Artele Educației, Generale

Universitățile și alegerile noastre

De la 1 octombrie a demarat calendarul alegerilor în universități: de la alegerea membrilor consiliului departamentului, a directorului de departament, la reprezentanții departamentelor în Consiliul profesoral, organismul care ia deciziile privind activitatea unei facultăți. Universitarii care au dorit să fie aleși în aceste structuri au depus o candidatură. Cu alte cuvinte, vor să facă parte din ele. De ce? 

Urmează decanii, care după ce ies câștigători din concurs își desemnează prodecanii, urmează rectorii care, după ce sunt votați direct sau câștigă concursul (funcție de ce a spus comunitatea academică prin refrendum), prezintă echipa prorectorilor.

Întreaga perioadă a alegerilor este una solicitantă, animă și agită spiritele, lansează scenarii, în care politicul e sau nu mai mult sau mai puțin implicat, în care umorile, buna/proasta cunoaștere a colegilor are partea sa în luarea unei decizii de vot. Cât de mult ne gândim, în această perioadă, la studenții noștri? Sau alegerile nu au legătură cu ei/ele?

Mi se pare că această perioadă ar putea fi și una de reflecție privind cultura academică, rosturile comunității academice, statutul ei de integritate. Lupta pentru funcții/”putere” are partea ei pozitivă: poți vedea, analiza actorii care apar pe scena universitară cu un proiect/program managerial sau cu dorința de a fi prezenți în consiliul departamentului, al facultății sau al Senatului universitar. Toți și toate o fac de bunăvoie pentru că, se presupune, ar avea un interes să o facă. Care este natura acestui interes?

Privind pozitiv, interesul este cel pentru consolidarea dezvoltării instituționale a facultății sau a universității, pentru creșterea performanței didactice, de cercetare în raport misiunea asumată. Apoi, ar fi competitivitatea intrauniversitară: sunt colegi/e care cred că pot face mai bine, în următorii patru ani,  ce au făcut deținătorii actualului mandat de conducere. Din această perspectivă, umorile încep să apară și să funcționeze în crearea de partizanate, crearea de majorități electorale. Există, desigur, și amprenta politicului, nedeclarată ca atare. De altfel, statutul universității interzice acest lucru. Dar sunt colegi/e care fac politică. Inevitabil, intrarea lor în cursa electorală universitară e purtătoarea și a unui astfel de mesaj. Nivelul cel mai de jos, mi se pare, este acela al animozităților, al confruntărilor personale transferate în procesul electoral, dar drapate în mesaje de circumstanță.

Campania electorală a început deja, unii chiar au…”furat” startul, cum se întâmplă în sport, iar studenții participă parțial la acest proces: și ei/ele trebuie să își desemneze reprezentanți în consiliul facultății, în Senatul universității. Cât de mult cunosc ei/ele Carta universității, regulamentul propriei facultății? Un mini-sondaj la un seminar de-al meu, acum la începerea anului universitar, arată că nimeni nu citise acele documente. Cum își cunosc drepturile și obligațiile, dincolo de cele strict legate de obținerea creditelor la cursul x? La fel, întrebarea e valabilă și pentru mulți colegi/e cadre didactice care nu vor, nu sunt interesați/te să știe ce  fundamentează legal propria comunitate. 

Cred că alegerile la universitate sunt și un test al caracterului fiecăru/e/ia dintre noi. Alegem colegi/e în care avem încredere, votăm pentru securizarea propriei poziții în facultate, indiferent că alegerea poate fi proastă sau mai puțin relevantă, alegem pe contra (celebrul vot negativ)? De fapt, cât de bine ne cunoaștem între noi? Cât de bine îi cunoaștem pe studenții noștri? Cât de mult participăm la viața academică a propriei noastre comunități profesionale și de valori generate de Educație?

Alegerile noastre reflectă și ceva din ceea ce suntem ca educatori. Știu sau presupun că există în fiecare facultate, în fiecare departament, colegi și colege care privesc lucid situația Educației în România și care ar dori ca lucrurile să se schimbe în bine. Definirea acestui „bine” e disputată încă în sfera publică unde colegii și colegele despre care vorbesc, sunt reprezentați/te destul de puțin.

Cum și cât contribuim la îmbunătățirea Educației în România?

Mă gândesc la asta de fiecare dată când încep o săptămână nouă de cursuri și seminarii.

 

Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *