștri ai Educației – între care se detașează clar S. Cîmpeanu – au contribuit la favorizarea plagiatorilor, la crearea unor entități educaționale de tip „academii” care, cum de multă vreme a demonstrat în investigațiile sale Emilia Șercan, au produs o impostură științifică cu rază medie și lungă de acțiune. Plagiatul, zecile de plagiate aduse la cunoștința publică au aruncat o umbră derizorie peste munca de cercetare onestă, contribuția originală, publicațiile valoroase ale celor care au procedat corect în munca lor, au stabilit standardul integrității ca unicul în materie de valori morale.

Acum, în 2022, Emilia Șercan demonstrează plagiatul în teza de doctorat a prim-ministrului în funcțiune, N.I.Ciucă. Acum, analizez, la CARFIA, Centrul pentru Integritate al Universității din București pe care l-am înființat în 2017, un plagiat serial comis din 2004 de către un membru al comunității academice. Cei care au făcut sesizarea sunt cercetători din alte țări care, producând dovezile, cer universității mele să reacționeze. Ei mi-au trimis și mie dosarul plagiatului care produce pagube deja prin creditul dat plagiatorului și care a determinat retragerea din circulație a două articole unde e citată lucrarea coruptă de plagiat.  Mărturisesc un sentiment ciudat: trăiesc academic într-o zodie a imposturii științifice susținută, reprezentată de mari figuri publice ale statului român. La efectele pandemiei, care produc costuri socio-economice uriașe, se adaugă efectele incalculabile ale prezenței impostorilor academici în funcțiile majore de decizie.

În cazul de acum, încă odată, se vede precaritatea educației morale a oamenilor adulți ajunși – nu știu cum! – în funcții de decizie. O întrebare simplă care nu cere să fii un mare deștept: când îți dai doctoratul și ai de făcut o lucrare scrisă și tu copiezi fraze, pagini întregi și le pui în lucrarea ta fără să scrii de unde le-ai luat, când, deci, folosești necinstit munca altora, putem numi asta lipsă de moralitate, de integritate? Mai are onoarea unui militar de carieră vreun înțeles? Folosesc deja cuvinte rare, „onoare”, de pildă, care ies, dramatic, din vocabularul activ al limbii române și din sfera „semantică” a publicului.

Sunt universitar, am parcurs corect etapele carierei, am lucrat ca și alții pentru a contribui cât am putut la dezvoltarea domeniului meu de cunoștințe. Din 2012, de când am început să mă specializez în etica și integritatea academică – specializare nouă la noi – încerc, pe diverse căi, să construiesc atât la nivelul universității mele, dar și la acela al consorțiului din care ea face parte, o reală cultură etică și de integritate în universitatea românească. Establishment-ul universitar nu acordă o atenție specifică acestui subiect. Adesea preferă tăcerea. În paralel, aceleași eforturi le fac pe plan european (sunt membru al Biroului IRAFPA – Institutul de Acțiune și Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic, Geneva). Constat, ca și alții din străinătate, că impostura academică a devenit un fenomen grav. Că plagiatul e ca un cancer în progresie în corpul academic și de cercetare.Constat că, cu cât măsurile de sancționare și de controlare a expansiunii plagiatului sunt mai numeroase, cu atât magnitudinea fenomenului crește! Ceva este greșit! Din moment ce Tartuffe sau Impostorul se instalează ușor în universitate și în structurile de cercetare științifică. E limpede că un tip de complicitate – intenționată sau prin indiferență ori ignorare – favorizează Zodia Tartuffilor. Pe de altă parte, vizibilitatea acordată plagiatului, devenit vedetă mediatică, deturnează atenția de la probleme de fond ale Educației între care plagiatul este numai una.

