Actorul, Reacție rapidă

Rinichiul politicii și ceasul cel bun

 

 

Motto: „Oricare păsărică își are ciripirea,
Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea,
Nălțând un imn la ceruri prin alte imnuri mii
Ș-adăugând o notă l-a lumii armonii.”

(Vasile Alecsandri)

O, ce veste minunată! Au mai intrat doi actori în politică. Doi actori populari. Unul. Și unul. (Vă rog să nu intrăm în detalii.)

Vă mai aduceți aminte cum justifica Unul, domnul actor AA, faptul că a luat-o înaintea altora care așteptau un rinichi pentru transplant? Cu aerul că e normal. Cu aerul mirat al celui care nu înțelege de ce suferinzii ceilalți nu înțeleg. Atât de proști, să nu înțeleagă că era interesul lui care e, de fapt, al țării! Acum domnul actor AA s-a înscris în partid. Ce nu e de înțeles aici? Fiind vorba acum de …interesul național. Interesul național e, acum, și al lui. I s-a cerut să se justifice atunci, se justifică și acum, din nou: i-a sunat/venit ceasul cel bun! Deducem că, exasperat de atâtea ceasuri proaste care îi sună/vin aiurea, ceasul partidului care ne apără nouă interesul național, i s-a părut ca trâmbița arhanghelului. Și cum s-a întâmplat? Ca de obicei, ca și înainte, ca și după 1989: s-a dus domnul actor AA cu o rugăminte la cine e acolo sus.  Și, ce să vezi, miracolul s-a întrupat în carnetul de partid. Adevărată farmacie a inimii, catena de partid i-a legat inima de rugămintea ca să se întâmple odată și-odată asta. Și rugămintea îi fu ascultată atât de semnificativ încât domnul actor AA a fost iluminat, ca să spunem așa, de gândul cel bun, și atunci i-a venit sau i-a sunat ceasul cel bun: dacă a fost posibil cu mine, Doamne, înseamnă că se poate și cu țara. Și s-a întâmplat. Noul interes arătat de domnul actor AA pentru interesul nostru național a fost bine primit și calificat expert și simultan drept al cuiva care este ” om patriot” și „un om de mare valoare”, cum i-a făcut ăl de sus ekg-ul politic. Să fie primit!

Morala: te duci, te rogi și se-mplinește. „Cu atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine”. Aferim!

 

Standard