Mintea copy-paste e și începutul procesului de substituire a memoriei. Memoria nu mai e antrenată, nu se mai exersează în modurile cunoscute ale învățării textului, formulei. Plonjarea în internet, zilnică, conectarea la aparate, zilnică, modifică progresiv contactul cu realitatea. Școala rămâne, încet-încet, în urma acestei progresive modificări. În mediile de învățare unde studentul, de pildă, nu are ceva de făcut practic, fie că e curs, fie că e seminar,  dobândirea de cunoștințe și activarea propriilor resurse ale învățării pierd din portanță. Dacă studentul nu e activ, dacă relația didactică nu e una a acțiunii comunicative, mintea copy-paste își va urma singură drumul, abandonând logica cauzală, punerea în context, explicarea dialectică, abordarea holistică, dialogul în prezență. Nu va mai fi nevoie decât de username și password. Și, evident, de o conexiune. Care, e probabil, nu va mai fi profesorul. Dacă acesta nu se schimbă. Dacă acesta nu e în relație, conectat  la lumea studentului.

Sunt perioade în care unele cuvinte apar în exces în spațiul public la noi. Între acestea: plagiat sau copy-paste. Când am evaluat primele cazuri de plagiat, la Comisia de etică a Universității din București, am realizat, nu peste multă vreme, că a descoperi, a demonstra un plagiat e mai mult decât atât. Intri în mica lume care a girat acel plagiat, colegi și colege care, din varii motive, l-au „făcut” doctor pe respectivul sau respectiva. Dar mai intri într-o lume a problemelor filosofice, morale, etice despre ce înseamnă plagiat în raport cu copia, cu imitarea. O lume în care îți dai seama că a copia  e o acțiune care ne fundamentează existența din mai multe puncte de vedere. O lucrare cunoscută, a lui Marcus Boon, indică marea dificultate a chestiunii: ” Problema e că se pare că lipsește aproape total un context pentru înțelegerea a ce înseamnă să copiezi, a ce este o copie, care sunt utilizările copierii.” ¹

Cineva grăbit ar spune: „păi, vedeți!”, adică „de ce mai faceți atâta caz cu plagiatele?” Oamenii aceia au copiat și n-au spus de unde, ceea ce constituie o infracțiune academică. Dar ce-i spui studentei care copy-pastează în lucrarea ei, fără să indice de unde a copiat, și care nu înțelege că asta e rău? Dincolo de regulamente. Mi se spune că răul a fost comis dinainte, din preuniversitar unde elevii sunt încurajați să copieze, să folosească, prin copiere munca altora și s-o dea drept a lor. Iar profesorii sunt agenții acestei modelări a minții copy-paste. Nu altcineva.

Există practici profesionale unde, dacă nu exersezi copierea, șansele de a crea ceva original sunt mai reduse. Mă gândesc la artele spectacolului, la artele plastice, la arhitectură, la muzică, la medicină, la științele exacte. În fiecare dintre ele, trebuie să exersezi îndelung lucruri existente, formule, scheme, atitudini, interpretări, ecuații, pentru a ajunge la a stăpâni conținutul, fondul de cunoștințe  care să îți permită mai apoi să te exprimi liber în domeniul respectiv. Învățăm încă de la începutul vieții noastre să copiem, să imităm pentru a deprinde elemente ale unui mod de viață împotriva căruia e foarte posibil, mai târziu, să reacționăm. Copierea e, atunci, a lua de bună ceea ce ni se spune, ni se arată, ni se cere, să facem  și să spunem.

De aici până la a nu mai copia pentru a face și a spune, e drumul formării și afirmării. Școala are, desigur, o contribuție majoră la fel ca și mediul familial și, mai târziu, mediile profesionale.Când acestea nu funcționează ca lumea, rezultatele au consecințe pe lungă durată. Deteriorează profund mecanisme de dezvoltare. Școala ar trebui să te facă să înțelegi unde te situezi, cum scrie un celebru psihiatru, Judith Orloff.² Unde te situezi moral, etic. Gestionarea emoțiilor e fundamentală, dar în Școală nu îi acordăm atenție decât în moduri punitive. Evaluăm studentul, când vorbește, dar vocii sale, limbajului său non-verbal nu le acordăm atenție; ne-ar spune mult despre lumea sa. Dar Școala nu ne învață despre acestea. Din păcate.

