Artele Comunicării, Artele Educației, Generale, Vorbirea

Revoluția Educației? Da, se poate

Sir KenPe 21 august s-a stins după o scurtă suferință. Avea 70 de ani. Câteva decenii a urmat o carieră academică, a părăsit-o apoi pentru a deveni cel mai influent expert în Educație din lume. Discursul său de la TED din 2006, „Do schools kill creativity?” („Ucid școlile creativitatea?”) are la această oră peste 66 de milioane de vizionări, a marcat – și încă o face – gândirea despre rolul, scopul Educației.(https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_do_schools_kill_creativity).

A conceput programe de reformă, a consiliat guverne, a publicat cărți, a susținut enorm de multe conferințe, discursuri în întreaga lume. Pentru a răspândi credința sa că Educația trebuie pusă pe un alt drum. Ceea ce avem acum, după decenii de schimbări, are ca rezultat că „educăm oamenii în afara capacităților lor creative”. Creativitatea în Educație a devenit, datorită lui, noua paradigmă, noua filosofie a actului educațional.

Sir Ken Robinson.

Celebrul discurs din 2006, cărțile lui m-au făcut să mă gândesc încă odată – pe mine și pe mulți alții – la cât de mult greșim când punem Educația în ramele rigide ale „producerii” cunoașterii prin „fabricile” concepute ca linii de producție. Copiii se nasc curioși, spune Ken Robinson, cu talente naturale „care ar trebui îngrijite de școală”. Ce este profesorul? Cel/cea care „predă”? Dar a preda nu este „numai o profesie. Dacă e gândită corect, predarea este o formă de artă”. Pentru Ken Robinson, dezvoltarea umană nu e un proces mecanic, este unul organic. „Și nu ai cum să prezici rezultatul dezvoltării umane. Tot ce poți face, ca un agricultor, este să creezi condițiile în care încep să înflorească”.

sursa Getty Images

sursa Getty Images

Este o gândire revoluționară, argumentată pe larg în cărțile sale, traduse și la noi. Pentru a o pune în practică avem nevoie de politicieni care să aibă clarviziunea care construiește o Educație a dezvoltării  nu a testării (prin examene rigide, teste, diplome care, de multe ori nu au nicio valoare). Într-un discurs mai recent, Ken Robinson se referă la politicieni: „Le spun adesea: dacă vreți să puneți capăt problemelor din Educație, încetați să le mai produceți”.

Am prezentat celebrul discurs din 2006 de multe ori la cursuri și seminare. Adesea, impactul a fost enorm, adesea studenții erau șocați de noutatea viziunii. După o astfel de prezentare, îmi aduc aminte, câteva minute a fost o liniște asurzitoare. După care parcă s-a spart o barieră a minții și au început să vorbeascăS-ar fi simțit bine, aproape de ei înșiși, dacă educația lor ar fi urmat căile deschise de Ken Robinson, dar realitatea universitară lovea nemilos: incompetențe didactice, lipsă de comunicare reală, atenția acordată fiecăruia, gândirea prospectivă privind dezvoltarea individuală.

Prin stingerea lui din viață, eu am pierdut pe cineva care m-a făcut să cred că tot ce am făcut, urmând căi ale creativității la cursuri și seminare, chiar înainte de a cunoaște gândirea sa, dar mai ales după, nu a fost degeaba. Eu cred că este o cale de urmat pentru a-i pune pe copiii noștri în lumea lor, aceea unde vor dezvolta liber, creativ propriile capacități.

Ken Robinson a aprins o flacără uriașă, vizibilă peste tot în lume. Am putea încerca măcar să n-o lăsăm să se stingă.

