6 august. E o zi specială pentru mine. Cu mai mulți ani în urmă, într-o zi, ducându-mă spre facultate, nu mergea scara rulantă de la metrou, am urcat toate treptele, și am ajuns sus, gâfâind, transpirat.Și a fost momentul acela, rar, când te întrebi, în timp ce mâna s-a dus automat după pachetul din buzunarul de la piept să scot o țigare: „de ce fac eu asta?”

Secunda în care m-a fulgerat întrebarea a fost începutul. M-a ajutat și faptul că Andrei se oprise din fumat cu câteva luni înainte. Mi-a semnalat o carte. Nu m-am dus la doctor, n-am luat nicio pastilă, nu mi-am pus niciun plasture. Am citit o parte din carte. Ideea care mi-a rămas: să îți alegi ziua când te oprești din fumat. Am ales 6 august, ziua bombei atomice, la Hiroshima. Muriseră, însă, mai mulți din cauza fumatului decât din cauza bombei.

În dimineața zilei de 6 august, am ieșit pe balcon, cu cana de cafea și am fumat ultima țigare. Știind, acceptând că e ultima. De atunci nici măcar imboldul, umbra dorinței de a pune o țigare în gură nu m-au mai încercat.

Să nu credeți că după, am început să dau sfaturi. Nu. E o luptă a ta cu tine. Dacă crezi că merită, o vei câștiga. Dacă nu, vei fuma. Nici nu fac din asta cine ce știe act de bravură. Dar mă simt altfel. Și cei din jurul meu. La care trebuia să mă gândesc, demult, în primul rând. Unele lucruri le înveți târziu. Bine și-așa than never.