Nu mă aștept ca ministrul Educației să facă altceva decât a făcut până acum, să de ordine prin care ar instala un simulacru de integritate în mediul academic când nu, de-a dreptul, ordine prin care relaxează cadrul legislativ favorizând-i pe Tartuffi. Nu mă aștept ca președintele țării, patronul grandiosului proiect național „România educată” , superb simulacru  care se topește ca înghețata la soare, să intervină față de ce se întâmplă acum, cu prim-ministrul pe care l-a girat și susținut. În situația similară, după plagiatul Ponta, el era vehement față de prim-ministrul în funcțiune. Acum tace. Ce garanții prezintă o persoană care nu procedează corect, cinstit? Și care mai e și militar? Cum observase mai demult profesorul Marian Zulean, cum analize făcute de câțiva jurnaliști (Emilia Șercan, Melania Cincea, de pildă) au scos în evidență, fragilizarea funcției publice prin impostura academică dovedită este un risc de țară. Președintele României, profesor la …bază, dar și cel care conduce CSAT pare să nu vadă acest lucru. Este îngrijorător. După episodul Ponta, tot în 2012, publicam un articol, „Călcâiul lui Ahile:plagiatul/doctoratul ca armă politică”, prin care, îngrijorat, „vedeam” ce va urma. (https://www.contributors.ro/calcaiul-lui-ahile-doctoratulplagiatul-ca-arma-politica/)

Instalarea Tartuffilor în funcțiile publice trebuie oprită! Acordarea titlului de doctor ar trebui să fie mult mai restrictivă, mai substanțială. Te crucești: numărul de titluri de doctor acordate după 1990 este uluitor de mare. Te crucești: numărul de generali (între care câteva zeci, de curând, au mai primit o stea de la Președintele țării) al Armatei române este uluitor de mare pentru efectivele în funcție de acum. Această inflație generează și susține impostura. Unii/mulți „doctori” abia știu să lege două fraze cât despre…orizontul intelectual…

Ce ar trebui să se întâmple pentru a ieși din această zodie? Mediul academic este acuzat că nu reacționează. Cum să reacționeze când el este un sistem de comandă, bazat pe ideea de ierarhie? Iar când vocile critice, foarte puține, de altfel, ies public, reacția nu este una care să încurajeze eradicarea imposturii.

Mai are sens să evocăm ce au făcut alți demnitari, în alte țări, când li s-a dovedit plagiatul? Nu.

Cred că mediul academic iar nu structurile de comandă ale Educației, valorile acestui mediu ar putea să iasă la rampa spunerii adevărului. Mai bine: ar putea, fiecare, în departamentul, laboratorul, facultatea, universitatea sa, să nu mai accepte impostura, competențele firave, cronismul și nepotismul, complezența comisiilor de susținere sau ale celor pe post didactic. Se vorbea, după 1990, de…rezistența prin Cultură. A venit vremea Rezistenței prin Educație.

Cu cât tăcerea devine mai mult acceptare cu atât Zodia tartuffilor va deveni marca nefastă a lipsei de integritate în Educație și Cercetare. Stimați colegi și colege, Educația și cercetarea voi o faceți, nu Tartuffe.

Standard
Artele în Societate, Generale, Reacție rapidă

Apusul moșierilor democrați?

Președintele Uniunii Scriitorilor, d. Nicolae Manolescu, comunică, printr-un funcționar, doamnei Ruxandra Cesereanu, scriitoare, critic al ideilor și un intelectual de marcă al culturii române de azi, că o concediază de la conducerea prestigioasei reviste Steaua. Pe motiv de nerealizare a planului la vânzări. Dar din consiliul director al revistei face parte și dl. președinte! Deci domnia sa decide, democratic, ca un moșier, moșier la Uniunii scriitorilor

