Am citit Raportul guvernului privind viziunea despre universitate. În Anglia. Este intitulat: Fulfilling Our Potential: Teaching Excellence, Social Mobility and Student Choice. Numai cuvinte-cheie. Noutățile aduse privesc următoarele: studentul trebuie să știe pentru ce plătește; învățarea trebuie repusă în drepturi alături de cercetare (prin înființarea unui Cadru pentru Excelența); înființarea unui Birou al Studenților; lărgirea accesibilității pentru dezavantajații social. Comandat de Regină și prezentat Parlamentului în 6 noiembrie a.c. de către secretarul de stat pentru Business, Innovation @ Skills, Raportul apare în contextul în care: numărul studenților din UK crește de la an la an în ultimii 3 ani, UK are patru universități clasate între primele zece din lume și 10 între primele cincizeci. Adică într-un context favorabil. De ce mai au nevoie, atunci, de un document programatic, de o nouă viziune privind arhitectura învățământului superior și relația acestuia cu societatea? Spus simplu: pentru că le pasă și nu se mulțumesc să fructifice prezentul, ci vor să vină în întâmpinarea …viitorului. Cum așa?
Etichetă: raport
De ce nu facem ce trebuie?
Scriem mulți dintre noi despre Școală, despre Educație: articole, comentarii pe forum-uri, postări de Facebook, câteodată și o carte, multe comunicări științifice etc. Subiectul ne interesează, nu există cineva care să nu aibe o părere sau un punct de vedere, o opinie măcar. Dezbateri oficiale, punerea în dezbatere publică a unor aspecte ale Legii educației sau a unor modificări propuse privind articole sau prevederi ale acesteia, toate produc o inflație, o saturație: asta arată că problema a devenit, în timp, aproape insolubilă? Așa cum nu știm de ce, cu atâția bani europeni, nu reușim să construim o autostradă de la un capăt la altul – iar banii s-au consumat deja -, tot așa nu știm cum se face că, deși Educația e un subiect media zilnic, aceasta, Educația, e tot mai mult pierdută din vedere. Am vorbit despre problemele Școlii într-un interviu în Gândul, probabil că voi mai continua să o fac deși semne încurajatoare nu se arată. Am senzația că, la fel ca și cu problema calității, a competenței, a integrității, toate acestea, „zgomotele”, sunt încurajate să se întâmple. Cu cât zgomotul e mai mare, cu atât e limpede că nu vom avea o…muzică decentă. Noi suntem mult mai pricepuți în a face zgomot decât să cântăm decent. Dar știm asta, nu-i așa?