Generale

Cum contribuie contribuabilul? Frăția ghișeelor.

Recunosc, sunt contribuabil. Contribui. Nu în fiecare zi, ci lunar – cum îmi atrage atenția o prietenă -. Dar ziua de sărbătoare e atunci când îmi vine comunicarea de la ANAF. Ca acum, când sunt înștiințat că am o restanță și că dacă nu plătesc în 5 zile de la primire, voi fi publicat…pe lista datornicilor la stat. Eu, de felul meu, plătesc, de fiecare dată și repede, ca să nu mă iau cu altele și să întârzii. Căci atunci statul mă penalizează, „contribuabil rău ce ești!”. „Tu întârzii, noi nu colectăm, d-aia merge țara asta cum merge, să nu mai întârzii”. Bine-bine.Numai că suma aceasta nu știam ce e. Pe adresă nu scria nimic altceva (anul, instituția unde realizasem venitul). Și de unde restanța?

Cele ce urmează sunt filmul a două ore petrecute – vă rog, e un fel de a spune, nu m-am dus la nicio petrecere! – la organul de resort al sectorului 3. Lucrețiu Pătrășcanu 10. M-am urcat în taxi.

 

Scena 1. Zi. interior-exterior. Șofer, Contribuabil.

– Bună ziua. Lucrețiu Pătrășcanu 10, vă rog.

– Acolo, la financiară.

– Da, acolo. (Tăcere. Nu mai era nimic de spus. Ca atunci când spui că mergi la spital sau la Sf.Vineri. Cald rău. Distanța nu e mare, ajung. Plătesc.Cobor)

Scena 2. Zi. Exterior. Administrația financiară sector 3. Curte, Clădire cu etaj. Intrare.

Contribuabilul intră împreună cu alții, dornici să contribuie. Pe ușă. Intră, se uită, lume foarte-foarte puțină la câteun ghișeu. Semn bun. Se duce la un ghișeu și spune :

-Bună ziua. Am primit asta de la dumneavoastră și nu știu ce înseamnă.

-N-ați primit-o de la noi!

-Dar de la cine?

-De la Administrația finanțelor publice .

-Păi, nu sunteți dumneavoastră, că așa scrie deasupra intrării?

-Nu, ieșiți din clădire, și mergeți la trezorie, în dreapta. Unde scrie sector 3 și Ilfov.

-Mulțumesc. (Stânga-împrejur, iese, se duce în dreapta, intră.)

Scena 3. Interior. Lume foarte puțină. Ghișeu.

-Bună ziua. Am primit asta de la dumneavoastră și nu știu ce înseamnă.

-Nu știți ce-înseamnă?

-Nu, cu cine pot vorbi să-mi explice. (Îi zâmbește)

-Păi, nu aici, trebuie să mergeți la inspectorul de resort. Ieșiți, faceți stânga, până-n capăt și vedeți că acolo e. (Iese. Face stânga. Ajunge. Intră.)

Scena 4. Interior. Doamna, Contribuabilul. Hol mic, face stânga, coadă mare care are o dimensiune cuprinsă între 40-50 persoane. Vede ghișee. Vede pereți. Pereți tapetați obsesiv cu multe foi A4 cu sau fără folie de plastic lipite. Prinse de toți pereții. Jeg. Pete de igrasie. Spațiu de detenție provizorie pentru cei condamnați să contribuie. După prima coadă, contribuabilul vede o alta, pe trei rânduri, tangentă pe o distanță de 4,38m, cu prima. Se decide să fie calm, se setează pe modul „politicos, dar ferm”. Privește sălița unde sunt tangentele astea ca să vadă și o mică codiță, a treia, în dreptul ghișeului pe care scrie, undeva mai sus, „CASIERIE”. Aha, își zice, e cea mai mică, coada, adică. Am noroc azi! Dar…o doamnă mă vede și, amabilă, îmi face praf speranța de contribuabil cumsecade.

-Vă trebuie bon dacă vreți să plătiți.

-Nu vreau să plătesc acum, ci vreau să vorbesc cu inspectorul să-mi explice.

-Mergeți la camera 1. Acolo vă spune ei.

-Mulțumesc. (Contribuabilul înoată printre cozi și codițe, între timp s-a desfășurat și scena „doamna cu copilu’, veniți în față”, ” aoleo, iar a luat copilu’de-afară că să se bage-n față”, revoltă moderată, dar tolerantă, cu transpirație din belșug, oameni în vârstă respirând greu, unii cu disconfort vizibil. Aerul se zbate și el să respire, spasmodic.)