sursa wallpapercave.com

sursa wallpapercave.com

peste care tronează de foarte mulți ani, că nu are nicio vină în nerealizarea planului de vânzări. Cunoscut adept al economiei de piață, latifundiarul literelor române parcurge un proces de progresivă alunecare spre o vârstă incontrolabilă atunci când crede că revistele culturale păstorite de Uniune pot fi rentabile, așa cum cred și unii politicieni sau autorități locale atunci când e vorba și despre teatre. Ce se întâmplă acum la Oradea cu instituțiile de spectacol sau la Teatrul din Petroșani unde este numit interimar un director tehnic din primărie ca să…împace două facțiuni aflate în conflict după demiterea directorului teatrului, ne spune mult despre …reîntoarcerea, în democrație, a unui timp al „moșierilor”, lideri de uniuni (scriitori, artiști), politicieni care pun între paranteze orice evoluție pozitivă în concordanță cu vremea pe care o trăim. Când, în semn de prețuire a ceea ce reușea să facă UNITER, de pildă, în anii ’90, perioadă în care, de la început, m-am implicat decisiv, am participat la aniversarea de 30 de ani de existență a Uniunii teatrale, l-am auzit pe dl. președinte spunând exact aceste lucruri: „pentru toți vine momentul când trebuie să renunțăm la pozițiile pe care le-am avut, (…) tinerii au și ei dreptul la viață și la ocuparea funcțiilor de conducere, dar trebuie să ne asigurăm că sunt bine pregătiți” – sursa https://www.uniter.ro/uniter-la-treizeci-de-ani-suntem-o-insula-inconjurata-de-intemperii/. Observați, ca și în cazul dlui Manolescu, și dl. Caramitru, latifundiar al teatrului romănesc decide că tinerii au dreptul la viață (!!!?-subl. mea) și la funcții de conducere, dar nu așa oricum, trebuie să ne asigurăm NOI că sunt bine pregătiți.  (I did not see it coming!)E limpede – căci a trecut mai bine de un an de la această declarație – că tinerii nu sunt încă bine pregătiți, poate pentru viață, da, dar pentru funcții de conducere, nu. Căci de aceea rămânem, în continuare, la conducere. NOI. Moșierii democrați. Și, totuși, personalități cu o contribuție marcantă în domeniile lor, dar care, explicabil (?!), se…autosabotează. În mod inacceptabil, vor să mențină timpul lor într-o lume care s-a schimbat.

sursa worldatlas.com

sursa worldatlas.com

Cred că este o rușine ce a făcut dl. Manolescu. Statuia sa de corifeu al literelor române – meritată- pare să se topească sub efectul anemierii etice. Cred că este o încă o declarație goală de adevăr aceea a dlui Caramitru a cărui statuie de corifeu al teatrului românesc se coclește precum grupul statuar Caragiale din fața propriului teatru.

Dar, nu știu de ce, versurile lui Alecsandri îmi revin:

„E unul care cântă mai dulce decât mine?

Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine.

Apuce înainte ş-ajungă cât de sus.

La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus.

Iar voi, care asupră-mi săgeţi tocite trageţi,

Cântaţi, dacă se poate, fiţi buni şi nu mai rageţi!”

În ciuda faptului că nu puțini scriitori au „cântat”, în ciuda faptului că puțini oameni de teatru au „cântat”, încă nu a reușit vreunul să cânte „mai dulce” decât cei doi președinți de uniuni. De zeci de ani. Secretul ar trebui aflat de la …dl. Isărescu.

Standard
Generale, Reacție rapidă

Tumoră de funcționar cu urși panda

Pandemia își urmează cursul. La fel și oamenii care semnează angajând bani publici.  Cursul pe care îl urmeză aceștia se numește apa Sâmbetei. E un râu care, alături de Dâmbovița, curge invers. De asta se fac investiții pentru a-l readuce la normal. Eroii acestei bătălii de uzură sunt funcționari de la administrația domeniului public. Ei angajează resurse bugetare pentru a-și pune în valoare creativitatea, singura armă eficientă de cheltuire a banului public. Secta adepiștilor numără deja victime în această bătălie. Nevoiți să meargă la medic, li s-a descoperit o tumoră pe creier în formă de urs panda somnoros. Ursul dormea. Pe creierul omului adepist. În urma înmulțirii cazurilor de juisare necontrolată în exercițiul cheltuirii creative a banilor din taxe și impozite, dar și a unei stări nefirești de incontinență logică, alți doctori din țara noastră au identificat mutații ale tumorei: au apărut, astfel urs panda mâncând, urs panda mare așezat (mâncând), urs panda în picioare. Asta ultima provoca suferințe mai mari căci ursul după ce că era și mare stătea și cu picioarele pe creierul omului.

