Cosmin Manolescu este unul dintre cei mai cunoscuți dansatori și coregrafi de după 1990. Un artist al mișcării. Spectacolele sale, inițiativele sale în comunitatea dansului de azi din România, proiectele sale artistice conturează profilul unui artist care, dincolo de arta sa, s-a implicat și în condiția acestei arte, la nivelul cadrului legislativ care ar trebui să o susțină. Și el, și alți colegi ai săi mi-au fost studenți la Academia de Teatru și Film, în prima promoție de coregrafi (sper că memoria nu mă înșeală). Cele ce urmează nu sunt numai și doar un simplu interviu. Cosmin conturează anatomia unui domeniu, al unei arte care, în mod inexplicabil, poate, nu este pusă încă în drepturile care i se cuvin. Dincolo de orgolii, de animozitățile între grupuri (prin 1997 îmi aduc aminte că am provocat/moderat o întâlnire a „clasicilor” și „modernilor” la Ministerul Culturii pentru a încerca rezolvarea acestor animozități), ceea ce transpare limpede este condiția atât de fragilă a dansului, a coregrafiei de azi în România.
Cosmin Manolescu: „Coregrafii români și puținele instituții/organizații active în domeniul dansului nu sunt interesați în identificarea și atragerea de noi publicuri.
- Cum ai descrie dansul tău? Ce “spune” celorlalți, publicului?
Dansul meu, privit din perspectiva spectacolelor pe care le-am realizat, este foarte mult despre libertate și despre corp, foarte mult despre inimă și societate și un pic despre problemele vieții contemporane. Este un dans al întrebărilor și al fragilităților umane, un loc al întâlnirilor performative în care granița dintre performeri și spectatori se pierde din ce în ce mai mult. Însă dansul meu este mult mai larg, trebuie văzut și prin prisma proiectelor de colaborare internațională pe care le dezvolt de aproape 20 de ani, prin programele de rezidență pe care le-am inițiat sau administrat precum și prin comunitatea artistică importantă pe care am construit-o în timp în România. Dansul meu se hrănește din întâlnirea directă cu publicul prin formatele experimentale de ateliere pe care le organizez atât în țară cât și în străinătate în care explorăm și testăm împreună concepte legate de corpo-realitate, transferul de identitate, prezența sau absența corpului, dansul și relația lui cu întunericul, intimitatea sau fragilitatea. Dansul meu este o continuă călătorie emoțională care îi face pe oameni să se (re)descopere și să-și testeze limitele.
- Cum “funcționează” modul tău de a face dans în România?
Nu am o rețetă standard de a face dans, fiecare proiect și spectacol este diferit și depinde foarte mult de contextul în care ia viață și de publicul căruia se adresează. Am început să fac dans cu adevărat abia în 1997 când, împreună cu Gabriela Tudor, am creat Fundația Proiect DCM, care acum îi poartă cu multă dragoste și cinste numele. Gabriela a fost mentorul meu adevărat care m-a inspirat și încurajat să fac dans și să contruiesc comunități. Fără ea probabil că acest interviu nu ar mai fi avut loc, iar situația dansului contemporan în România ar fi fost indiscutabil mult mai proastă….
Primul pas de dans foarte atipic pe care l-am făcut a fost absolvirea masterului în management cultural ECUMEST în 1996 în paralel cu obținerea diplomei de coregrafie la UNATC (care din păcăte profesional nu a însemnat nimic). A fost urmat imediat de lansarea Centrului Inter/Național al Dansului (primul mare proiect pe care l-am demarat împreună Gabriela în 1997 în cadrul Fundației recent create într-un hol din clădirea ArCuB din str. Batiștei), al doilea a fost o stagiune de dans contemporan de un an de zile la Teatrul L.S.Bulandra pe vremea când teatrul era condus de Victor Rebengiuc. Au urmat, cronologic, crearea la București a primului Festivalul Internațional de Dans “BucureESTi.VEST” care a avut ca rezultat apariția Centrului Național al Dansulu, implementerea unor proiecte de colaborare internațională de amploare cum ar fi Balkan Dance Platform sau Movements on the EDGE și primul meu spectacol Paradis Serial, care mi-a adus recunoaștere națională și internațională ca artist. Multă vreme comunitatea artistică (și nu numai) m-a perceput mai mult ca un manager/producător și mai puțin ca artist, însă cumva acest spectacol a reprezentat la vremea respectivă debutul meu artistic. Mai aproape de prezent, trebuie să amintesc performance-ul Camera 1306, programul european de mobilitate și creație artistică E-MOTIONAL și spațiul ZonaD pe care le-am creat toate împreună cu Stefania Ferchedău în perioada 2011-2015.
