Artele Educației, Generale

Universitățile și alegerile noastre

De la 1 octombrie a demarat calendarul alegerilor în universități: de la alegerea membrilor consiliului departamentului, a directorului de departament, la reprezentanții departamentelor în Consiliul profesoral, organismul care ia deciziile privind activitatea unei facultăți. Universitarii care au dorit să fie aleși în aceste structuri au depus o candidatură. Cu alte cuvinte, vor să facă parte din ele. De ce? 

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Legislație, Plagiat

Către Consiliul Național de Etică. (Dar nu numai)

Membrilor Consiliului Național de Etică

Scrisoare deschisă

 

Mă adresez dumneavoastră și nu domnului ministru. (Ar fi fost interesant să trimit o sesizare domnului ministru în ce vă privește!) Ultima dumneavoastră Hotărâre prin care aprobați Raportul final privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, a stupefiat opinia publică și comunitatea academică din România. Cele ce urmează nu reprezintă punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universității din București, ci ale unui profesor de universitate. (NB: La trei zile după ce Comisia v-a înaintat autosesizarea sa privind cazul oprea, ați dat probabil cel mai rapid „verdict” prin care susțineți că „suspiciunea de plagiat nu se confirmă”. Comisia nu a mai apucat să finalizeze analiza și să vă remită propriile concluzii bazate pe „dovezi concludente”, așa cum s-a întâmplat și în cazul Victor Ponta sau Olguța Vasilescu sau Ștefania Duminică, căci a trebuit să respecte legea care îi protejează pe demnitari și în situația de plagiat). Domnul Gabriel Oprea și alții care s-au aflat și se află în aceeași situație, este demnitar. Și este și cadru didactic, conducător științific de doctorat. Deci cunoaște regulile elementare ale citării, ale atribuirii surselor într-o lucrare științifică.  Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Artele Educației

Ce știi? Ce știi să faci? Ce faci cu ce știi să faci?

De-alungul anilor, în universitate, am observat la studenții mei, între altele, și aceste lucruri. La finalul anului 3, întrebând ce știu, rareori ei ⁄ ele pot da un răspuns clar, simplu. Fac multe cursuri, seminarii în cei trei ani, dar, surprinzător, nici lucrarea de licență nu reușește, adesea, să pună în valoare ce știu. Lucrarea de licență e, adesea, o bifare a unui parcurs academic. Studenții aplică ceva din ce au învățat. Adesea lucrările, dacă au același profesor coordonator, seamănă între ele iar alegerea subiectului lucrării reflectă rar o preocupare insistentă a studentului. De fapt, studenții nu sunt încurajați să aibe preocupări insistente, pe care să le urmărească în timp și care să le definească, să le rafineze lumea în care vor evolua. Bibliografia acestor lucrări este reflexul unei superficiale și, de multe ori, aleatorii conspectări a 10-20 de titluri. La întrebarea: „de ce aceste titluri?”, răspunsul nu mai vine. De multe ori, a  cere o definiție a unui concept de bază, provoacă stupoare. Mulți, multe nu știu pur și simplu să formuleze o definiție; preferă circumstanțierile oferite de salvatorul „depinde de…”. Modul de a judeca folosind concepte operaționale, e în suferință.

De fapt, ce știu studenții noștri după 3 ani?

Continuă lectura

Standard