Guvernul, alertat, n-a stat pe gânduri cum îi era meteahna. A creat imediat, un CSP (comitet de situații de pandurgență) pentru a limita efectele nocive. Prima măsură: examinarea medicală, cu tomograful, olografu’, batiscafu’, anafu’ ș.a., constatându-se, urgent, la pacienți, consumul masiv de timoftică, cu efect distructiv asupra timologiei acestor persoane. Ținând cont de faptul că timomul pacienților i-a făcut să piardă timona, acești timopați  au primit un tratament pe baza unui spor, folosit încă din Antichitatea târzie, numit „spor de antenă”. Evoluțiile sunt în curs căci Consiliul Suprem de Disperare a Țării (CSDȚ) cere identificarea radiațiilor și locația antenelor care produc asemenea prăpăd.  O greșeală de redactare a ordinului de identificare a cauzat, din păcate, extincții premature: în loc de „triangulare” în ordin a apărut „strangulare”. Asta e, ne cerem scuze. S-a cerut și ministerelor evaluarea pagubelor căci primele note de plată sosite ne arată sume alarmante (v. imagine). Pe de altă parte, CSDȚ a primit primele sesizări privind un aspect neobișnuit: urșii panda de pe creierele adepiștilor au început să apară fizic, în realitatea nevirtuală a orașelor.S-au ordonat verificări la fețele locurilor unde urșii panda ieșiți din creiere, unde hibernaseră bine-mersi, s-au instalat în spațiile publice. Martorii oculari, dar mai ales copiii îngroziți, spun că priveliștea nu este cool deloc. (v.din nou imaginea). Cunoscuta activistă pentru drepturile creierului, distinsa Șodolina Rașcurcă, cheamă lumea la miting, la Grădina Zoologică. Un aspect pozitiv: cunoscutul academician Jesus Proșoacă susține o conferință pe tema Pandemiologia de la începuturile creștinătății și până acum. Intrarea pe baza ecusonului distribuit de adepiști. Sunt admiși numai cei cu ecuson urs panda somnoros.

 

Standard
Generale, Reacție rapidă

Brexit, ExBrit?

Westminster PalaceUrmăresc evoluțiile din UK privind scrâșnitul Brexit. Ce (își) fac politicienii britanici cu mâna lor, într-un „joc” răgușit al inteligenței care pare să strige în zadar după o fărâmă de logică, nu se mai numește Brexit ci, poate, ExBrit. Atât au „jucat” cu Europa după război, încât, acum, vrând să plece, nu mai nimeresc ușa. Prost e că, dincolo de bucuria Moscovei, consecințele privesc întreaga arhitectură a edificiului democratic european. Și nu numai.

Un cunoscut, regizor, propune: London se va scrie Londoff. Jocul de cuvinte pare la îndemână, dar nu e chiar așa. Ceva rău se întâmplă acolo, Ceva nu mai e demult „on”, ci, în trendul european, devine „off”. La „Bulandra”, Andrei Șerban a pus în scenă „Richard III”. Nu am văzut încă spectacolul. Dar, nu e prima dată, când celebrul regizor e în acord cu lucrurile mari: nu lucra el, în 1990, la „Trilogia antică” atunci când minerii năvăleau la Universitate și apoi în teatru?

„Insula” a jucat mereu subtil cartea apartenenței/distanței continentale. Cultura politică britanică, aceea care a dus Imperiul la apogeu pentru a se retrage, apoi, succesiv, dar niciodată definitiv, e un fundament mâncat acum de termitele gândirii „off”.

sursa bbc

sursa bbc

Răgușeala doamnei prim-ministru nu e numai semnul suprasolicitării corzilor vocale, ci și regresul atonal al rațiunii. Brexit e muzica fără o cheie, fără centrarea tonului. E calea ExBrit, a evacuării din discurs a ceea ce însemna un pragmatism constructiv. Nu pare firesc deloc ceea ce se întâmplă. Fapt care sporește sarcina dificilă a Europei de a strânge rândurile în fața extremismelor și populismelor. România a devenit un furnizor al populismului. Cu ce preț? Când vom ști, vom fi început deja să-l plătim. Nu se știe până când. Nimeni nu știe. La fel ca și în cazul Brexit.

Azi, 14 martie, Parlamentul a votat pentru a cere UE amânarea Brexit. Ce se mai poate spune!?

