Artele Interpretării, Vorbirea

Secrete pierdute? Vocea și Vorbirea

Mi-am dat seama târziu – dar nu prea târziu! – cât de importantă este Vocea nu atât și numai pentru a comunica, a „vorbi” cu ceilalți, cât mai ales pentru dezvoltarea ta personală dacă te ocupi de ea. Adică și de Voce și de dezvoltarea ta. Știam de la actorii profesioniști ce înseamnă să îți educi vocea în vederea unei dicții, intonații, frazări corespunzătoare cerințelor rolului și propriei prezențe scenice. Sunt sisteme educaționale care au inclus de foarte mult timp în design-ul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal și, în general, a formelor Vorbirii în public. Englezii, americanii, francezii au deja o lungă istorie în acest sens. Oameni competenți și-au dat seama, între altele, că Vorbirea antrenată asigură nu numai succes social, profesional, ci și un fundament personal pe care se pot construi foarte multe lucruri. Și atunci, de ce o neglijăm atât de mult? Pentru că ni se pare sau credem chiar că a vorbi, ca și a respira, vine de la sine, se întâmplă fără să faci vreun efort.

Cei vechi știau acest lucru. Politicianul de succes era și Oratorul de succes. Modul de lucru și influența lui Demostene, de pildă, au fundamentat pedagogia actului vorbirii în public. Figurile-cheie, în lumea veche, sunt, astfel, Politicianul (numit, de fapt, retor) și Actorul.

Demostene

Actorul de succes era, însă, adesea, și trainer-ul politicianului și chiar al copiilor acestuia. În public, uneori, un discurs funebru reușit făcea mai mult decât orice statuie: decedatul rămânea în memoria afectivă mai mult decât efigia sa împietrită. Dar premiul cel mare era discursul politic reușit, cel care schimba lucrurile, soarta cetățenilor Atenei și îndemna la acțiune. Cicero a devenit celebru pentru asta.

Ce mi se pare remarcabil e, însă, faptul că școlile de oratorie și, în general, atenția pentru dobândirea abilităților de comunicare verbală, sunt reflexul unei gândiri pedagogice excepționale. Ești ceea ce vorbești. Vorbind bine, poți schimba, influența, determina. În actul bine-vorbirii, întreg corpul participă. Cei vechi educau corpul pentru ca mintea să poată funcționa bine. Cuvântul vorbit bine în public devenise în Atena antică chiar miezul vieții publice și, implicit, politice.

www.emersonkent.com

Cicero în acțiune

Atât de mult au gândit educarea vorbirii încât au conceput și practicat pe scară largă seturi de exerciții prin care erau formați tinerii pentru gândirea discursului, vorbirea și comunicarea lui. Într-un celebru tratat al lui Aelius Theon, din secolul V, Progymnasmata, exercițiile sunt atât de minuțios structurate încât acoperă nu numai structura și părțile componente ale discursului, ci și tehnicile de livrare în public ale vorbirii. Isocrate scria, de altfel, că vorbirea este „ghidul tutror acțiunilor noastre”.

Desigur, azi, locul vorbirii în public e mult redus ca importanță. Curios, pe măsură ce noile tehnologii facilitează comunicarea, chiar și prin voce, nu numai prin text și imagine, actul vorbirii în public nu mai este considerat ca structurant pentru personalitatea umană. Dacă Vocea este subiect de studiu și practică în mediile profesionale ale Artelor spectacolului, de pildă, sau, pe o scară mai redusă, în media audiovizuală (speaker-ii, prezentatorii, moderatorii), și pe una și mai redusă în alte medii (Biserica, de pildă, în cazul predicării), ea nu mai este considerată, cu excepția țărilor care consideră Vorbirea în public și educarea Vocii drept o valoare educațională mare, o coroană de pus pe capul tânărului care intră în lume.

