Mă relaxez. Reorganizez un pic locul cărților din biblioteca noastră, mai ales al acelora despre Retorică, Voce, Vorbire. Dar mă ocup puțin și de cele de Filosofie. Dau, la un moment dat, peste o ediție frumoasă de la Baroque Books&Arts, din colecția „Zoon Politikon”, coordonată de Cristian Preda, cu câteva scrieri fundamentale ale lui Benjamin Constant, Libertatea anticilor și libertatea modernilor, între care chiar cea care dă titlul ediției (2019), în traducerea lui Cristian Preda și a Mirunei Tătaru-Cazaban. Cum se întâmplă, răsfoind, trec la citit. După o analiză comparativă între cum era libertatea la cei vechi și cum este la moderni, Constant face următoarea afirmație: „Rezultă că noi trebuie să ținem mai mult decât anticii la independența noastră individuală. Căci anticii, când preferau drepturile politice acestei independențe, sacrificau un bine mai mic pentru a dobândi unul mai mare; dacă noi am face același sacrificu, am da mai mult pentru a dobândi mai puțin.” (p.35) Constant, un martor și un gânditor de primă mână al Revoluției, susține în 1815 o conferință pe tema comparației amintite și va produce mai târziu acest text esențial pentru a înțelege modul în care sistemele în Antichitate și în Modernitate au conceput ideea de libertate.
Am avut apoi curiozitatea să aflu cum apar cuvântul, conceptul, ideea de libertate în textul fundamental al Republicii noastre, Constituția României. În ordinea apariției:
art. 23 – libertatea individuală
art. 29 – libertatea conștiinței (adică: 1. a gândirii, credințelor religioase; 2. a conștiinței. Se insistă în trei paragrafe succesive pe libertatea cultelor!)
art. 30 – libertatea de exprimare (a credințelor, opiniilor, creațiilor, presei)
art. 32 (Dreptul la învățătură) – libertatea învățământului religios (singurul tip de libertate circumstanțiat pentru învățătură)
art. 33 (Accesul la cultură) – 2. libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea (!)
art. 39 – libertatea întrunirilor
art. 45 – libertatea economică
art. 135 (Economia) – 2.a. libertatea (repetă art.45) economică
Am avut apoi curiozitatea să dau în căutare cuvintele-substantive care se referă la „destinatarii” prevederilor Constituției. Și am găsit pentru:
„om/ul” – 4 apariții
„individ/ual” – 4 apariții
„persoană” – 3 apariții
„cetățean” – 2 apariții
Observând numărul scăzut al „destinatarilor”, întrebarea care apare, în sensul lui Benjamin Constant, este ce și cât am sacrificat din independența individuală pentru un „bine mai mare”? Decembrie 1989 e considerat, prin numărul morților, un „sacrificiu” în numele „libertății”/”libertăților” noastre. Și, din nou, vine Constant și ne spune despre „guvernări abuzive ” care, ” fără a fi puternice, erau ofensatoare, absurde în principii și ticăloase în acțiune; era vorba despre guvernări care aveau drept resort arbitrariul și drept scop deprecierea speciei umane și pe care unii oameni îndrăznesc să ni le mai laude și astăzi, ca și cum am putea uita vreodată că am fost victimele obstinației lor, ale neputinței și, în cele din urmă, martorii răsturnării acestora.” (pp. 35-36)
Știm, din modul cum am suportat, ce înseamnă guvernare abuzivă, a cărei răsturnare, în 1989, a fost echivalată imediat cu dobândirea libertății. În mod inadecvat. Înțelegem greu și azi și, dacă acceptăm întrebarea „Cum a fost posibil?”, avem încă dificultăți în a răspunde. Mari perioade istorice, deceniiile de după 1947 la noi, de pildă, au fost consecința unei „ordini de zi” impuse. Știm, cred, asta. Éric Vuillard, în Ordinea de zi (Litera, 2020), scrie despre o zi, 20 februarie 1933, unde, în Germania, marii baroni ai finanțelor și economiei acceptă să finanțeze Partidul Național-Socialist și, astfel, ascensiunea lui Hitler și a nazismului, pentru a pune în operă cea mai abuzivă „guvernare”, similară, în bună măsură, celei bolșevic-sovietice, prin care sensul libertăților a fost schimbat fundamental.
Ca să nu fii victimă, accepți „libertățile” guvernării care depreciază specia umană.