314. Sinodul de la Arles. Excomunicarea actorilor

Istoria persecutării actorilor de către Biserică e lungă și are rădăcini vechi. Convocat în anul 314 de către împăratul Constantin cel Mare, Sinodul de la Arles – reunirea episcopilor din Imperiul Roman de Apus – a avut misiunea de reglementare în vederea uniformizării practicilor creștine.Sinodul stabilește 22 de canoane (reguli) între care a cincea este: „În ceea ce privește actorii, se hotărăște, de asemenea, ca, atâta timp cât aceștia își vor continua activitatea în acest domeniu, să fie excluși din comunitate.”

Istoria persecutării actorilor include însă și convertirea unora la creștinism. Filiera acestora începe, se pare, cu un actor roman, Genesius, care, participând la un spectacol satiric despre botez, suferă o convertire pe scenă și mărturisește credința creștină. Pus să abjure, refuză, și – spune legenda – este decapitat. Problema e că, spun studii științifice, în aceeași perioadă, în jurul anului 303, un notar din Arles (!), refuzând să susțină persecutarea creștinilor ordonată de împărat, este martirizat și sanctificat mai apoi ca un simbol de integritate a credinței și datoriei profesionale. Este patronul notarilor tot astfel cum Genesius a devenit patronul actorilor. Un studiu remarcabil despre acest subiect aici.

Să mai adaug și că persecutarea actorilor de către Biserică se întinde până spre sfârșitul secolului 18, început de 19. Până atunci, cazul lui Molière rămâne uluitor. Cade bolnav, imediat după o reprezentație cu (chiar așa!) Le malade imaginaire (Bolnavul închipuit), și moare câteva zile mai târziu. I se refuză înmormântarea cu ritualurile creștine căci era actor iar Biserica catolică interzicea procedura, dar o admitea dacă Molière și-ar fi renegat profesia. Nu s-a întâmplat, și atunci soția lui a intervenit direct la rege care a ordonat o înmormântare normală. Biserica a acceptat, dar cu anumite restricții. Nu e stabilit cu certitudine că a fost înmormântat noaptea, în partea de cimitir rezervată copiilor nebotezați. Celebrul încă din epocă actor și dramaturg nu a avut o înmormântare publică. Asta s-a întâmplat la Revoluție, în 1792, când osemintele sale au fost exhumate, și a fost comemorat public. Mai multe, în lucrarea lui Jules-Antoine Taschereau. Există dubii serioase că, la exhumarea din vremea Revoluției, osemintele au fost cele…originale. Ulterior, acestea sunt aduse la cimitirul Père Lachaise. Unde stau lângă cele ale lui La Fontaine, urmare a unei reorganizări, din 1817, gândită de municipalitatea pariziană în vederea creșterii…popularității cimitirului.