Scena 5. Camera 3. O codiță (5 persoane diferite)

-Vă rog, cine e ultima persoană?

-Eu.

Mulțumesc. (Contribuabilul se-așează la codiță. Se bucură. Căci, iată, a și ieșit cineva și a și intrat cineva. 3 minute. Și asta se repetă încă de două ori. Dar, pe extrema stângă a codiței apare un tânăr, cămașă albă, un șomoiog de foi A4 în mână care în trei secunde s-a lipit imoral, complet neetic de ușă.) Contribuabilul, căruia îi rezistă setarea inițială, politicos dar ferm, cu o voce explicativă pentru micuți:

-Dacă vreți să intrați pe ușa aceea, trebuie să veniți la coada aceasta.

-A, n-am știut.Mersi. (Și, iată, miracol, tânărul s-a așezat la codiță.) Îi vine și Contribuabilului rândul. Intră, o cameră cu grilaj la o mică fereastră, mormane de bibliorafturi, un birou mic, o doamnă. Contribuabilul zice:

Scena 6. Interior. Camera 1. Contribuabilul, Doamna.

-Bună ziua. Doamnă, am primit asta de la dumneavoastră și nu știu ce înseamnă. (Doamna ia foaia se uită, nu spune nimic. Tastează întrun computer de o vârstă incertă. Se oprește și zice):

-Asta e impozitul pe 2014 pe venitul realizat la… E inclusă și amenda de 90 lei pentru întârziere.

-Și n-ar fi trebuit să primesc, ca de-obicei, decizia de impunere?

-Io vă spun ce e aici.

-Vreau să-mi notez. Deci e pe 2014..

-Da. Da’ vă dau io datele (și scoate o A4 la imprimantă).

-Păi, asta trebuia să o primesc eu acasă ca să vin să plătesc. Și acum sunt și penalizat. Nu e corect. Bine. De aici mă duc la casierie, da?

-Nu. La inspectorul cu litera dumneavoastră. La camera…

Contribuabilul iese. Caută camera aia.

Scena 5. Culoar spre camerele inspectorilor.Pereți cu jeguri și multe A4 cu înscrisuri. Mult de citit. Dacă le vezi de oamenii care stau la cozi, codițe. Contribuabilul vede limanul: camera pe ușa căreia e un A4, desigur, și cu litera „P”. Și numele respectivei inspectoare, doamna T. Un domn stătea lângă ușă cam absent.)

-Sunteți la..?

-A, nu,nu.

Contribuabilul intră. Birou imediat stânga, gol, perete înțesat cu bibliorafturi, hârțoage, un calculator, marcă-vârstă incertă.Vede apoi trei spinări, la trei birouri așezate perpendicular pe un perete, cu fața spre lumina care se înghesuia anevoie să intre în cameră. Dacă voiam să vin în fața celei mai apropiate, ca să întreb, îi luam lumina zilei. Se pogora noaptea. Nu, nepoliticos, am întrebat din spate:

-Bună ziua. Aș vrea să vorbesc cu doamna T.

Spinarea cea mai propiată se mișcă, brațul drept cu un pix se îndoaie peste umăr avântat indicând aproape fără greșeală biroul gol. Aștept. Mut.Se deschide ușa, apare o doamnă care trece aproape prin mine, spațiul devine mai mic, dar nu se duce la biroul gol unde aștept eu, ci, să nu crezi, la un alt birou gol, mai în fund, înțesat cu mormane (vezi mai sus). Mai trec câteva minute. Simt cum aerul e consumat ritmic, metodic. Se deschide ușa și intră domnul care stătea absent mai devreme, acum mai vioi, cu o pungă plină de la McDonald, reflex mă uit la ceas, era vremea prânzului, pune punga pe birou peste un sfert de tastatură și un șomoiog de foi. Iese. Mai trec minute. Spinările, nemișcate. Aerul tot mai puțin. Liniște. Apoi, se deschide ușa și intră o doamnă care vorbește cu cineva din spatele ei, nu-l vedem, dar tonul e amical, ocupă chiar biroul gol în fața căruia aștept eu, și, calmă:

-Da?

-Bună ziua. Sunteți doamna T?

-Da.

-Am primit asta de la dumneavoastră și nu știu ce înseamnă. (Doamna T. tastează, se uită, mai tastează și zice:

-Asta e pentru venitul din 2014 realizat la…

-Și n-ar fi trebuit să primesc, ca de-obicei, decizia de impunere?

