Ieri s-au întâmplat, practic în același timp, două evenimente. Premierul grec, liderul partidului Syriza (stânga radicală), Alexis Tsipras, și-a dat demisia pentru a permite alegerile anticipate ce vor da un nou guvern în sarcina căruia va cădea pilotarea Greciei prin criză; Jean-Marie Le Pen, cofondatorul și liderul timp de 40 de ani al partidului Frontul Național (extremă dreapta), a fost exclus din partid la propunerea fiicei sale, Marine, căreia îi încredințase partidul în 2011.
Alexis Tsipras
Tsipras a fost abandonat de o treime dintre parlamentarii partidului, care nu au vrut să accepte faptul că acela care se declarase anti-austeritate, vector al naționalism-populismului grec, vedeta politică cu lovituri mediatice de rever față de Angela Merkel și Bruxelles, dar și cu joc la primire de la Moscova lui Putin, a întors-o ca la Atena, acceptând planul de măsuri de austeritate.
Jean-Marie Le Pen
Jean-Marie Le Pen a fost abandonat de propria fiică, liderul partidului. După repetate atenționări privind declarații ale tatălui care se acordau cu un timp politic revolut, acesta continua să pună în dificultate Frontul Național prin duble greșeli istorice
Troica FN
(declarația privind camerele de gazare ca fiind “ un detaliu” în ultimul război mondial) și social-politice (declarația privind emigranții).
Vladimir Putin
Dacă Tsipras a fost experimentul, susținut de Putin, care a testat unitatea UE și capacitatea ei de reacție rapidă, Le Pen este sfârșitul de capitol al unei extreme dreapta care se “modernizează” acum și se pregătește de alegeri. “Afacerea” FN rămâne , în continuare, în familie, căci alături de Marine Le Pen, intră în electorale și nepoata sa, Marion Maréchal-Le Pen. Care, de fapt, este la fel de dură ca bunicul. La 25 de ani este adulată, considerată în partid o Ioana d’Arc. Așchia nu sare departe de trunchi.
Tsipras a sărit, însă, prea departe de trunchiul Syriza. Le Pen a fost lovit în față de așchia sa …familială. Familia e mare, însă, căci, iată, apare nepoata care reînnoadă firul dur al extremismului de dreapta acolo unde mătușa Marine l-a rupt. Dar mătușa e mereu cotată în sondaje ca intrând în turul doi al prezidențialelor. S-a întâmplat și la noi odată, cu liderul România Mare. Care e încă acolo; puciul din partid nu a reușit. Oricum, nu mai contează. Deocamdată.
Cele două evenimente din Grecia și din Franța ne spun, cred, ceva important: extremismele politice se realiniază. Enorma problemă a emigranților nu e atât de gestionare cât mai ales de testare a naționalismelor extremiste. Harta politică a Europei, supusă și ruperilor rusești, dar și reconfigurării extremismului de stânga și de dreapta, nu e totuna cu teritoriul mental: valurile masive de emigranți și șocul grecesc modifică deja discursul politic și percepția publică a naționalismului, democrației, umanismului și siguranței cetățeanului. Dacă democrația poate vorbi mai multe limbi, extremismul vorbește o singură limbă. Aceea a lui NU.