Cum este, de fapt, gândită funcția de manager al teatrului?
De altfel, e o discuție mai veche privind identitatea directorului, mai nou, a managerului de teatru în România. E bine ca el/ea („ea” e mai rar!) să fie „artist/ă” (regizor, actor) sau asimilat („critic, cronicar teatral”) sau nu?
Am citit Raportul guvernului privind viziunea despre universitate. În Anglia. Este intitulat: Fulfilling Our Potential: Teaching Excellence, Social Mobility and Student Choice. Numai cuvinte-cheie. Noutățile aduse privesc următoarele: studentul trebuie să știe pentru ce plătește; învățarea trebuie repusă în drepturi alături de cercetare (prin înființarea unui Cadru pentru Excelența); înființarea unui Birou al Studenților; lărgirea accesibilității pentru dezavantajații social. Comandat de Regină și prezentat Parlamentului în 6 noiembrie a.c. de către secretarul de stat pentru Business, Innovation @ Skills, Raportul apare în contextul în care: numărul studenților din UK crește de la an la an în ultimii 3 ani, UK are patru universități clasate între primele zece din lume și 10 între primele cincizeci. Adică într-un context favorabil. De ce mai au nevoie, atunci, de un document programatic, de o nouă viziune privind arhitectura învățământului superior și relația acestuia cu societatea? Spus simplu: pentru că le pasă și nu se mulțumesc să fructifice prezentul, ci vor să vină în întâmpinarea …viitorului. Cum așa?