-A, da, da’ anu’ ăsta a fost ceva de coșmar cu trimiterile greșite. S-au întors retur. Vă dau eu decizia acuma. (I-o dă. Contribuabilul ia hârtia care trebuia să vină prin poștă. Iese. Trecuseră 25 de minute. Face câțiva pași pe culoar, dar… realizează că ar fi bine să se asigure și re-intră în birou unde, surprise!, doamna T stătea amical de vorbă cu domnul absent care, e limpede, îi adusese macdonaldsul. Ridică spre contribuabil o privire între surpiză și neplăcere:

-Scuzați-mă, de aici merg direct la casierie sau..

-Da, da. (Contribuabilul iese și nu se duce la Casierie căci în acest loc binecuvântat de noi toți sunt lipite zeci de A4 pe care scrie clar că aici ” nu se fac plăți cu cardul bancar”. Se uită și pe versoul deciziei: plata se face la ghișeu sau prin virament la Trezorerie etc. Nu are scăpare. De fapt, ceva de demult îi zice să-și ducă crucea fiscală până la capăt.Pe căldura asta, Contribuabilul va plăti cu bani ghiață.).

Scena 7. Exterior. Soare puternic. Contribuabili dornici intră și ies, un taxi așteaptă în curte. Contribuabilul se duce la taximetristul așezat la volan, îl întreabă ceva, acela îi arată cu brațul, și începe căutarea. Merge prin soarele năucitor pe o stradă luată cu asalt de muncitori care sparg asfaltul. Pe o distanță de o sută de metri sunt în desfășurare trei acțiuni: prima, trei muncitori sparg asfaltul, doi contemplă, sar fragmente, praf, curge sudoarea; peste douăzeci de metri, un muncitor, cu un tîrn, ridică limpede un praf consistent pe care îl trage din fața pietonilor curajoși, ca să le facă loc; peste alte câteva zeci de metri, patru muncitori se supun managementului și, din două lăzi sau cutii, au înjghebat o masă unde pâinea și salamul cu ceva ardei, se pare, nu așteaptă mult căci dispar în gurile osteniților. Praful vine din urmă alene pe măsură ce Contribuabilul e în marș spre filiala băncii de unde trebuie să scoată o sumă mai mare decât plafonul permis de bancomat. Ajunge. Intră în altă dimensiune căci recele năucitor al aerului condiționat lovește puternic. Afară și înăuntru sunt limitele fragilei constituții umane. Respiră calm, regulat, concentrându-se pe situație. Situația e că funcționează un singur ghișeu. Faptul că are numai două persoane în față nu îl face optimist instant. Căci, da, uite, prima persoană, un tânăr la vreo 35 are ceva complicat de rezolvat, la ghișeu tânărul bancar pune întrebări, sugerează alternative, opțiuni. Tânărul, care e însoțită de tânăra sa, răspunde, se întreabă și o întreabă  pe tânără, bancarul mai explică și, în final, decizia e luată. Brațul drept al tânărului se duce la buzunarul de la spate al pantalonilor  de unde extrage un ghem de bancnote. Nu rulou, ci ghem. Rulou vedem în filmele-alea, ghem, șomoiog vedem în țări din acestea. Operațiunea bancară se mută acum din regimul dialogului în cel al computerului. Banii aceia vor dispărea în curând, din reali vor deveni virtuali; și ghemul, desfăcut acum pe toată lungimea bancnotelor, netezit, întins, tencuit din nou, e pus în mașina de numărat, o dată, de două ori, în sfârșit, a treia oară bancarul și mașina cad la pace. O foaie e întinsă dinspre bancar spre tânăr, acesta o semnează, îi zâmbește ei, totul pare în regulă, pleacă amândoi prin stânga. A doua persoană de la coadă, o tânără scundă, care bâțâise din picior adesea, a plictiseală, întrun short din acelea, se prezintă la ghișeu și, minune, rezolvă repede. Cum și Contribuabilul, care spune ce vrea, bancarul îi spune că ar fi mai ieftin dacă ar retrage numai o parte din sumă și restul de la bancomat. Contribuabilul însă vrea să iasă din aerul polar cât mai repede, știe că-l așteaptă și drumul înapoi. Nu ați uitat, nu? Mai e și DRUMUL ÎNAPOI, ÎNTOARCEREA la „financiară”, deci. Iese.