Un alt mod de a face dans a fost investiția în oameni, în tineri artiști și producători culturali pe care i-am sprijinit și promovat pe scena locala și internațională de-a lungul timpului începând de la colegii mei de generație Mihai Mihalcea, Vava Stefănescu, Florin Fieroiu sau generația mai tânără Manuel Pelmuș, Eduard Gabia, Adrian Stoian, Paul Duncă, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Miki Braniște, Andreea Novac, Andreea Căpitănescu sau mai aproape de prezent Catrinel Catană, Cristina Lilienfeld, Jean-Lorin Sterian și alții. Am pus de asemenea foarte multă energie în campanii de lobby si advocacy – vezi campania de presă “Proiect realizat fără sprijinul Ministerului Culturii” demarată în 2001 cu ocazia proiectului internațional “Movements on the Edge”, de încercare de construcție a unei comunități artistice și de coagulare a sectorului coregrafic într-o uniune – UNDAR (eșuată însă din păcate din cauza orgoliilor personale ale membrilor comunității). Am investit timp și energie în demersuri ce au vizat îmbunătățirea sistemelor de finanțare – AFCN, ICR, CNDB, modificarea legislației culturale (vezi abrograrea legii privind garanția de bună execuție pentru proiectele cultural realizata cu succes în 2007), Statutul Artistului.
Incepând cu 2009, după disparația fulgerătoare a Gabrielei, am continut să investesc în oameni noi prin bursa anuală Gabriela Tudor în management cultural și care în acest an va împlini 6 ani de existență. Incepând cu 2015, am descoperit importanța documentării și arhivării proiectelor mele și am început să realizez filme documentare și să-mi arhivez memoriile și proiectele pe blogul meu Revoluția Corpului (http://cosminmanolescu.wordpress.com). Tot în ultimii ani, am demarat o serie de proiecte educaționale, fiecare proiect artistic fiind dublat de o serie de ateliere de dezvoltare personală. Nu în ultimul rând, am încercat să conectez “dansul” meu la noi contexte culturale cum ar fi SUA, Japonia, Letonia, Cipru, Turcia sau Irlanda. In 2015, am fost invitat să fac parte din Curatorium, o structură informală de curatori inițiată de ArCuB unde am contribuit la definitivarea conceptului și temelor principale pentru candidatura orașului București pentru Capitala Europeană a Culturii 2021. Am continuat să militez, din interior, pentru reforma sectorului cultural, pentru crearea unor noi spații și studiouri pentru artiști, pentru alocarea unor fonduri importante pentru mobilitate, capacity building și cooperarea regională și europeană.
Recent, în luna mai, la propunerea Ministerului Culturii, am reprezentat România la Bruxelles la o întâlnire europeană privind mobilitatea artistică la nivel european. La întoarcere, am realizat un raport al întâlnirii (care poate fi citit pe blogul meu https://cosminmanolescu.wordpress.com/2016/06/11/reformaincultura/) unde am propus, printre altele, reducerea fiscalității pentru artiști (prin exceptarea de la plata taxelor pentru artiști și PFA-uri pentru un impozit anual mai mic de 15.000 Euro/an, reduceri ce au început să fie implementate în unele tări europene, realizarea unei legi organice privind Statutul Artistului în Romania care sa ofere condiții echitabile pentru asigurări sociale de sănătate, pensii etc pentru toți artiștii indiferent de tipul de contract (în prezent independenții nu beneficiază de nimic), lansarea unor programe de mobilitate națională și internațională pentru artiști și manageri culturali. Ultimul meu “performance” public este amenda luată recent pentru susținerea publică a reformei în cultură și a dlui Vlad Alexandrescu, pentru care mă voi judeca cu Jandarmeria Română la toamnă. Poate pare ciudat, însă toate aceste acțiuni sunt tot o formă de a face dans pentru mine.
- Care este lucrul de care ești mulțumit în felul în care lucrezi?
Sunt mulțumit atunci când există timp și condiții normale de lucru. Adică, un cadru optim în care să mă întâlnesc cu publicul meu, să primești finanțări importante pentru proiectele tale, eventual un studio de dans în care să repet și un teatru interesat să mă producă și să prezinte spectacole tale. In fapt, să existe o piață funcțională pentru dansul românesc, ceva ce nu există încă din păcate în România.