Standard
Reacție rapidă

Rocinanta partidului

Sunt printre puținii, probabil, care încearcă, cum să spun, un mix de milă și compătimire pentru această premieră în politica românească, de fapt, pentru premierul României. Mulți iubitori de sânge, producători de măscări o preferă în mod evident ca țintă căci, să-i dăm cezarei ce este al cezarei, premierei îi iese totul firesc, natural. Celebrul Stanislavski ar fi fost încântat căci ar fi văzut că munca premierei cu sine însăși nici nu cere mult timp, nici nu cere mari resurse iar rezultatul e garantat. Când apare pe scenă, premiera le taie pe toate divele căci e în stare permanent de multi-tasking: să spună prostii, să spună prost prostiile, să calce strâmb sau să  se lovească la cap.

Saga premierului României continuă. Iar popularitatea sa e în creștere. Să te lupți voinicește cu limba și gândirea în limba română, să aterizezi greșit cu elicopterul, să te lovești la cap când cobori din el, câți pe lumea asta se pot lăuda că le-a ieșit. În aceeași zi! Ceva e molipsitor la doamna. Noi credem că pilotul a fost „deturnat” de confuzia permanentă, cețoasă, din capul acesteia. Nu putem decât să o compătimim, să-i recomandăm ceva aerobic, pași de dans, legume și fructe, duș scoțian, trandafiri în păr, dans săptămânal în ie, și câteo pălmuță în cap pentru trezire intermitentă, cum clipesc luminile de avarie.
Un smurd special pentru demnitari ar trebui creat căci – ca să zic așa – intemperiile vremurilor politice abundesc tot mai mult.

By Manuel Martín Vicente, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1452501

Parte din ansamblul Cervantes de la Madrid/By Manuel Martín Vicente, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1452501

Până atunci, însă, această Rocinantă de partid servește credincioasă stăpânului ei, plecat la lupta cea mare cu propriile-i mori. Pentru oamenii care nu s-au rușinat să citească literatură și își mai aduc aminte de Don Quijote, episodul, minor desigur, al găsirii unui nume pentru mârțoaga  cavalerului ce se va lupta cu morile de vânt, are semnificația sa. Și l-a găsit cavalerul! După patru zile de gândire asiduă, scrie Cervantes. Numele vine din spaniolul rocín care înseamnă „cal de povară” dar și „un analfabet” sau „rudimentar”. Iar combinația dubioasă cu „ante” spune multe. În spaniolă. În română, nu trebuie să ne batem capul căci Rocinanta noastră, supusă, nu-și face probleme. Ca și pâlnia lui Stamate (vezi Urmuz), ea folosește pentru atingerea scopului. Suportă multe, merge greșit, se poticnește, se lovește, merge șovăit, dar…mai trece o zi, trec zile, luni, și partidul e mândru că duce la greu. Povara ei, a Rocinantei, e stăpânul ei care se învârte în cerc. Un cerc tot mai strâmt. De aici și tot mai frecventele amețeli, confuzii și poticneli. Partidul îi va ridica, la final, un monument. C’est la moindre des choses, ca să zic așa.

 

Standard
Reacție rapidă

Infinitul din capul lui Stănescu. Teoria pâlniei

Este critic de artă, noua stea a guvernării prin artă. Eseurile sale, unele nereușite chiar de curând, nu fac decât să ne dea speranță că tânărul mai are multe de spus. Și când emoțiunea absolută îl cuprinde – căci ce-ar fi un critic fără fiorii absolutului? – le spune cu vorbele lui, grai dulce românesc, competent și vizionar.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale, Reacție rapidă

Absențe motivate?

La Școală funcționau – poate și acum –  „absențele motivate”. Ca să nu fie afectat cuantumul de prezențe, aduceai hârtii doveditoare în cazul în care absentai de la ore. Ele motivau absența. Desigur, în politică, în guvernare nu funcționează așa ceva. Nimeni nu te obligă să fii prezent. Dar poziția, funcția publică pot. Dacă le respecți. De Ziua națională a Franței, trio-ul de legendă al politicii românești recente, compus din o femeie (dna prim-ministru) și doi bărbați (președintele Camerei și președintele Senatului), lipsește, ca și de Ziua Statelor Unite, de la ceremonia, sărbătoarea anuală. Dacă la Washington sau Paris, Ziua națională a României ar fi tratată la fel – de fapt, nu știm cum e tratată, cine sunt și de la ce nivel cei care onorează cu prezența invitațiile statului român – sunt sigur că asta ar da satisfacție tuturor: și populișilor, naționaliștilor („cum își permit să nu ne bage în seamă nenorociții ăia?”) și europeniștilor, cu vederi liberal-progresiste („bine ne-au făcut, să vadă ăștia că ăsta ne e locul!). Pe cei care sunt total de acord cu vorba campaniei publicitare tangentă cu Centenarul Marii Uniri, atât de inteligentă și patriotică, unde e înscris în cromatica tricoloră mesajul:

