1991. București. Royal National Theatre în turneu cu Richard III și Regele Lear

Au trecut 35 de ani de la acel turneu mondial, început în 1990, al Royal National Theatre din Londra, al cărui segment românesc a fost între 15 și 18 februarie 1991, la Teatrul Național din București. Jurnalul turneului scris de actorul Brian Cox, The Lear Diaries. The story of the Royal Național Theatre’s production of Richard III and King Lear, Methuen 1992 (pp. 192-202) include însemnările interpretului lui Lear despre reprezentațiile de la București, despre oamenii întâlniți și poveștile lor (Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Sorin Botez, ambasadorul britanic), ce li s-a întâmplat tehnicienilor englezi în noaptea dinaintea primei reprezentații. Câteva mici fragmente, în traducerea mea:

„Ion (Caramitru-n.mea) ne-a dus la conferința de presă de la Uniunea Actorilor (UNITER-n.mea), care a mers destul de bine și care a fost mai mult despre finanțare, problema finanțării teatrelor din aceste țări – cum discutasem și la Praga. Ne-a făcut turul clădirii unde locuise Nicu Ceaușescu.” Am fost la acea conferință de presă unde i-am cunsocut pe Brian Cox și Ian McKellen. Pe atunci, eram vicepreședintele executiv al UNITER.

„Am avut o seară foarte bună. Am fost să vedem la Național o producție minunată cu Medeea, în regia lui Andrei Șerban, pe care o făcuse prima dată cu douăzeci de ani în urmă. A fost uluitoare, Medea a fost minunată; dacă emisia vocală n-a fost tot ce ar fi trebuit, modul interpretării a fost remarcabil.”

„Ian nu înțelege de ce Caramitru nu poate accepta că teatrul său trebuie să facă reduceri acum când Culturii i-a fost alocat 0,33% din PIB. Ei trebuie să dea piept acum cu asta. Teatrele vor trebui să o facă dar nu vor să piardă privilegiile ce li se dăduseră: un lucru de care a avut grijă Estul a fost teatrul deși, în ultimii ani, Ceaușescu cred că l-a ignorat.”

„După prânz ne-am dus la teatru, Ian, Roger Chapman și cu mine am luat-o prin zăpada groasă. Bucureștiul e sub zăpadă. Am ajuns la teatru ca să aflăm că echipa noastră tehnică a muncit la decor toată noaptea. Deși li se spusese că scena va fi goală, directorul Naționalului programase Medea, Troienele și Elektra pentru un francez care era interesat să le aducă la Paris în vară. Ne-au stricat programul. Deși oamenii au zis că nu vor lucra noaptea să pună decorul nostru, deodată s-au pus pe treabă. Săracii, erau terminați. Și au avut și multe probleme cu tehnicienii români.”

După problemele cu românii, au venit acelea privind nepotrivirea marii scene a Naționalului din București cu dimensiunile producției Naționalului din Londra. „…am spus că nu sunt gata să-l joc pe Lear din nou în condiții compromițătoare așa cum mi se mai întâmplase.”

„Spectacolul a început ezitant. Eram îngrijorat și nu știam dacă ce făceam era bine, dar părea să fie OK. Scena cu florile a fost cea mai bună din câte făcusem. Dar ce a fost minunat era că publicul părea în transă și foarte participativ la finalul fiecărei scene (…) la final, aplauzele au fost teribile, chiar le plăcuse.”

„Reprezentația cu Lear abia s-a terminat și sunt cu vocea în piuneze căci toată lumea din oraș e răcită și mă doare pieptul. A fost o zi lungă, am început-o de la 10 dimineața. Un bilet care mi-a venit cu un buchet de flori: ‘Nimeni nu-l poate juca pe Sir William Shakespeare mai bine decât englezii săi. Am văzut cu ajutorul dumneavoastră remarcabil că, undeva, în Anglia, Sir William Shakespeare trăiește încă. Mulțumesc. Un om simplu,..”

„A fost ultima reprezentație cu Richard III și, din nou, reacția a fost fenomenală. La Praga, dar mai ales la București, am văzut de unde vine inspirația lui Richard Eyre pentru Richard III. (…) A fost o seară mare pentru Richard care a avut un speech minunat la final. Când a cerut un translator, toată sala a strigat: ‘Fără translator. În engleză, înțelegem”. Singura pată pe seara aceea a fost tăcerea sălii la menționarea numelui lui Ion Caramitru. Cred că săracul Ion a stat prea mult ca Vicepreședinte (al CPUN-n.mea) și asta l-a costat.”

Richard Eyre fusese înainte de 1989 la București și ar fi urmat să pună în scenă Hamlet la „Bulandra”. Proiectul nu s-a mai realizat, dar prietenia lui cu Ion Caramitru a rămas și a creat condițiile, după 1989, prin UNITER, să inițiem primele programe de schimb cu prietenii din Anglia. Hamlet a fost făcut de Alexandru Tocilescu, „Bulandra” a mers în turneu la Londra și la Dublin, cu un impact ieșit din comun asupra publicului. Am făcut atunci filmul turneului pentru TVR (cu operatorul Nicolae Niță.) Despre turneele celor două teatre, în cartea mea Oglinda spartă, UNITEXT, 1997, pp.18-46, accesabilă pe blogul meu www.marianpopescu.arts.ro, la ” Cărți/Cărțile mele”.

Atunci l-am cunoscut pe Richard Eyre, care m-a sprijinit, împreună cu Caramitru, să inițiez sau să fiu partener în programe create pentru UNITER cu trupe și oameni de teatru din Anglia și Irlanda. Pentru mulți oameni de teatru români atunci s-a deschis o poartă profesională de vis. Atunci începusem o activitate tumultoasă, pe mai multe planuri, de a – cum spunea Caramitru – repune teatrul românesc pe harta Europei. Dar ce spectacole au creat atunci Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Tompa Gabor, Alexandru Darie, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Victor Ioan Frunză! Primii ani din anii ’90- o golden age a teatrului din România.

În patru ani, printr-un efort conjugat al mai multora, am reușit. Atunci.