Am fost foarte mulțumit, artistic vorbind, atunci cand am lucrat la spectacolul [Fragil],
poate cel mai bun (și curajos spectacol) pe care l-am realizat. Pentru că am avut la dispoziție studioul ZonaD pentru ateliere și repetiții 24 de ore/zi, pentru că am avut o finanțare europeană de la Bruxelles timp de 2 ani care mi-a adus stabilitate și mi-a permis să-mi dezvolt proiectul în condiții perfecte și pentru că am colaborat excelent cu Ștefania, colega și partenera mea viață. Din 2015, însă, de când s-a finalizat proiectul european și am închis ZonaD, simt că lucrurile au luat-o din nou razna, că am revenit la situația anilor 2000, însă mult mai dramatic. Sincer am obosit să alerg de 15 ani după finanțări punctuale mici, fără un sprijin pe termen mediu/lung din partea Primăriei sau a Ministerului Culturii, fără o politică culturală coerentă de dezvoltare pe termen lung a acestei țări. Lucrăm tot la o scară mică, fără viziune și strategie.
Behind the scenes [Fragile] from Fundatia Gabriela Tudor on Vimeo.
Anul acesta am decis de exemplu să nu mai depun nici un dosar de candidatură pentru proiectele mele, până lucrurile nu se vor schimba. Pare ciudată o asemenea decizie în contextul în care au crescut sumele acordate de AFCN și s-au diversificat sursele de finanțare (fiind lansate noi programe de finanțare de către MC, ICR, ArCuB etc). Insă eu am depășit această fază a proiectelor mici, în special după programul european E-Motional, unde am lucrat la un alt nivel și cu alte bugete.
In acest moment, sunt foarte nemulțumit de contextul în care trăiesc și creez. Am ajuns cu toții la o situație de criză, de insularizare și individualizare puternică. Fiecare luptă pentru supraviețuire și pentru a-și implementa agenda personală. Foarte puțini se mai gândesc la public….
- Cum percepi publicul dansului de la noi? Sau publicurile?
Relația mea cu publicul este una directă. Imi place să-mi cunosc publicul și să lucrez cu el, chiar să-l implic direct în procesul creativ. Imi place să invit oamenii la repetițiile mele și să stau de vorbă despre propunerile și ideile mele. Mai mult decât atît, la ultimele mele producții artistice – [Fragil] și zmeul sau ce este dansul contemporan, am organizat activități educaționale, de formare a publicului. Iar în cadrul turneului meu de spectacole din această vară-toamnă de la Brașov, Sibiu, Timișoara și București, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, voi avea în fiecare oraș o serie de ateliere de dans pentru publicul larg. Insă este clar că cu o floare nu se face primavară…
Sincer vorbind, publicul dansului este în continuare unul limitat și destul de stabil (adică același). Este format, în bună parte, din același publicul cool și hipster, prieteni ai dansatorilor sau membrii de familie. Deși există un potențial pubic, se face foarte puțin în această direcție. Față de situația anilor 1990 ne aflăm cred într-un regres important. Tin minte cu plăcere spectacolele prezentate de coregrafii francezi la TNB sala Mare, T. Bulandra sau Odeon în anii 1990, când săilile erau pline. Sau spectacolele britanice prezentate în cadrul festivalul British Dance Days când, în 8 zile de spectacol derulate pe parcursul a 14 zile, au fost aproape 7000 de spectatori. Sau de prima ediție a festivalului “București.Vest” 2001 când toate biletele la Teatrul Odeon erau vândute în prima a festivalului. Acum publicul vine din ce în ce mai rar la dans iar sălile sunt mai tot timpul goale (cel puțin la reprezentațiile la care am fost eu).
Există mai multe explicații pentru asta. In primul rând dansul contemporan a dispărut din programul teatrelor importante din București. Stagiunea de spectacole de la CNDB are o vizibilitate limitată iar clădirea închiriată din Bdul. Mărășești este improprie prezentării de spectacole. WASP funcționează într-un spațiu industrial la Timpuri Noi, într-o zonă dificilă, în care accesul nu este foarte ușor. Nu se mai fac programe educaționale de anvergură (așa cum făceam eu în anii ‘90 când lucram direct în școli și licee profesionale, cu grupuri țintă foarte diverse, de la elevi, persoane cu dizabilități fizice, profesori etc.)