Cum serbăm noi Centenarul

Dacă nu-ncingând grătarul? 

s-ar putea ca problema de mai sus să nu îi intereseze. Din motive binecuvântate de propriul pântec.Ei și ele vor fi mereu prezenți la chemarea grătarului. Nu vor absenta nemotivat niciodată. Nimic de acuzat aici. Dar pe cei și cele care nu văd nimic onorant în a fi prezenți/ prezente la sărbători naționale ale unor state care sunt importante pentru România, ce-i poate scuza? De ce se poartă ei și ele ca oameni care nu au bunul simț de a face față rolului, funcției lor? S-ar putea spune rapid: pentru că nu îl au. Bunul simț, nu funcția. De aceasta beneficiază tot timpul. Bunul simț, însă, nu le aduce nimic. Nici măcar un grătar. Numai ideea că trebuie să se comporte civilizat, să converseze în vreo limbă străină, să se miște coerent, cu naturalețe, să fie politicoși cu cei și cele pe care îi/le întâlnesc, să profite de împrejurare pentru a înscrie un punct pozitiv pentru România, s-ar putea să îi/le obosească. Le cere prea mult. Mai bine nu ne ducem. Să ne slăbească, ăștia cu ifosele lor care trebuie să ne spună de fiecare dată cum trebuie să facem ceva în spiritul democrației! Vom serba cum-necum și Centenarul ăsta. Al doilea încă nici n-a-nceput. Atunci, toți adulții de azi  vom fi absenți motivat.

Standard
Generale, Reacție rapidă

Ce este (anti) românismul?

O nouă propunere legislativă vrea să reglementeze ceva foarte sensibil, mai ales la noi: manifestările și acțiunile anti-românismului, atât în țară cât și în alte țări. Ca orice român, sunt și eu interesat de ce ne pune în pericol ființa națională, temelia noastră etnică. M-am bucurat că, mai întâi, sunt definiți termenii. Chiar cel mai important: „anti-românism”, adică „percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăților românilor, a instituțiilor comunităților românești sau a lăcașurilor de cult ale românilor”. Deci, anti-românismul e o percepție  exprimată ca ură. Categoriile vizate de exprimarea acestei percepții ca ură: românii și ne-românii. Să înțelegem, după ce am citit. Lipsește ceva. dacă definești „anti-românismul”, ar trebui să știm ce este „românismul”. În logica acestui act legislativ, rezultă că românismul ar fi o percepție, exprimată însă ca dragoste, iubire – adică, de opusul urii, deși, uneori sunt cam același lucru – față de români. Românismul nu e legiferat. Încă. În Constituție nu se vorbește de „percepții”, „românism”, „ne-români”, „ură” sau „iubire”. Dar în acest proiect de lege, da. De ce nu mai e suficient articolul 30 (7) unde „Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională (sic!), rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică…”? Sau misteriosul articol 54 („Fidelitatea față de țară este sacră”)? Ce înseamnă „fidelitate”? „FIDELITÁTE s. f. 1. Statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudine etc.; devotament, credință.” Statornicia nu e „bună” sau „rea”. Ea înseamnă neschimbare, rămâi statornic, stai așa, statornic. „Devotament”, „credință” sunt termeni care vin din sfere diferite. „Devotamentul” e o formă a „statorniciei” față de cineva, nu poți fi devotat unui gard. „Credința” e dată, în teologie, de capacitatea de a iubi, de a se jertfi. Deja lucrurile se complică.

