sursa jeremy-bishop/david franklin
Artele Comunicării, Artele Educației, Generale

Profesionistul de dincolo de scena profesiei

sursa jeremy-bishop/david franklin

sursa imagine jeremy-bishop/david franklin

Sunt actori și actrițe care ies în public și nu numai în fața publicului. Lor li se spune de către alți actori și actrițe că numai scena e lumea lor și că nu ar trebui să iasă în public. Să spună ce cred despre ce (li/ni) se întâmplă. Aceiași care le reproșează nu spun nimic, însă, atunci când sunt actori care intră în politică. Sau sunt numiți în funcții publice, de ministru, secretar de stat etc. Cu alte cuvinte, mai pe scurt, actorul vorbește numai de pe scenă și publicului închis din sala de teatru. El/ea nu are „voie” să iasă din teatru,  nu are drept la opinie, la a exprima un punct de vedere, la a susține ceva, la a protesta. Nu pot fi de acord.

Știu că sunt mulți profesioniști, din diferite medii, care își văd de treaba lor. Care se : claustrează, baricadează, ascund, mulțumesc cu certitudinea profesiei, salariului, mediului lor profesional. E o constatare. Ei/ele nu sunt interesați de faptul că existența lor profesională, mai bună, morală, e în dependență directă de tăcerea  lor. De ce ar spune ce cred cu voce tare? Se știe, asta aduce numai necazuri. Oare?

Sunt profesioniști care, prin natura profesiei, sunt văzuți/auziți de un public. Dar sunt mult mai mulți cei/cele care nu au o astfel de expunere publică. În ambele situații unii și unele vor avea curaj sau vor fi interesați să spună ce cred, să vrea ca lucrurile să fie altfel. Tăcerea, însă, lipsa de reacție e dăunătoare. Moral. Când, imediat după 1989, copiii deveniți adolescenți i-au întrebat pe părinți: voi ce ați făcut?, răspunsurile s-au materializat într-o societate românească fără busolă ani de zile. Ceea ce spune mult despre tăcerea care nu înseamnă nimic. Decât lespedea pe un mormânt mereu gol. În care, cel mult, sunt îngropate marile valori simple. Cele care dau substanță unei întâmplări: faptul de a te fi născut. Ceea ce urmează e viața ca atare(!) sau viața în adevăr, aceea mai dificilă, dar care te construiește pe dinăuntru, viața despre care scria Vaclav Havel.

Un curent de opinie, la noi, dar nu numai, e că nu mai avem reperemodele care să ne ghideze spre o astfel de viață. Dar când ele apar, influențează, sunt ele luate în seamă, au un efect constructiv? Orice model include, desigur, un sacrificiu. A-l urma, a te convinge că asta e calea ta, înseamnă să începi să te construiești. Vorbind cu tine, în primul rând. Dar, adesea, tăcerea e preferată. E mai comodă. Aduce beneficii rapid. Nimic de acuzat. Așa e viața.

Când ești pe „scena” profesiei, ceea ce îți dă individualitate nu e numai calitatea competenței tale, ci și substanța morală a acestei competențe. Capacitatea de a spune ce crezi. Din când în când. Altfel, nimic nu crește viu.

 

Standard
Reacție rapidă

O zi neobișnuită. 1 august 2016

Știrea zilei de azi: moartea Reginei Ana a României. O zi foarte călduroasă în România. Moartea Reginei Ana, în urma deteriorării progresive a stării de sănătate, nu e numai un eveniment de știri. E dispariția unui reper moral: cea care a stat alături de Rege, care l-a susținut și a susținut o idee sacrificată de conjunctura istoriei, a ținut ideea regală ca frontispiciu al unei națiuni. Nu e puțin lucru când trebuie să înfrunți o istorie nefastă pentru români, începând din 1945. Ca întotdeauna, când valorile morale se împuținează, lumea devine, pentru unii, mai mică. Pentru alții, nu înseamnă nimic. Un destin care pare desprins din cărțile mari ale istoriei, ea a reprezentat pe viu valorile morale și ideea creștină reunite întrun caracter exemplar. Dispare, cu ea, un mare caracter. Era dintre oamenii pentru care exemplaritatea unei vieți e dată de caracter, de integritate. Valori, principii pe  care Școala, în primul rând Școala, ar trebui, cu urgență, să le activeze, să le profeseze în rândul elevilor și studenților. I-a stat alături soțului toată viața, a crescut cinci fete, l-a însoțit pe rege în încercarea sa de a reface țesutul moral al unei națiuni virusate de o istorie deșirată, infestată de microbii unei boli nemiloase: lipsa de caracter. Regele și Regina, între nu atât de mulții apărători ai acestei averi ai unei națiuni: valorile morale și construcția caracterelor.

Le regăsim acestea, puse în cauză în mod grav, de alte două fapte ale zilei de azi: ministrul Educației a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor unui fost prim-ministru al României, om de stat atunci, în 2012, om politic de prim plan, lider de partid. Un om tânăr. E un fapt istoric.Tot azi, a fost confirmat plagiatul unui fost vice prim-ministru, om de stat, om politic de prim plan, lider de partid. Un om matur, care a dobândit o recunoaștere ciudat de rapidă, pentru a accede la mari funcții în stat. Cele două decizii de azi pun în cauză lipsa de caracter, căci plagiatul e un furt intelectual, comis de persoane publice care ar fi trebuit să fie exemple morale  ale unei societăți încă fragile, încă debile. În cazul celor doi, dar și al altora, toppingul este aroganța. Să spui despre cei care au luat aceste decizii, oameni care fac cercetare demult, ceea ce niciunul din cei doi nu a făcut măcar 8 ore ( o zi de muncă), că nu știau normele de realizare a unei lucrări de doctorat la vremea când acest fost vicepremier și-a luat doctoratul, este nu numai lipsă de caracter, ci și ceva sfidător. Omul abia știe să lege două-trei fraze atunci când bancomatul său de vorbe funcționează normal cu cele 31 de cuvinte știute.

Ziua de azi, 1 august 2016, e specială, e neobișnuită. M-a făcut să mă gândesc cum lucruri care nu au nimic de-a face unul cu altul, atrag atenția asupra a ce am putea avea în comun. Moartea Reginei readuce în prim plan ceea ce exemplaritatea vieții ei a dat Regelui și Țării, în timp ce deciziile academice de azi indică fără greș precaritatea morală și lipsa de caracter a unor oameni care au deținut funcții înalte în stat, prin care ar fi putut să genereze încrederea românilor în aceste valori morale simple ce fundamentează o națiune. Nu au făcut-o. Pentru că sunt mici.

 

Standard