Iar promovarea se face exclusiv în mediul online, pe facebook, unde există o saturație de ateliere, cursuri, evenimente culturale. N-am mai văzut un clip de promovare pentru dansul contemporan la TVR (sau altă televizune privată) din 2007 de pe vremea festivalului Sibiu Dans 2007, eveniment pe care l-am organizat în cadrul programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. De asemenea, a crescut foarte mult prețul biletelor de spectacol în timp ce calitatea spectacolelor românești a scăzut. Lipsesc acele opere coregrafice importante care să facă valuri și să atragă publicul. Sau, atunci când există, ele nu ajung la public. Fără să fiu exagerat, iau de exemplu spectacolul meu [Fragil] – care este cred cel mai bun spectacol al meu, a fost văzut de foarte puțini oameni în 2015 în România, de la premiera din iunie 2015 am avut doar 3 reprezentații la București și Cluj. Nu a fost văzut de directorul CNDB-ului, de curatorii celor mai importante festivaluri de teatru și dans din România, continuă să existe doar în corpul performerilor și al publicului puțin care l-a văzut. A trebuit să aștept că să obțin o nouă finanțare mică de la AFCN pentru a-l putea prezenta din nou în România în această toamnă când vom avea 4 reprezentații. Ne aflăm, cred, într-un cerc vicios. Nu există încă o piață pentru acest tip de artă, deși paradoxal există cred un public interesat de propunerile noastre. Iar între timp, publicul migrează către alte zone spectaculare. Este nevoie de proiecte mai curajoase, atipice care să readucă încrederea în dansul contemporan și care să atragă un public nou.
Coregrafii români și puținele instituții/organizații active în domeniul dansului nu sunt interesați în identificarea și atragerea de noi publicuri. Personal, imi doresc foarte mult ca publicul să vină în număr mai mare la dans, însă atât timp cât nu se va investi masiv în această direcție, trendul va fi din păcate unul descendent.
5. Ce obstacol/e crezi că împiedică (mai) buna dezvoltare a dansului în România?
Păi, cred că am început deja să răspund la această întrebare. Am anticipat cumva întrebarea vorbind mai sus despre problema publicului. Din păcate, dansul a intrat într-o perioadă de criză adâncă. Am tot spus-o însă se pare că nimeni nu aude….Criza a demarat la începutul anului 2012 (așa cum anticipam într-un articol scris în Dilema Veche in 2011) prin pierderea spațiului Centrului Național al Dansului. Puțini știu că acest spațiu a fost pierdut la “ruleta” lui Ion Caramitru. După pierderea studiourlor de dans și a sălii de spectacole într-o locație ultra-centrală, CNDB a continuat să-și piardă publicul și bugetul, trendul descendent culminând în 2012 cu închiderea sine-die a programului său de co-finanțare a proiectelor coregrafice. Lumea dansului a început să lupte din nou pentru supraviețuire. Lipsa banilor a dus în timp în scurt timp la o insularizare a sectorului coregrafic. Din pacate, colegii mei de generație nu mai au timp și energie să asculte, să dialogheze și să găsească soluții împreună.
Dansul continua sa fie o arta sub-finantată in Romania și asta se poate vedea cu ochiul liber la bugetele alocate la AFCN unde sumele sunt mici în raport cu alte domenii prioritate. In plus, nu exista nici un consilier de specialiate pentru dans la Ministerul Culturii (același lucru îl denunțam și în 1998) si nu există încă o politică culturală coerentă de sprijin a sectorului coregrafic.
Asta în contextul în care în Europa lucrurile stau complet diferit. Recent, Ministerul Culturii din Franța a anuntat o infuzie financiara de 2,4 milioare Euro (pentru sprijinul a 12 companii de dans si 8 noi structuri de dans in mediul rural), în plus față de milioanele acordate anual pentru cele 8 centre coregrafice nationale (similare cumva CNDB-ului) și 11 centre de dezvoltare coregrafică. La noi, nimic, doar cinematografia și patrimoniul sunt priorități ale Ministerului Culturii.
Ca un rezultat direct al acestei lipse de politici publice, o bună parte din artiștii importanți migrează catre alte scene cum ar Berlinul sau lucrează pentru contexte străine, devenind practic invizibili pentru scena românească. Intr-un plan mai personal, simt că la București atmosfera este foarte încărcată și întunecată, colegii nu mai vin să-ți vadă spectacolele sau atunci când vin, ți le desființează dintr-o privire. Nimeni nu mai are timp de nimeni sau nu mai vrea să se asocieze cu nimeni. Și asta nu este deloc bine.