Deci, proiectul se referă la o percepție. Termenul e din psihologie și înseamnă „procesul prin care sunt identificați și interpretați stimulii senzoriali” în vederea înțelegerii lumii înconjurătoare. Percepția, procesul prin care se realizează este exprimat prin ură. Ce este ura? Este „un sentiment puternic” de ostilitate, de dușmănie față de „cineva sau ceva”. Deci, în rezumat, un proiect de lege vrea să normeze o percepție și un sentiment. Cool! Ce facem cu percepțiile care duc la proasta înțelegere a lumii înconjurătoare? Ce facem cu ura/iubirea de sine? Le putem norma, nu? Cine se mai ocupase de asta?

Dacă citești expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă, lucrurile se simplifică geometric. Inițiatorii au, de fapt, în vedere „ne-românii”, adică etnicii maghiari. Asta e! Atât i-a dus mintea.

România din Țigănești, Teleorman?

România din Țigănești, Teleorman?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Să facem un exercițiu în caz că proiectul devine lege. Se dă următoarea fotografie, luată, după ploile masive recente, în localitatea Țigănești, Teleorman, postată pe site-ul ISU Teleorman, preluată apoi pe Facebook, ștearsă apoi de pe site-ul ISU. Comentați poza, în 5 rânduri, știind  că rigorile legii abia apărute stau cu ochii pe voi. Nu-i așa că vă va fi foarte greu să faceți abstracție de: Teleorman/Dragnea, lenea românilor/țiganilor, soarta mioritică  a românilor, Centenarul Marii Uniri, „suntem o țară de…”. Dacă nu vă abțineți, pușcăria vă mănâncă. Pentru că se va dovedi că aveți o percepție greșită asupra realității căci românii/țiganii nu sunt așa, România este altfel, cu oameni solidari, cărora le pasă; se va dovedi că numai ura v-a făcut să vă exprimați ca niște ne-români uitând că fidelitatea față de țară e sacră. Dacă oamenii din poză nu știu cuvântul „sacră” sau/și, mai rău, „fidelitate”, înseamnă că avem mari probleme, pasagere, desigur, cu Educația și, în general, cu interpretarea stimulilor senzoriali. În fond, cei doi din poză n-au știut cum să-i interpreteze pe stimulii senzoriali, s-au blocat în neputința de a-și reprezenta lumea înconjurătoare. Și atunci se uită, vorba poetului, la cine mai trecea pe drum. Ei n-au nicio vină. Stau și cu picioarele-n apa-aia degradantă în timp ce pompierii, nu le-ar fi rușine!, merg, io-te, în cizme de cauciuc, să nu se ude. Acum înțelegem de ce sunt necesare astfel de legi care dacă nu ne spun ce este „românismul” sunt aprige și aplicate în ce privește „anti-românismul”. Aveți grijă cu percepțiile-alea, c-acolo e cheia.