Scena 8. Exterior.Merge prin soarele năucitor pe aceeași stradă luată cu asalt de muncitori care sparg asfaltul. Pe o distanță de o sută de metri sunt în desfășurare acum numai două acțiuni: prima, trei muncitori sparg asfaltul, sar fragmente, praf, curge sudoarea; peste douăzeci de metri, un muncitor, cu un tîrn, ridică limpede un praf consistent pe care îl trage din fața pietonilor curajoși, ca să le facă loc. Ajunge la „financiară”. Merge la „Casierie” unde acum nu mai este o codiță, ci o coadă. Nu mare, dar nici. Aer nu mai este. Numărul respiratorilor s-a mărit puțin, mișcările oamenilor sunt puține, fiecare încearcă să se conserve. Coada avansează lent, dar sigur. Imersiunea e lentă, ireversibilă. Contribuabilului îi vine rândul la…ghișeul preliminar, cel de dinaintea casieriei propriu-zise unde cuvintele doamnei cu „bonul” se adeveresc. Întrun fel, de fapt. În felul în care prin micul semicerc în geamul opac, decupat de un spărgător îndemânatic, Contribuabilul insinuează decizia de impunere primită. Nu poate vedea, nu poate fi văzut și, totuși, ceva se petrece, în sensul că primește după câteva minute decizia înapoi însoțită de câteva cuvinte care se zbat să iasă prin micul semicerc ca să urce la urechile sale. Dar aude, totuși, un nume, nu al lui, care e strigat de o voce feminină de la ghișeul următor, Casieria, desigur, și înțelege îndată sistemul: nu primești niciun bon, ci ești strigat.Bonul e pasat alături, la Casierie, de aici, de la ghișeul preliminar, prin extensia mâinii drepte și aplecarea spre dreapta.

Scena 9. Ghișeul final. Casieria. Contribuabilul așteaptă ca persoana dinaintea sa să plătească.Face pasul, un pas mare pentru el, desigur, dar mic pentru stat, în ansamblu, în context. Contextul însă se schimbă brutal căci ghișeul de sticlă transparentă, cu același semicerc chinuit jos, este obturat, chiar când el s-a poziționat, de o cutie de carton rablagită care astupă semicercul. No words. Doamna de la ghișeu stă și urmărește cum un domn care venise subito lucra ceva la calculator. Contribuabilul urmărește prin geam, ce delectare!, efortul domnului. Ceva pare să se fi blocat acolo. Dar, nu durează foarte mult, domnul reușește, doamna se așează, smulge cutia din geam și, din picioare trimite un vole drive:

-Domnu’Popescu!!

-Da. (Doamna se uită la „bonul” pasat mai înainte și:)

-Plătiți tot?

-Da. (Doamna se așează, tastează, imprimanta zumzăie și scoate o foaie. Dovada de plată. O pilotează sigur prin meschinul semicerc.)

-Mulțumesc. (Contribuabilul nu se întreabă de ce i-a mulțumit. A făcut-o, și asta nu se mai poate schimba.Karma.)

Contribuabilul iese din locație, de fapt, e un loc al ispășirii unde lasă în urmă semeni chinuiți, de o parte și de alta a ghișeelor, a geamlâcurilor scobite jos, semeni ce nu își așteaptă decât izbăvirea. Lumina soarelui din curte e năucitoare, dar normală. Contribuabilul reface drumul scobit de asfaltiști, spre stația de metrou. Nu s-a mai întors acasă cu taxiul. A vrut ca, până metrou, să se bucure de libertate, de eliberarea fiscală, de soare, de aer, de praf, de oameni care mișcă. Privește în jur.În afară de câțiva copii, toți erau contribuabili. Ca și el.

SFÂRȘIT.

 

Standard

Un gând despre „Cum contribuie contribuabilul? Frăția ghișeelor.

  1. Dana Diaconu zice:

    Imi aduc aminte de şcoala primară. Colega mea de bancă imi făcea mari probleme căci râdea cu prea mare uşurintă de râsul meu iar eu, mă amuzam frecvent imaginandu-mi într-un mod amuzant tot felul de ipostaze pe care i le povesteam. Chiar ieri am „făcut” cinci ghişee, începand cu o cerere către primar, pentru o hârtie care nu ar trebui să aibă nici o legatură cu primarul si pe care doar în Africa ar trebui să o obţii altfel decat printr-un „clic” de la tine de acasă. Când am ieşit din Primarie, l-am văzut în fata ochilor pe domnul Dâncu îmbrăcat în haine de clovn rupte. M-am apropiat de dânsul şi i-am spus: „Vă multumesc pentru comisia de tăiat hârtii”! Dacă nu aş fi citit această pagină nu m-aş fi întrebat niciodată de ce am simtit nevoia să mulţumesc ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *