Artele Educației, Artele în Societate, Generale

Răscoala, Educația și Teatrul

Cele ce urmează sunt rezultatul unui mic exercițiu de luat …capsula timpului, aia care te face să te duci înapoi nici tu nu știi prea bine de ce. Poate pentru că-ți place? Poate pentru că e un înțeles ascuns?

1. Ceasornicarul

O zi toridă, în București, în 2017. Ca altele din trecut. Mi s-a defectat brățara ceasului. La parterul unui bloc, înghesuită între scara de intrare și restul, o ușă cu grilaj, intru la ceasornicar. Știam locul. Domnul e așezat, lucrează, cu lupa prinsă de frunte. O doamnă îi spune de câteva ori același lucru despre cum nu îi mai merge comanda de deblocare a ușii de la mașină. Ceasornicarul îi răspunde, după ce examinează atent, că nu e nimic defect. Doamna insistă, cu alte detalii din viața ei de șoferiță. Domnul îi explică calm același lucru. Doamna pleacă. Între timp mă uit prin micul spațiu al „afacerii”. Pe un perete, două pagini din „Adeverul”. Mă apropii cât pot, dar nu îndeajuns ca să pot vedea clar detaliile. Fac o foto cu mobilul. E prima pagină a ziarului, de miercuri, 28 februarie 1907.

Continuă lectura

Standard
Artele Interpretării, Invitații mei, Generale, Actorul

Dorina Chiriac: „E o prăpastie uriașă între viața teatrală și cei care se presupune că o controlează”

foto gândul.info

foto gândul.info

Dorina Chirac este o actriță care marchează un teritoriu special al artei actorului. În teatru, în film, la radio, în concert. Evoluțiile ei, modul în care construiește propria interpretare, dar și relația scenică indică o sensibilitate hrănită de o reactivitate rară. Când un actor nu mai reacționează, ci răspunde „meseriaș” numai, ceva din fibra lui s-a rigidizat. Nu numai în arta sa, ci și în viața sa.

„Am ieșit in stradă zile la rând. pentru civilizație. Pentru siguranță. am ieșit să schimb lumea. să o fac mai frumoasă acum, cât încă nu își dă seama copilul meu cât e lumea de-ncurcată și tristă. Am strigat să fiu respectată. nu vreau nimic pe degeaba. Vreau să muncesc in continuare cinstit și implicat si să fiu plătită pentru ce și cum și cât fac. Au trecut câteva zile și deja cred c-am visat. Cred că lumea nu vrea încă să fie schimbată.
Am lipsit motivat aseară. Mi-e greu, însă, să îți motivez ție absențele. și, crede-mă, vreau să fac asta.”

(mesaj pentru Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook, noiembrie 2015)

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Cronica Spectacolului, Cronicile mele

Cine (mai) are nevoie de critică teatrală ?

Ce se scrie despre spectacolul teatral are vreo legătură cu producția teatrală? La prima vedere, da. Dar textele publicate offline și online sunt citite, influențează cu ceva, transmit ceva profesional profesioniștilor scenei? Jurnalismul teatral, atât cât este acum în România, face față concurenței strivitoare cu alte specii de jurnalism? Cum ar trebui să fie cronica teatrală astfel încât să fie semnificativă pentru lumea teatrului din România? Ce scop ar trebui să aibe?

Continuă lectura

Standard