Funcții ale Vorbirii în public precum predicatorul, speaker-ul, purtătorul de cuvânt, profesorul, comentatorul, moderatorul sunt, la noi, de pildă, lipsite de cultura, antrenamentul specific, formarea în mediul profesional corespunzător care să permită performanța. Frazarea aiurea, accentul pus greșit (prompter-ul, de!), lipsa de structură a frazei (în cazul talk-show-urilor) sunt la ordinea zilei. Vorbim de multe ori prost pentru că am devalorizat actul vorbirii. Unul dintre cei vechi scria că Vorbirea trebuie văzută „ca oricare altă ocupație”. Noi ne ocupăm foarte puțin cu asta pentru că…vorbim.

M-am întrebat odată câte discursuri publice vorbite au marcat o epocă, o țară, o cultură? Câte figuri politice se (mai) disting, ne influențează prin vocea îngrijită și talentul oratoric care susțin conținutul discursului? O epocă rămâne fixată în istorie și prin asta. În istoria „mică”, însă, aceea personală, a zilei care trece, ceea ce contează e că putem fi mai bine structurați dacă acordăm propriei noastre voci și modului în care vorbim atenția cuvenită. Peisajul sonor al unui loc, al unui oraș, al unei țări e realizat și de cum sună vocile și de modul vorbirii noastre. În anumite momente și situații, adevărul depinde de vocea care îl rostește. Vocea adevărului. De câte ori am auzit-o în public?

Mi-ar plăcea să putem include în pachetele curiculare ale Școlii românești cursuri de Dicție, de Mișcare, de Vorbire în public (ceva se întreprinde acum în acest sens), de Respirație, de Expresivitate scenică. Ar fi bine, cred, să determinăm mai multă atenție pentru Dezvoltarea personală în școli și facultăți. Toată lumea ar câștiga.

Câți ar semna un …Manifest pentru Dezvoltarea personală în Educație?

Standard

4 gânduri despre „Secrete pierdute? Vocea și Vorbirea

  1. Isabela Coman zice:

    Eu sunt profesor de limba franceza, asta predau, desi am terminat limba si literatura romana- limba franceza. Eu as sustine un asemenea demers. Este absolut necesar. Ca profesor, am observat printre elevii mei probleme mari de rostire a limbii romane, iar acest lucru, din pacate este prezent, foarte vizibil, si la tinerii actori de azi. Isi inghit cuvintele, le rostogolesc prin gura si nu le duc la bun sfarsit. Este o tendinta actuala suparatoare si ea se datoreaza clar renuntarii la lectura. Lecturarea, chiar si in gand, iti pune in miscare muschii linguali. Tinerii de dupa ’89 au renuntat la citit.

    • Marian zice:

      Buna ziua. Cred si eu, ca si dumneavoastra, ca lectura, inclusiv cea cu voce tare, dispare dintre obișnuințele celor mai tineri. Valabil, intradevar, si pentru multi actori. De multe ori, postsincronul filmelor românești face imposibilă înțelegerea replicilor.

  2. Anca Doina Ciobotaru zice:

    Semnez și lucrez la un astfel de Manifest din anul 1995.
    Recent am înființat Asociația ART CIVICA; activitățile sale sunt centrate pe dezvoltarea personală a tinerilor – și nu numai. În paralel am început să studiez tehnicile de publik speaking și coach-ing în cadrul uneia dintre cele mai performante organizații din domeniu, John Maxwell Team , care are și un program destinat tinerilor. Am învățat enorm – mai ales despre mine și comunicare.
    Studenții mei și voluntarii de la Asociație sunt primii beneficiari ai unui program de dezvoltare profesională dublat de unul de dezvoltare personală. În următorii 20 de ani am de lucru serios. Dacă pot fi de folos – ajut cu drag; deja organizez Master Mind-uri on line și wokshop-uri. Cu cât vom fi mai mulți și mai performanți, cu atât mai bine.

    • Marian zice:

      Ma bucura ce spuneti.Dincolo de ceea ce putem face pe cont propriu, ca sa zic asa, mi se pare ca trebuie sa insistăm pentru a determina o schimbare majoră în Educație în direcția dezvoltării personale.

Dă-i un răspuns lui Marian Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *