După 1999, când am început să acomodăm prevederile acordului de la Bologna, lumea universitară a fost încet-încet pusă în fața unei realități care, după apariția Legii Educației (2011), uneori dă satisfacție, de multe ori, nu. Ideea de competiție, de acumulare de „puncte” prin lucrări publicate în reviste de circulație internațională, bine cotate, sau la edituri de prestigiu științific, „puncte” care servesc apoi la susținerea concursurilor pe posturi didactice sau în competiția de granturi sau ocuparea unor posturi administrative, e benefică în sine dacă nu e mistificată. Sunt, însă, situații în care „punctele” sunt obținute fie prin plătirea apariției, prin publicarea unor peer-review-uri trucate sau prin, ca la noi, echivalare cu ceva similar made in Romania. Sunt edituri acreditate (deși cine mai știe acum în ce fază mai sunt?) de către CNCS ca fiind specializate pe carte științifică, dar dacă te uiți cu puțină atenție vezi că sunt bluff-uri.

Fugim după puncte, deci. Ni se cere să avem inovație, profesionalism în predare, să facem cercetare certificată la nivel internațional, să fim corecți în evaluarea lucrărilor studenților, să „centrăm” învățământul pe student dar foarte puțin sunt create condițiile pentru toate acestea. Mai dureros: ne sperie evaluarea, mai ales de către colegi străini. Am învățat atât de bine să facem hârtii, încât expresia: „să fim acoperiți” a ajuns rexflex necondiționat. Da, suntem acoperiți. So what? „Acoperirea” asta e mai degrabă o mască. Nu ni se mai vede fața adevărată. Limbajul simplu al corectitudinii a devenit o limbă uitată. Complicități în unele facultăți solidifică cutume dezastruoase în linia cercetării, a predării. Profesori care și-au construit cariera pe aceste cutume, câteodată în răspărul unor norme elementare ale scrierii academice, ale citării. În lumea specializării lor, mulți cunosc acest tip de cariere, sunt colegi care îi acoperă de foarte mulți ani. Că tot vorbeam de „acoperire”.

Goana după puncte are și o altă consecință. Izolarea, un fel de autism social. Un coleg de la mine de la facultate, implicat în proiecte sociale, Daniel Dragnea, ne-a trimis un e-mail de curând pe această temă, ca reacție la apelul unei colege. Îl reproduc, cu acordul său.

 

DANIEL DRAGNEA:

 

 

„Pentru că, dincolo de frumoasele conferințe pe care le facem și la care participăm, doar prin lucru concret în câmpul social vom ajuta cu adevărat  oamenii și vom vindeca omenirea, oricât de idealist sună.
Și tocmai pentru că sună idealist. (…)

Suntem datori astfel să ne aducem contribuția,  ieșind din spațiul de confort al birourilor proprii, încetând a vedea în call-urile de proiecte izbăvirea noastră ca universitari.

Credem că nu de oameni învățați duce lipsă omenirea acum, ci de oameni cu dragoste de oameni …
Doctori în științe avem destui.
Doctori în Umanitate însă …

Din frumoasele turnuri de fildeș academic, de la înălțimea cărora pajiștile par mereu verzi,
Să coborâm în colbul instituțiilor și în nămolul diverselor proceduri.
Și vom vedea că oameni cu sufletul până la cer sunt reduși la simple dosare de asistență socială. Și după ce ca prestațiile sociale sunt derizorii, procedurile de accesare a acestora sunt infernale.
Ceea ce este un atentat la Umanitate. Și oricât de dur suna, am proprietatea și semnificația acestor cuvinte.

Într-unul din proiectele noastre, urmare a surescitării terapeutice, una dintre mămici și fata ei au leșinat. Insuficiențe peste insuficiențe aveau amândouă, după cum aveam să aflăm, după zeci de nopți dormite în stradă și sute de zile de foame, fugite din casa unui soț și tată scelerat,  luându-și destinul în mâini, supraviețuind din mila oamenilor și stând treze prin Rugăciune aprinsă.
Chemând Salvarea, le-am readus la parametri doar în urgență, pentru că, neînregistrate în sistem, nu au putut beneficia de asistență medicală de lungă durată.
Cele două, mamă și fiică, sunt acum autoarele a sute de lucrări și  manufacturi artistice de cea mai înaltă clasă, care stau la loc de cinste în birourile a sute de susținători.

„De ce îngerii nu au chip, de ce crucile au mai multe culori?” scria una din ele, și răspundea: pentru că, deși nu știm chipurile oamenilor care ne ajută, ei sunt îngerii noștri.
Pentru că, dacă am avea cu toții aceeași cruce, de ce am mai trăi? Avem propriile cruci de tras și de dus.
Filozofie pură, venită din experiență tragică și tămăduită.

Aceasta înseamnă lucrarea în om și prin om.

Între susținătorii noștri se află universitari de cea mai înaltă clasă. Care au înțeles că una este teoria de la catedră, alta este practica. Care au înțeles că abia din îmbinarea celor două rezultă lucrări cu adevarat de cea mai înaltă ținută.

Ne bucurăm că am mai bifat o conferință pe răboj, am mai luat 4 puncte, că era internațională;  astfel iese mai repede dosarul de conf, de prof. Avem 400 mai mult la salariu, stăm puțin mai în față la următorul panel. Vai nouă !!! Vae victis !!! de fapt …

Mă întreb CINE SUNT DE FAPT SURDO-MUTII NATIUNII ???

Apropo de un film motivațional la care lucrăm acum, unde biciuim spectatorii cu cele mai incomode întrebări. Ori pleacă plângând de la film și se apucă de treabă, ori ne iau la bătaie pentru aducerea violentă în prim plan a Adevărurilor Incomode.

Vremea ignoranței manifeste se apropie de sfârșit.

Cine crede că se ascunde la conferință este în mare eroare tactică.

Aha, și Crezi că vei schimba lumea de unul singur???
Nicidecum lumea și nicidecum singur.
Să ne facem fiecare partea noastră și dacă suntem mulți, și vindecarea va fi multă.

Personal, am privilegiul a zeci de astfel de povești.
Partenerii mei la fel.
Mare parte din cei care am activat în mișcările studențești din anii 2000 activăm acum în concretul social, economic, administrativ, judiciar.
Pe mine ma găsiți la instanță, unde am atacat în civil, penal, administrativ și contravențional tot ce am prins nelegal în ultima vreme. Mă găsiți la diverse Așezăminte sociale, unde punem în valoare ceea ce este valoros în om, nu ceea ce sistemul considera a fi o dizabilitate.
Mă găsiți la Școală, căci până și Școală nouă am făcut, pe Berthelot 25, taman vizavi de Ministerul Educațiunii, un grup de vreo 200 de părinți, care dorim sănătate pentru copiii noștri, nu teroare sovietică din anii ’50.

Sigur, veți privi acest discurs în prelungirea multor altora.
Nu prin discurs se trezesc inimile, nici prin expozeuri de panel.
Mai avem până vor ajunge îngerii și la noi.
Însă drumul lor trebuie curățat, la fel cum și sufletele trebuie purificate prin vorbe frumoase, firește pentru cine are ochi să le vadă, urechi să le audă, inimi să le simtă …

Vă pup din câmpul tactic !!!

DMD”