In același timp însă există însă și vești mai bune, pozitive. La Cluj, lucrurile au început să se miște multe mai bine. La Timișoara, există de asemenea niște oameni și energii pozitive. In plus, am auzit recent că CNDB a obținut din partea Ministerului Culturii promisiunea că activitatea Centrului se va muta în curând la Sala Omnia. Sper însă că această promisiune să fie onorată cât mai curând și că actualul Ministru al Culturii va tăia panglica de inaugurare cât mai curând. Pentru că, în România, știm bine cu toții, lucrurile se pot schimba de pe o zi pe alta. Iar următorul Ministru al Culturii poate decide chiar desființarea CNDB-ului, așa cum s-a tot încercat în ultimii ani. Iar acum 2-3 zile am citit că Ministerul Culturii începe să fie interesat de problema finanțărilor multianuale, lucru pe care îl cer din 2005, când am avut prima discuție face-to-face cu dna. Mona Muscă pe problema AFCN-ului.
- Dacă ai fi în rolul cuiva care decide, ce ai schimba în felul în care funcționează dansul și instituțiile sale în România?
Frumoasă și dificilă întrebare. Pot să încerc, de dragul interviului, un exercițiu imaginar. Așa cum am mai spus-o și militat activ, este nevoie de un proces amplu de reformă instituțională la toate nivelurile.
Sunt câteva inițiative care trebuie demarate rapid. Aș reforma de la rădăcini sistemul de finanțare pentru întreg sectorul cultural introducând transaparența, competitivitatea și finanțarea multianuală ca pe niște criterii obligatorii de finanțare. Așa cum la AFCN pot primi finanțări publice atât instituțiile publice cât și asociații și fundații culturale, aș introduce posibilitatea ca exact același principiu să poată fi introdus și la nivelul subvențiilor anuale. Adică, oricine să poată primi bani pentru o subvenție anuală (inclusiv pentru plata echipei și pentru cheltuieli structurale) pentru implementarea unor programe anuale și multianuale pe baza unui caiet de sarcini clar, care ar deveni obligatoriu. Aș renunța la tipul comunist de finanțare automată anuală prin care fiecărui teatru, instituție muzicală sau coregrafică i se alocă un buget fără să fie nevoit să justifice prin rezultate investiția oferită.
In primul rând, aș iniția de urgență, un pachet de inițiative legislative pentru sectorul cultural care să includă, printre altele, modificarea managementului instituțiilor publice și Statutul Artistului și, implicit, aș face lobby în Parlament și la nivelul societății civile pentru ca acest pachet de inițiative legislative să fie votat de urgență în perioada 2018 – 2019. Nu putem să organizăm o Capitală Europeană a Culturii cu o legislație învechită și o curte de audit care nu recunoaște în 2016 dreptul de autor ca un contract legal de muncă care să permită plata diurnelor și a cazărilor artiștilor în RO. Stiu că se fac ceva demersuri de către actuala conducere a Ministerului Culturii însă atât timp că nu există o strategie de lobby la nivelul întregului sector, nu vor exista, cred, rezultate notabile. Eu aș merge chiar pe varianta riscantă de asumare de către Guvernul României, în contextul problemelor de la ONB și al subscripției sculpturii lui Brâncuși demarate de actualul guvern.
Cu siguranță, aș muta normal accentul de pe Cinematografie și Patrimoniu și către Artele Spectacolui, Arte Vizuale și Literatură și, implicit, tot ce ține de cultura vie.
Pentru artele spectacolului, aș înființa o nouă structură – Institut al Artelor Spectacolului – care să aibe ca obiective principarele: atragerea și formarea publicului, dezvoltarea profesională pentru artisti, susținerea cercetărilor artistice și a mobilității naționale, încurajarea colaborării internaționale pentru teatru, dans, muzică, circ. Aș crea studiouri artistice ce ar urma să fie puse la dispoziția proiectelor sprijinite de acest nou Institut. În plus, aș oferi un buget consistent pentru a finanța programe multianuale (și nu pe bază de proiect așa cum se întâmplă acum) pentru cercetare și atragerea de noi publicuri. Aș include obligativitatea ca fiecare instituție de spectacol sau muzeu finanțat public să-și deschidă gratuit studiourile, galeriile și scenele pentru artiștii independenți (măcar 2 luni pe an și 10 spectacole/expozitii/concerte an). Aș crește consistent salariile personalului angajat în cadrul sectorului cultural și la nivelul Ministerului Culturii (am citit recent pe un site că plafonul salariului va crește în curând la 2200 lei in timp ce un profesor la ciclul gimnazial va avea 2600 lei).
