După 1999, când am început să acomodăm prevederile acordului de la Bologna, lumea universitară a fost încet-încet pusă în fața unei realități care, după apariția Legii Educației (2011), uneori dă satisfacție, de multe ori, nu. Ideea de competiție, de acumulare de „puncte” prin lucrări publicate în reviste de circulație internațională, bine cotate, sau la edituri de prestigiu științific, „puncte” care servesc apoi la susținerea concursurilor pe posturi didactice sau în competiția de granturi sau ocuparea unor posturi administrative, e benefică în sine dacă nu e mistificată. Sunt, însă, situații în care „punctele” sunt obținute fie prin plătirea apariției, prin publicarea unor peer-review-uri trucate sau prin, ca la noi, echivalare cu ceva similar made in Romania. Sunt edituri acreditate (deși cine mai știe acum în ce fază mai sunt?) de către CNCS ca fiind specializate pe carte științifică, dar dacă te uiți cu puțină atenție vezi că sunt bluff-uri.
Etichetă: edituri
Cât ne costă cunoașterea?
Cât te costă cunoașterea? Cum te poți ține la curent cu noutățile când accesul la conferințe internaționale importante este încă dificil pentru cercetătorul/universitarul român (adesea dă din buzunarul propriu), a cumpăra cărți esențiale pune în pericol bugetul familiei, accesul la articole științifice online e selectiv, parțial?
O mare editură acționează în instanță site-urile care, prin piratare, pun la dispoziție cărți și articole științifice pentru care nu plătești nimic.
Cine are dreptate? Ce ar trebui făcut?