Artele Educației

În ce valori ale Educației credem?

Astăzi, o discuție la „24 de minute”, de la Digi24, cu Florin Negruțiu, despre vulnerabilitățile sistemului Educației, în Universitate, în special.

Încă odată, mi se pare că efortul nostru spre a reconsolida valorile de bază ale Educației – între ele etica și integritatea – ale relațiilor dintre noi, ale creației noastre științifice, ale activităților noastre curiculare ar putea fi mai bine servite  de cei care trebuie să servească în funcțiile lor de decizie. Măsuri luate pompieristic, agitația sterilă, lipsa de orizont în design-ul componentelor de sistem în Educație au efect negativ, coroziv, cum se știe, pe o lungă perioadă. Cu ce drept dezvoltarea intelectuală a elevilor și studenților noștri sunt puse în balanța precară a improvizației politicului, a circumstanțelor, a vânatului electoral? Sunt și acum copii care nu vor avea parte de o școală decentă pentru o lungă perioadă. Cu ce drept, eforturile colegi/elor noastre din sistemul educației de a ține drumul drept de a se exprima în relația cu elevii și studenții printr-o normă morală și privirea integră, sunt adesea supuse unui orizont parcă lipsit de speranță?

Ca și în alte privințe, Educația din România s-a văzut îmbarcată în „trenul” deciziilor europene numit, în acest caz, „procesul Bologna”, fără o pregătire serioasă. Multe dintre deficiențele actuale sunt și rezultatul acestei grabe  de a spune „Yes” atunci când nu suntem pe deplin conștienți de efectele acestei aprobări. Pentru că am avut și încă, din păcate, mai avem de „prins” multe astfel de trenuri (infrastructură, agricultură, investiții publice, administrația publică locală și centrală etc.), nu reușim încă să decidem ce anume avem de dus la bun sfârșit. Și atunci, pentru că  anunțul vine ca o ghilotină („trenul nr…pleacă peste 5 minute în direcția…), facem ce știm mai bine: imităm. Deja se remarcă un progres în confecționarea hârtiilor, a dosarelor în vederea evaluărilor, am deprins relativ repede limbajele birocrației bruxelleze. Uneori, dăm și rateuri cu hârtiile. Dar efortul de a le face și de a le face bine pentru a fi acceptate este, adesea, mai semnificativ decât realitatea mai bună pe care ar trebui s-o producă. Hârtii bune, deci, dar starea de lucruri e stagnantă sau are un progres infim.

Universitățile trec acum printr-un nou ciclu electoral; ca de fiecare dată la patru ani. Este un moment de reflecție privind vulnerabilitățile din sistemul Educației. Nu numai al celor care urmează să fie aleși și alese directori de deprtament, rectori și prorectori, decani și prodecani. Ci al întregii comunități academice. Cuvântul comunitate  devine simplu articol de dicționar dacă nu are valoare operațională în Educație. Cuvântul academic devine simplu articol de dicționar dacă nu e bazat pe elementara etică, integritate a ceea ce facem în Școală. O întrebare persistă, însă: e posibilă o nouă fundamentare etică și integră a Școlii dacă sfera publică și, mai ales, sfera politicului, pun miza pe alte valori?

Standard