As crea posibilitatea ca Festivalurile de orice gen (film, muzică, teatru, dans, literatură) să poată fi finanțate legal la fel ca în străinătate (adică să devină o instituție în sine) printr-un buget anual alocat pe bază de competiție. Aș acorda o mai mare atenție colaborării artistice internaționale creând un sistem de finanțare transparent pentru toate proiectele europene derulate prin programul Europa Creativă, oferind sume fixe 20.000 Euro/an pentru lider de proiect și 15.000 Euro/an pentru co-organizator. In acest mod, cu siguranță va crește numărul de lideri și co-organizarori la proiectele europene și va crește rata de absorbție a finanțărilor europene la nivelul sectorului cultural (care în prezent este foarte mică în comparație cu celelalte țări europene).
Aș introduce un sistem nou de selecție al evaluatorilor în România care să ducă în final la crearea unui Corp al Evaluatorilor acreditați profesional de către Ministerul Culturii. Acest corp va avea ca misiune evaluarea tuturor activităților instituțiilor publice finanțate de Ministerul Culturii, precum și a liniilor de finanțare derulate de AFCN, Ministerul Culturii, ArCuB, ICR, CNDB etc. Sunt clar deficințe foarte mari la acest capitol și se vede prin numărul extrem de mare al contestațiilor.
Pentru Artiști, aș introduce un sistem de Burse Artistice, cu sume fixe acordate anual unui număr de 50 artiști (câte 5 pe fiecare displină artistică importantă) prin care aceștia să beneficieze de surse financiare pentru operele lor pe o perioadă de 3 – 5 ani.
Aș crea din Capitala Europenenă a Culturii 2021 un program prioritar fanion pentru următorii ani în România. Se înțelege foarte puțin importanța acestei Capitale Culturale Europene și aportul extrem de mare de imagine și dezvoltare socială și economică pe care-l va aduce.
Aș face lobby la nivelul tuturor cetățenilor și partidelor politice, Guvernului României și al Parlamentului acestei tări ca sectorul cultural să devină o prioritate guvernamentală. In acest sens, aș lupta pentru creșterea bugetului pînă în 2021 pînă la procent de 1 % din PIB (în acest moment nu a ajuns nici măcăr la 0,1 cred). Aș de-birocratiza la sânge actul cultural, obligând mecanismele existente de finanțare să reconsidere rolul creativ al artistului și al managerului cultural în dezvoltarea sectorului cultural.
Aș incuraja mecenatul și donațiile în România, oferind posibilitatea donatorilor persoane fiazice și a firmelor să-și deducă la finalul anului donațiile realizate pentru sectorul cultural din impozitul anual (așa cum se face în acest an cu donația doar pentru sculptura lui Brâncuși). Aș susține și dezvolta resursele umane care există în sectorul cultural, atrăgând mai mulți oameni din corporațiile multi-naționale către sectorul cultural.
Sunt foarte multe lucruri de făcut în Romania anului 2016. Insă, sincer, nu cred că se va schimba ceva în mod real, în principal din cauza oamenilor politici și a partidelor. Vor fi făcute poate niște operații estetice, de suprafață, însă în esența lucrurile vor rămâne neschimbate.
- Ce îți spune situația de la Opera Națională din București?
Situația la nivelul instituțiilor publice de cultură este una clar explozivă așa cum s-a vazut recent la ONB. Că trebuie demarate de mâine procesele de reformă menționate mai sus. La ONB există două probleme diferite. Una ține de ilegalitățile și inechitățile care au fost făcure de conducerea ONB la angajarea danezului Jan Kobborg, iar a doua ține de politica reportorială excelentă pe care acesta a implementat-o de când a preluat conducerea artistică a Baletului (montarea recentă a unei piese de William Forsythe la ONB o demonstrează). Situația a fost administrată prost la nivelul conducerii centrale prin niște decizii rapide și pripite. Acum nu cred că există decât două soluții, pe care le-am prezentat recent și conducerii Ministerului Culturii. Una radicală de reformă, prin care Baletul Operei Române se transformă într-o instituție autonomă, cu un management, director artistic și buget propriu, urmând ca Baletul Operei să împartă scena de spectacol cu Opera Naționala conform unui program agreat la început de stagiune. Sau varianta scoaterii la concurs a poziției de director artistic a Baletului ONB pe plan național și internațional, urmând ca orice coregraf român sau străin să-și poată prezenta un program de management. Oricare din aceste decizii trebuie făcute rapid pentru că pentru stagiunea 2016-2017 nu există încă un repertoriu de spectacole. S-au făcut multe greșeli în gestionarea acestei situații iar plecarea definitivă a lui Kobborg și a Alinei Cojocaru aduce mari prejudicii de imagine dansului românesc și sectorului cultural în general. Plecarea lor va duce firesc la destrămarea echipei noi care se formase acolo (deja o serie de tineri balerini au decis să părăsească instituția), care va duce implicit la pierderea repertoriului nou. Pe termen mediu, cred că pierderea cea mai importantă va fi la nivelul publicului. Este o reacție în lanț prost administrată din care pierdem cu toții.