Standard
Generale, Reacție rapidă

Țepari din dragoste de… țară

Ne-au otrăvit zilnic. De ani de zile. Cu dragostea lor de țară, de neam. Ne-au vrut binele. Din 1990 încoace, o lungă perioadă, ei sunt aceiași binefăcători. Au statul pe mână, îi consumă resursele, îl anemiază prin incompetență și lipsă de onestitate și ne pun mereu în față tricolorul și iia. Ca să nu mai vedem ce e dincolo. O țară extraordinară, cu mulți oameni cărora demult timp le-au interzis s-o iubească cinstit, să-și pună mintea în folosul ei, să nu le fie jenă, când îi trec granițele, să spună că sunt cetățeni români. Chiar dacă sunt și maghiari, și turci, și tătari, și…Ba, tocmai pentru că sunt ceea ce sunt, aici, în România.
Sunt condamnați penal. Mulți. Și îi vedem, în continuare, conducând țara. Țepuind-o. Afaceri peste afaceri. Anchete peste anchete care nu mai prididesc să ne arate coșmarul unei posibile disoluții: o țară țepuită din interior. Ei/ele clonează fără niciun efort, sute, mii de exemplare, comandamente  de țepari care, veseli, dezinvolt, cu mintea locuită de necunoscuți, au instituit în ani o lume românească paralelă. Sugând, în continuare, ugerul tot mai uscat al naționalism socialist ante’89. O lume românească unde cinstea, corectitudinea, încrederea, respectul, responsabilitatea sunt cele cinci valori care îl au în față pe NU. Cu țeapa pre țeapă călcând, ei și ele au dezvoltat sub-cultura negativă a acestor valori. Și acum predică litania „statului paralel”. Ca să înțeleagă cei/cele care i-au votat că vor să facă bine, dar nu sunt lăsați. Și oricine se opune, scoate la iveală furturile, sunt „statul paralel”.
Vor să facă o Românie cum n-a mai fost, dar să ne lase cu Europa lor, ăștia care știu ce înseamnă civilizația. Ăștia care fac școală ca lumea, vorbesc corect românește, gândesc cu mintea lor, își iau doctoratul muncind la el ani de zile, ăștia care nu trebuie să ajungă să conducă. Spun ei, Ei/Ele care conduc statul. Și nu de ieri de azi. Și ca să-și limpezească mintea unde locuiesc necunoscuți, s-au dus la băi. Necunoscuții din mintea lor sunt vinovații. Nu ei, nu ele.
Reacția ministrului Justiției la citirea Raportului de țară (MCV) privind partea cu Justiția în România trădează, încă odată, politica românească à la Cațavencu. Ce vrea Europa asta când noi vrem progresu’ țărișoarei noastre? Dublul discurs al politicianismului dâmbovițean transpiră urât, murdărind speranța în corectitudine și deciziile cinstite. Să ai condamnați penal definitiv la conducerea țării și, în general, în funcții publice, ce spune asta despre România? Spune-așa:

Caţavencu: (întrerupându-l lătrător) Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…

Farfuridi: (şi mai înţepat) Dă-mi voie… Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică…

Caţavencu: Nu voi să ştiu de ce zici d-ta.

Brânzovenescu: Fireşte că nu vrei să ştii… nu-ţi vine la socoteală…

Caţavencu: (şi mai lătrător) Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… D-ta eşti advocat, eşti confrate cu mine…”

(pentru curioși: Caragiale, „O scrisoare pierdută”)

Atât i-a dus capul. La Băile Herculane. Un joc periculos, o demonstrație de forță, provocată de partid prin aceste mitinguri cu tema „România”. Dacă electoratul partidului simțea că trebuie apărat programul de guvernare, putea ieși liniștit la mitinguri de susținere. Îi împunge acum partidul ca să se vadă susținerea.Ce partid a mai făcut asta în ultima vreme? Invenția cu „statul paralel” e supozitorul dat propriului electorat. Agresat deja de scumpiri, va ieși la mitinguri să se ușureze. Să poată da vina, dar nu pe cei pe care i-au votat. E aici, din partea acestora, o lipsă de bărbăție în a asuma responsabilitatea deciziilor luate. Și de onoare. Gândirea de la băi are un trist (re)nume în istorie. Inclusiv în România.
Mitinguri cu tema „România”! E încă un semnal al tentativei de izolare a țării, al retragerii în naționalismul perdant.
Să-i numim țepari de țară. Țepari din dragoste de țară. Sau, cum îmi sugerează un cititor al contributors.ro: Țepari ai dragostei de țară.
Începe o iarnă fierbinte.
Standard
Generale, Reacție rapidă

Trei, doamne, și toți trei?

În conștiința colectivă, unele figuri politice rămân și prin gesturi, răbufniri, injurii. Ele arată cum oameni care provin din aceeași zonă politică, abdică rapid în grosolănie, derizoriu, șmecherie.

  1. 1993 ("Who? Me?")

    1993 („Who? Me?”)

    Ion Iliescu, 1993, Constanța   „Măi, animalule”

 

 

 

 

 

 

2. Victor Ponta, 2014, Beiu (Teleorman) „Fă, Doina”

HD 1080P PONTA „Tu ce faci, fa, Doina, aici… de DewardDylan

„Cea mai mare minciună…”

3. Liviu Dragnea, 2017, Parlamentul României (azi, 2 februarie)  „Fac și pe mă-ta”

Youtube

 

Desigur, sunt oameni importanți, repere morale ale României de după 1989. Cele de mai sus sunt așa…scăpări prin care vezi găuri negre numite caracter.

Standard