Apariția și folosirea extensivă apoi a internetului, comportamentele pe care le-a creat acesta, dependența comparabilă cu alte tipuri grave de dependență, indică un proces cu urmări incalculabile. Procesul de-formării paradigmei clasice a discursului rațional. Înlocuirea ei cu altceva nu mai e decât o chestiune de timp. Ce vreau să spun acum, însă, e că folosirea internetului dezvoltă un comportament agresiv de user. O agresivitate venită din noutatea descoperirii, o agresivitate care, treptat, devine normalitate. Copierea de pe internet e acum la îndemână. Vidată de sentimentul încălcării unor drepturi, tocmai pentru că natura obiectuală a încălcării, cum este cartea, de pildă, dispare, preluarea prin copiere de pe internet e, în mediile de învățare, un exercițiu zilnic. Iei de pe internet fără conștiința că aparține cuiva ce ai luat. Anonimatul userului e dezvoltat de și dezvoltă modele și comportamente cărora școala tradițională nu le mai poate face față. E nevoie de un alt mediu de învățare. Adaptat cerințelor mediului digital. Dar și de a stimula un mod al libertății emoționale prin care Școala poate ajuta la a-ți transforma viața, după cum susține Orloff.

Mintea copy-paste e și începutul procesului de substituire a memoriei. Memoria nu mai e antrenată, nu se mai exersează în modurile cunoscute ale învățării textului, formulei. Plonjarea în internet, zilnică, conectarea la aparate, zilnică modifică progresiv contactul cu realitatea. Școala rămâne, încet-încet, în urma acestei progresive modificări. Nu internetul e de vină (cum îmi atrage atenția un comentator). Școala nu ne învață cum să folosim internetul. În mediile de învățare unde studentul, de pildă, nu are ceva de făcut practic, fie că e curs, fie că e seminar,  dobândirea de cunoștințe și activarea propriilor resurse ale învățării pierd din portanță. Dacă studentul nu e activ, dacă relația didactică nu e una a acțiunii comunicative, mintea copy-paste își va urma singură drumul, abandonând logica cauzală, punerea în context, explicarea dialectică, abordarea holistică, dialogul în prezență. Nu va mai fi nevoie decât de username și password. Și, evident, de o conexiune. Care, e probabil, nu va mai fi profesorul. Dacă acesta nu se schimbă. Dacă acesta nu e în relație, nu e conectat  la lumea studentului.

Mintea copy-paste nu e numai rezultatul progresului de tip tehnologic. E și consecința birocratizării unor sisteme, precum cel al Educației, unde filosofii diverse corelează procesul educațional cu piața muncii. Educația pierde teren în ce privește construcția socială în fața construcției pieței muncii, fenomen accentuat de globalizarea acesteia. Globalizare care e inițiată de tehnologia informației, de abolirea spațiului și timpului ca mărci care delimitează în semne care virtualizează. Mintea copy-paste a format proletariatul unei noi realități, și o face în continuare. O realitate virtuală care va concura realitatea …ne-virtuală. O va devora, de fapt.

Redefinirea unor procese elementare, fundamentale în Educație, precum o mai marcată trecere de la cultura textului la cea a imaginii, de pildă, ar putea contracara efectele nocive deja ale minții copy-paste. Ca și cultivarea unei noi strategii comunicaționale în actul de învățare. Un paradox observat de câtva timp spune limpede: cu cât tehnologia informației și comunicării se dezvoltă mai agresiv, cu atât comunicăm mai prost. Mai repede, dar mai prost. Iar mintea copy-paste este beneficiara acestei tendințe. Fenomenul selfie-ului este revelator pentru mintea copy-paste: virtualul, prin copiere, devine noua realitate. Nu mai contează timpul, locul  unde ai fost, ci eu-l virtual al selfie-ului. Ai copiat o realitate vie, o faci mereu, te obișnuiești s-o faci iar sutele, miile de „poze”, clip-uri iau locul, cu succes, al memoriei afective, marele stimulator al educației. Cât despre inteligența emoțională, probabil că nu realizăm încă ce comoară uriașă lăsăm să zacă nefolosită. Emoțiile noastre sunt mediate, mediatice și, treptat-treptat, virtuale.

Ar fi momentul unui reviriment al unghiului de abordare a ce oferă Școala. Pentru a diminua energia nocivă a minții copy-paste. Aceasta va plasa beneficiarii Școlii într-o lume paralelă. Școala noastră rămâne în urma a ceea ce decid elevii/studenții să considere că „au de învățat”. Pentru că mintea copy-paste e la un click distanță.

¹Marcus BOON, In Praise of Copying, Harvard University Press, 2010, p.6

² Judith ORLOFF, Libertatea emoțională, Paralela 45, 2012, p.42