- Ai nevoie de critică? Există critică de dans la noi?
Există o mare nevoie la noi de critică de dans. Se scrie foarte puțin despre dans (mult mai puțin, cred, decât se făcea acum 10 ani, de exemplu) și, în general, cronica apare foarte târziu, la 4-5 luni după eveniment. În general, cronicile de dans sunt toate pozitive și frumoase. Există, cred, foarte puțină critică adevărată, pentru că, de mult ori, se spune că dansul fiind un domeniu fragil, orice critică poate fi fatală la nivel instituțional. Poziție cu care pot să fiu de acord doar până la un punct. La un moment dat, lucrurile trebuie spuse, cu tot riscul. Sincer, îmi doresc să citesc o cronică bine documentată care să-mi desființeze la nivel de concept și calitate artistică un spectacol sau proiect pe care l-am realizat….Se scrie atât de puțin încât anul trecut am devenit chiar eu cronicar încercând să scriu pe blogul meu despre spectacolele colegilor într-o încercare (probabil nefericită) de a scoate la lumină dansul… Lipsca cronicilor de dans se datorează, însă, și faptului că se face foarte mult voluntariat (ca și la teatru), cronica nefiind retribuită financiar. Și atunci, o mare parte din cronicarii care scriau acum câtiva ani au fost obligați să se reprofileze cumva, devenind curatori, dramaturgi, consultanți artistici. Personal, mie imi lipsesc cronicile vii și critice ale lui Alex Leo Șerban sau virulența textelor Mihaelei Michailov. Și, de ce nu?, apariția unor nume noi.
- Ești liber în ceea ce faci în dans?
Sunt foarte liber. Intotdeauna am făcut proiectele pe care le-am considerat necesare și importante. Am vorbit direct despre durerea din mine atunci când am pierdut-o pentru totdeauna pe Gabriela. Am vorbit adesea în spectacolele mele despre fragilitatea legăturilor umane sau a dansului contemporan. Am interacționat direct cu spectatorul căutând să-l cunosc mai bine. Am experimentat lumi noi, am lucrat direct chiar cu nuditatea spectatorului. Sunt în continuare în căutarea unor formate noi, așa cum este PARTYING, atelierul-petrecere performativă unde dansăm și experimentăm pînă dimineața când iese soarele. Sau primul meu retreat de dans și yoga în India, unde voi pleca la finalul anului, pentru trei săptămâni, cu un grup de oameni foarte frumoși. Dansul este, în esență, o formă de libertate absolută.
Ce păcat însă că acestea vin la pachet cu o serie de riscuri inerente. Ca acela de a trăi fără siguranța zilei de mâine. Sau acela de a-ți crea dușmani în rândul colegilor atunci când ești critic. Sau acela de a te imbolnăvi de nervi când te întorci de la Bruxelles unde participi la o dezbatere a Comisiei Europene despre mobilitatea artistică și primești de la poștaș procesul-verbal al amenzii de la Jandermeria Română întocmită ilegal pentru că susții public #reforma în cultură….
Însă, indiferent de problemele prezentului, voi continuă să merg mai departe cu întrebările și proiectele mele. Pentru că știu că există un public care are nevoie de mine și de dansul meu.
CV
Cosmin Manolescu este artist, expert și manager cultural, director executiv al Fundației Gabriela Tudor și al Asociației ArtistNe(s)t – Rețeaua Centrelor de Rezidență pentru Artiști din România. Este director artistic al companiei Paradis Serial, sub a cărei titulatură își realizează în prezent proiectele artistice. Între 1997 – 2015 a realizat peste 150 de proiecte culturale în zona dansului, managementului cultural și a artelor contemporane la nivel local și național, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Japonia. A organizat și condus 9 festivaluri de dans și performance la București și Sibiu, platforme și proiecte regionale de dans contemporan și a (co)organizat peste 50 de rezidențe artistice pentru coregrafi, manageri culturali, artiști vizuali și muzicieni. A avut un rol esențial în promovarea și dezvoltarea dansului contemporan în România și în crearea Centrului Național al Dansului. În 2004, la cererea Ministerului Culturii, a realizat primul proiect de instituție publică de proiecte coregrafice pe baza căreia, ulterior, a fost înființat CNDB.
