Recent, o comisie de experți a comunicat că o persoană publică, suspectată de plagiat în teza de doctorat, nu a plagiat și că autorul tezei a folosit corect mecanismul citării autorilor din care au fost folosite pasaje. Comisia nu a spus adevărul.

Adevărul e, și aici, limpede: autorul a copiat și folosit pagini întregi din altcineva pe care nici măcar nu-l citează în bibliografie.

De ce comisia de experți nu a comunicat adevărul? O comisie din care fac parte profesori universitari, oameni numiți acolo, se presupune, pe motive de competență, etică  și integritate.

Sunt mulți astfel de experți care preferă să se facă că nu știu că a lua părți – nu contează cât de mari – din textul publicat de altcineva fără să menționezi din cine și din ce lucrare, înseamnă  fraudă academică. E vorba de un PLAGIAT.

Anomalia care face ca un plagiat dovedit de punerea față în față a textelor să nu fie considerat plagiat de către o comisie de experți care tranzacționează etica și integritatea academică – precum în cazul domnului Victor Ponta și al altora care i-au urmat până de curând -, este o traumă cu consecințe majore pentru Educația din România.

În mod normal acești experți ar trebui demiși. Fără ezitare.

În mod normal, universitățile din România ar fi trebuit – încă nu e târziu, zice optimistul din mine – să condamne aceste acte tranzacționale cu etica și integritatea academică și să ceară demiterea experților.