 

 

Standard
Actorul, Artele Educației, Generale, Vorbirea

Vorbirea în public, Democrația și Dezvoltarea personală

 

În școală, am trecut și eu, ca foarte mulți, prin chinul vorbirii în public. Lucrurile s-au complicat mai târziu, când am început să vorbesc în public (la o sesiune științifică, într-o discuție organizată după un spectacol etc.). Realizam că, dincolo de ce vreau să spun – și încă nu stăpâneam asta!, ar trebui să dau atenție și lui cum vreau să spun și, încă de la început, să îmi pun problema: ce vreau, de fapt, cu ce urmează să spun (în) public. Dar nimic din toată școlaritatea mea (16 ani plus patru ani la doctorat) nu mă pregătise pentru așa ceva! Pentru a vorbi bine în public. Nimic.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Trăgacii de partid

Cultura (avizul parlamentar pentru șefia ICR) și Educația (trecerea pe șest a unor amendamente privind evaluarea școlilor doctorale cu ARACIS ca vioara-ntâi!)) sunt, din nou, supuse tirului incompetenților cu bună știință care funcționează admirabil ca trăgaci politic: trag în tot ce mișcă mai profesionist, mai competent, mai european. Consecințele încep să se vadă.
Trăgacii de partid, ce destin admirabil de bine plătit!

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației, Generale

Școala care ne lipsește

 

Ca universitatea să fie centrată pe student, așa cum este cerut astăzi, ar trebui o revoluție. Ar trebui schimbată întreaga „filosofie” a actului educațional care să nu mai presupună că elevii/studenții sunt cifre școlare, ci personalități individuale în formare. Fiecare elev și elevă, fiecare student și studentă. Fiecare. Suntem pregătiți, putem opera această schimbare majoră, clamată în acte, în politici educaționale? Prea puțin sau deloc, cred. Noi, toți cei implicați în și de sistemul educațional, nu înțelegem sau nu vrem să acceptăm că actul educațional este unul donator. Dăm celorlalți, nu „predăm”. O donație nu e completă dacă: nu te asiguri că ea e necesară, că ea a ajuns cum trebuie, unde trebuie, la cine trebuie și, mai ales, că ea a folosit celor care o primesc. Altfel „donația” e ca un pachet trimis prin poștă.Tu te urci în avion cu bagajul, dar ajungi numai tu, pentru că serviciile aeroportuare ți-au rătăcit bagajul.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației

Scutul anti-Educație

 

Fenomenul cel mai primejdios care se propagă tenace în aceste săptămâni, este configurarea scutului anti-Educație în România. Cum am ajuns aici? De ce reacțiile unor oameni ai Școlii, voci credibile, cu competențe dovedite, nu sunt încă suficiente pentru a stopa ceea ce pare o operațiune de succes: scutul anti-Educație.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Reacție rapidă

Universitatea în sfera publică

De ce, din 2012 încoace, universitățile din România își asumă cu greutate – dacă o fac!? –  una dintre misiunile publice esențiale: acțiunile pentru fortificarea credibilității ca for moral, integru în sfera cunoașterii și a relației cu studenții? Dacă dăm la o parte prevederi ale Cartei universitare, ale Legii educației, ale altor legi privind cercetarea ș.a., ce rămâne?

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele Educației

Educația din manualul Las Fierbinți

Acum câteva zile, un episod din serialul „Las Fierbinți”, difuzat de ProTV, a atras atenția într-un mod special: un monolog al actriței Stela Popescu, în rol de directoare de școală, face o microradiografie a școlii …elementare românești. Urmărit de peste 2 milioane de spectatori, episodul a făcut rating mai mult decât orice inițiativă ministerială în materie de Educație. De ce?

Vezi monologul actriței Stela Popescu în Las Fierbinți.

E descrierea teritoriului educației naționale care nu se pupă cu harta desenată de politicile guvernamentale. E ca o autostradă care e dată în folosință și care se surpă după ce studiul de fezabilitate, materialele de construcție folosite, execuția lucrărilor au fost vomate de surparea ei. Ceasul rău, nu-i așa? Nu, nu e ceasul rău, e disperanta nemernicie a celor care își bat joc de oameni, de bani.

Monologul actriței, spus pe un ton așezat în disperare, în fața unor necăjiți, transmite stupoarea lui „nu știu” …de ce am ajuns aici.

Ce drum e acesta, ce drum de țară e acesta? Să fie numai un…drum de țară în loc de…o autostradă?

De câte manuale digitale e nevoie, de câte politici educaționale, simpozioane, mese rotunde, semnări de acorduri, alocări insuficiente de fonduri, bâlbâieli decizionale, sifonări de posdru-uri, lipsă de încredere că  se poate, fuga de acasă a oamenilor Școlii, ca manualul neputinței, citit de actriță în serial, să fie aruncat la gunoi?

 

Standard