Cosmin Manolescu este expert în managementul de proiect și dezvoltare organizațională pentru organizații și instituții culturale, pe care le realizează sub labelul United Experts, o marcă de dezvoltare culturală pentru sectorul cultural creată de Gabriela Tudor și Programul Cultural Elvețian. Este inițiatorul singurei burse de management cultural, bursa Gabriela Tudor, care se oferă anual unui tânăr manager/curator cultural începând cu 2009.
Are o bogată experiență în implementarea proiectelor de colaborare culturala europeană și internațională printre care se numără proiectele de dezvoltare profesională pentru tineri artiști Terrains Fertiles (2005-2006), programul de cercetare artistică The Migrant Body (2006-2007) și proiectul de schimb coregrafic Moving Dialogue | București-New York (2010-211) dezvoltat în parteneriat cu ICR, Centrul Național al Dansului, Movement Research and Dance Theatre Workshop New York.
În perioada 2011-2015, împreuna cu Ștefania Ferchedău, a condus, în calitate de lider de proiect, programul european de mobilitate si creație artistică E-Motional co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Cultura 2007-2013 în cadrul căruia a organizat programe de mobilitate internațională, rezidențe, platforme de reflecție, ateliere și spectacole.
În perioada 2012 – 2014 a fost director artistic al spațiului-laborator ZonaD unde a realizat diferite ateliere, rezidențe și proiecte pentru publicul larg.
În 2012 este bursier al Fundației The Saison Foundation din Tokyo, ocazie cu care inițiază proiectul de schimb coregrafic Eastern Connection (2013-2015).
In 2015 a făcut parte din echipa Curatorium care a conceput programele și proiectele din dosarul de candidatură pentru București 2021 și a finalizat programul internațional „E-Motional: rethinking dance” cu o serie de ateliere și spectacole prezentate la Luxemburg, Riga, București și Riga.
Din 2015 este profesor invitat în cadrul Icon Arts Academy unde organizează în fiecare iulie un atelier experimental de dans contemporan. Spectacolele sale au fost prezentate cu succes atât în țară cât și în străinătate în importante festivaluri și teatre de dans din Lyon, Paris, Uzes, Dublin, Porto, Amsterdam, New York, San Diego, Stockholm, Londra, Roma, Catania etc. In 2005, Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Paris îi acordă premiul pentru debut pentru spectacolul “Paradis Serial”. In decembrie 2014, Centrul National al Dansului i-a oferit premiul de excelență pentru rolul adus în devzoltarea dansului contemporan in Romania iar în decembrie 2015 Fundația Alexandrion i-a acordat premiul Matei Brâncoveanu pentru secțiunea dans pentru spectacolul “Zmeul”, pe care l-a realizat in colaborare cu coregraful japonez Zan Yamashita. Ultimele sale spectacole [Fragil] și zmeul sau ce este dansul contemporan vor fi prezentate în toamna anului 2016 în cadrul unui turneu național la Brașov, Sibiu, Cluj și București.
Linkuri web
https://bursagabrielatudor.wordpress.com (bursa Gabriela Tudor)
https://cosminmanolescu.wordpress.com (blog personal)
https://zonadstudio.wordpress.com (blog proiecte artistice)
www.e-motional.eu (website proiect european E-Motional)
www.artistnest.ro (website rezidente artistice ArtistNe(s)t)
Linkuri video
Turneu Paradis Serial 2016 – trailer video – https://vimeo.com/167589868
ce este dansul contemporan (documentar video) – https://vimeo.com/143612198
spectacol [Fragil] – https://vimeo.com/109679722 (teaser video 2015)
spectacol Paradis Serial (2004) – https://vimeo.com/56701739
Behind the Scenes [Fragile] – https://vimeo.com/127806386 (film documentar)
EGAL – making off – https://vimeo.com/91836900
Eastern Connection – pilot research phase – https://vimeo.com/77079201
Festivalul E-Motional 2014 – https://vimeo.com/106728097 (teaser video)
Sibiu Dans 2007 – https://vimeo.com/150582193 (reportaj realizat de TVR)
Pingback: 2016 la final – COSMIN MANOLESCU
Pingback: Bucureștiul în mișcare / apel participanți laborator Cosmin Manolescu | AREAL