sursa jeremy-bishop/david franklin
Artele Comunicării, Artele Educației, Generale

Profesionistul de dincolo de scena profesiei

sursa jeremy-bishop/david franklin

sursa imagine jeremy-bishop/david franklin

Sunt actori și actrițe care ies în public și nu numai în fața publicului. Lor li se spune de către alți actori și actrițe că numai scena e lumea lor și că nu ar trebui să iasă în public. Să spună ce cred despre ce (li/ni) se întâmplă. Aceiași care le reproșează nu spun nimic, însă, atunci când sunt actori care intră în politică. Sau sunt numiți în funcții publice, de ministru, secretar de stat etc. Cu alte cuvinte, mai pe scurt, actorul vorbește numai de pe scenă și publicului închis din sala de teatru. El/ea nu are „voie” să iasă din teatru,  nu are drept la opinie, la a exprima un punct de vedere, la a susține ceva, la a protesta. Nu pot fi de acord.

Știu că sunt mulți profesioniști, din diferite medii, care își văd de treaba lor. Care se : claustrează, baricadează, ascund, mulțumesc cu certitudinea profesiei, salariului, mediului lor profesional. E o constatare. Ei/ele nu sunt interesați de faptul că existența lor profesională, mai bună, morală, e în dependență directă de tăcerea  lor. De ce ar spune ce cred cu voce tare? Se știe, asta aduce numai necazuri. Oare?

Sunt profesioniști care, prin natura profesiei, sunt văzuți/auziți de un public. Dar sunt mult mai mulți cei/cele care nu au o astfel de expunere publică. În ambele situații unii și unele vor avea curaj sau vor fi interesați să spună ce cred, să vrea ca lucrurile să fie altfel. Tăcerea, însă, lipsa de reacție e dăunătoare. Moral. Când, imediat după 1989, copiii deveniți adolescenți i-au întrebat pe părinți: voi ce ați făcut?, răspunsurile s-au materializat într-o societate românească fără busolă ani de zile. Ceea ce spune mult despre tăcerea care nu înseamnă nimic. Decât lespedea pe un mormânt mereu gol. În care, cel mult, sunt îngropate marile valori simple. Cele care dau substanță unei întâmplări: faptul de a te fi născut. Ceea ce urmează e viața ca atare(!) sau viața în adevăr, aceea mai dificilă, dar care te construiește pe dinăuntru, viața despre care scria Vaclav Havel.

Un curent de opinie, la noi, dar nu numai, e că nu mai avem reperemodele care să ne ghideze spre o astfel de viață. Dar când ele apar, influențează, sunt ele luate în seamă, au un efect constructiv? Orice model include, desigur, un sacrificiu. A-l urma, a te convinge că asta e calea ta, înseamnă să începi să te construiești. Vorbind cu tine, în primul rând. Dar, adesea, tăcerea e preferată. E mai comodă. Aduce beneficii rapid. Nimic de acuzat. Așa e viața.

Când ești pe „scena” profesiei, ceea ce îți dă individualitate nu e numai calitatea competenței tale, ci și substanța morală a acestei competențe. Capacitatea de a spune ce crezi. Din când în când. Altfel, nimic nu crește viu.

 

Standard
Generale

Etica guvernamentală

Eșecul etic al actului guvernamental recent a determinat manifestarea prin protest în spațiile urbane din România a unei părți semnificative a electoratului, de fapt, o activare a conștiinței civice care a acuzat uriașa breșă în etica și integritatea guvernamentală. De fapt, a acuzat lipsa normei etice și abandonul comportamentului integru.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Generale

Integritatea ca anticorp. După un an.

Cred că e timpul să facem eforturi pentru a mări vocabularul activ al limbii române prin practica vieții de zi cu zi, prin practica specifică mediiilor profesionale. După ce, din 2012, în sfera publică de la noi, cuvântul plagiat a apărut și a fost discutat tot mai mult, în urma „celebrului” plagiat Ponta, cuvântul integritate începe și el să își facă loc, timid. E privit cu suspiciune, neîncredere, ca o rudă neavenită într- societate, în medii profesionale precum cel universitar, unde preferința pentru status quo e încă viguroasă. Integritatea te determină să te gândești la propria conduită, la faptele tale și consecințele lor. Etalonul, reperele sale se regăsesc în modul în care funcționăm în fiecare zi. De câte ori ați întâlnit o persoană integră, una care nu-și negociază reperele morale (dacă le are)?

Câteodată, la unul dintre cursurile mele, în relație cu tema sa, proiectez un speech care e evocator pentru subiectul nostru. E cel al colonelului Slade (Al Pacino) din „Scent of a Woman” care, spre finalul filmului, îl apără pe tânărul Charles, în fața comisiei de disciplină a colegiului. Charles nu poate să își toarne colegii care făcuseră ceva amendabil de regulamente. Ar fi primit, în schimb, de la director, recomandarea pentru o bursă la facultate. Colonelul spune de ce tânărul nu va face ce i se cere: pentru că sufletul lui „nu e negociabil”. Școala respectivă se lăuda că este un „leagăn al liderilor” iar colonelul atrage atenția asupra a ce fel de lideri vor forma dacă li se cere tinerilor de acum să își negocieze sufletul. Charles e un caracter integru. Suferă, dar nu cedează. Integritatea are această forță care sperie, provoacă reacții agresive în rândul impostorilor, în rândul celor pentru care conștiința este o plastilină moale cu care se poate face orice.

Continuă lectura

Standard