Eșecul etic al actului guvernamental recent a determinat manifestarea prin protest în spațiile urbane din România a unei părți semnificative a electoratului, de fapt, o activare a conștiinței civice care a acuzat uriașa breșă în etica și integritatea guvernamentală. De fapt, a acuzat lipsa normei etice și abandonul comportamentului integru.
Protestele din această iarnă au indicat, între altele, înălcarea flagrantă a unor norme în etica actului guvernamental. Mai grav: ne(re)cunoașterea lor. Relația partidul câștigător al alegerilor-guvernul instalat de către acest partid nu numai că a fost arbitrar sau dictatorial impusă de partid, dar, mai grav, a fost la originea neîncrederii unei părți a electoratului în etica actului guvernamental. Spus scurt: neîncrederea că guvernul va face ceea ce trebuie așa cum trebuie, că va face bine ceea ce trebuie să facă corect. „The good thing, the right way.” Sau: „the right thing, the right way”. Electoratul care a votat partidul câștigător poate fi creditat (dacă?) cu aprobarea modului în care a procedat guvernul recent instalat. Dar, cum spunea odată Theodore Roosevelt, „un vot e ca o pușcă; utilitatea lui depinde de caracterul celui care îl folosește.” Dacă, însă, partidul câștigător are dreptul să operaționalizeze programul de guvernare cu care intrase în cursa electorală, el nu are dreptul să înșele electoratul prin modul în care o face: prima sa operațiune importantă este una neînscrisă în acest program și ea a fost realizată discreționar, amatoristic, pe furiș, arogant și sfidând sfera publică românească. Eșecul etic al actului guvernamental a determinat manifestarea prin protest în spațiile urbane din România a unei părți semnificative a electoratului, de fapt, o activare a conștiinței civice care a acuzat breșa în etica și integritatea guvernamentală. Efectul acestei activări a trecut acum de la cererea de abrogare a unei ordonanțe și demiterea unui ministru (culmea, al Justiției!), la demisia guvernului. Faptul că guvernul nu și-a asumat deschis greșeala care a produs antagonizarea unor părți ale electoratului, scăderea capitalului său de încredere pe plan intern și extern, a agravat consecințele derapajului etic. Pe de altă parte, e de observat și cum instituția președintelui sau alți actori instituționali au respectat o etică a intervenției în sfera publică în raport cu ce prevede cadrul legislativ. Or, acesta reflectă într-o slabă, ineficientă măsură, și operațional, normativul etic și de integritate.
Cât am putut urmări, acțiunile de comunicare ale guvernului nu au fost credibile. Nu a fost vorba de o „comunicare proastă”, deși a fost și așa ceva. Guvernanții români, cu extrem de puține excepții, nu au cultura vorbirii în public. Când un guvern pune pe seama unei inabilități tehnice (comunicarea defectuoasă), o greșeală de fond (înșelarea încrederii prin lansarea unei priorități nejustificate de programul de guvernare), e limpede că acel guvern e, în continuare, în afara sferei etice. Nu vrea să recunoască și să își asume greșeala. Astfel, continuă pe un drum unde adevărul și norma etică sunt borne zdrobite de vehiculul electoral câștigător. Un drum care duce spre ce?
Cred că e necesară crearea unui Birou al Eticii Guvernamentale. Cel american ar putea fi un model, dar nu numai. E necesară existența unui organism autonom care, în conjuncție cu practicienii eticii din mediul universitar, de afaceri și economic, să consilieze și, mai ales, să prevină conflictele de interese și breșele de integritate în sfera actului guvernamental.
Iată cum sună Viziunea și Misiunea Office-ului american:
„Vision – To achieve a high level of public confidence in the integrity of executive branch programs and operations.
Mission – Provide overall leadership and oversight of the executive branch ethics program designed to prevent and resolve conflicts of interest.”
Cred că acest guvern și cele care vor urma pot să recalibreze etica actului guvernamental prin consecventa transparență, consultare și dialog cu beneficiarii consecințelor sale. Paradoxul face că, în această perioadă, dacă România e văzută ca indicator al corupției prin derapajul guvernamental recent, în același timp, prin protestele din orașele țării, prin efervescenta activitate din online, România este credibilă pentru efortul de a determina ca justiția să nu mai fie una de partid, ci una autonomă. Unde s-a mai văzut ca sute de mii de oameni să spună răspicat că nu mai vor hoție și înșelăciune în țara lor, în actul de guvernare a ei?! O voce uriașă strigă răspicat acest lucru. Eșecul democratic, prin neparticiparea unei mari părți a electoratului la ultimele alegeri, poate fi văzut, cum s-a mai întâmplat în istorie, ca un autism provizoriu. Important e că un act greșit (modul de acțiune al guvernului și fondul problemei) a scos la lumină un potențial de înnoire a României prin cerința protestatarilor de substanțiere etică a comportamentului unui guvern. Un guvern legitim fără vertebre etice și de integritate este un minor actor de partid. O păpușă mecanică care „joacă” pe o scenă, a națiunii, unde un număr semnificativ de cetățeni consideră că, prin această nevertebrare, România este trasă înapoi. Conștiința identitară a unei națiuni ar trebui să aibă, în actul și filosofia guvernamentală, un generator de încredere care să facă acceptabile diferențele și să instaleze în societate necesare cadre morale, etice și de integritate. În absența acestora, „steagul” partidului fâlfâie mereu în fața unei armate rămasă în carcera votului dat și care vede că democrația s-a terminat la un minut după închiderea urnelor. Când un guvern nu construiește cinstit, corect, profesional dialogul cu societatea, el e condamnat la negarea a chiar votului care l-a adus în scena democrației.