Ne vom da jos din pat și luni dimineața. După votare. În ce țară? În România.
Se scrie, se vorbește enorm în aceste zile despre cei doi candidați la președinție. După anularea primului tur din noiembrie 2024, acest tur doi de acum va face și mai clară, disperant de clară, diferența de timp istoric în care trăiesc, coexistă, votanții celor doi candidați.
De va câștiga favoritul celor care își pun nădejdea în apostolul vrajbei între oameni, în cruciada celui care se acoperă mereu cu steagul tricolor pentru a deveni icon – ul unei părți a populației, cum va construi acela apropierea între cei divizați? Cu cuvântul vrajbei, cu apucăturile de fost șef de galerie la fotbal? De ce promisiunile lui, recentul comportament de mironosiță apropos de UE, fonduri europene etc. ni-l arată ce e, de fapt: un steag tricolor din care a rămas numai bățul. Cu care împunge, amenință. Drepturile omului, libertatea ca valoare a democrației, bunul simț? El știe că cei și cele care îl iubesc nu cunosc acestea. O icoană e bună de pupat. Între ce reprezintă ea și viața celor care îl văd ca pe cel ce duce cuvântul domnului (C.G.), se așterne un drum pavat cu speranța în ce li se va da, peste noapte, și cu prostia omenească.
De va câștiga favoritul celor care își pun nădejdea în mesagerul unei epoci a decenței, a discursului rațional și a construcției încrederii ca terapie și motor ale dezvoltării societății, cum va construi acela apropierea între cei divizați? Cu cuvântul care construiește apropierea între cei și cele trăind în timpi istorici diferiți, cu înțelegerea celui care foarte mulți ani s-a luptat în societatea civilă pentru apărarea unor drepturi, cu reconstruirea încrederii, ca primar al Capitalei, că orașul, cu greu și în timp, va fi mai primitor cu locuitorii săi. Acela are avantajul că nu e o icoană. E un om care vrea să aibă, ca toți și toate, o viață normală, decentă, într-un stat care îi are în vedere pe toți. Cred că acesta e o voce a rațiunii, nu a iraționalului. Angajamentul său european e credibil. Al celuilalt, după apucături, vorbă și bezmeticeala afirmațiilor publice, e o mascaradă. O icoană murdară.
Acum nu e suficient numai votul. E vorba de a afirma răspicat că societatea românească nu poate fi terenul unei aventuri politice care va pulveriza ceea ce, cu eforturi, greșeli și ezitări mari, a reușit să consolideze în direcția europeană. E și o alegere care să dea speranță și încredere că Școala va fi mai bună pentru toți copiii. Aceștia, într-o bună zi, vor putea judeca cu propriul lor cap și nu vor delega alegerile de viață unor icoane murdare. Poate nu toți, dar cât mai mulți.
Desigur, ești scârbit, ți-e silă de cum viața ta a fost întoarsă pe dos de ce vezi, de ce auzi. Nimeni și nimic nu-ți inspiră încredere. Ai vrea să fii lăsat în pace. Pace?! Cum adică? Unde trăiești? Nu te interesează cum îți va fi ziua de mâine, anul ce vine? Și mulți alți ani? Sigur, se poate trăi și așa. Dar ți-o faci cu mâna ta, cum se spune. Inutil să te mai plângi după.
Eu nu mă bag, nu fac politică. Alegerea din 18 mai nu e atât despre politică, cât mai ales despre viața în democrația asta imperfectă, în nivelul de siguranță euro-atlantică. Ce bine ți-a făcut ție Moscova din 1947 încoace?
Cunosc reticența unor (multor?) universitari, oameni ai Școlii, în general, privind participarea la vot. În Carta universitară e vorba și despre angajamentul societal al universității. E vorba de răspunderea socială prin a face să triumfe valorile morale, cele democratice. Nu cred că mai e momentul acum al indiferenței, ignorării unei alegeri importante. Nu uitați că e vorba de țară. Cum va arăta ea cu un președinte care, la granița ei, nu stă la rând la control, ba bate cu pumnul în geamul ghișului ofițerului de frontieră?! Dacă frontiera nu e apărată, respectată chiar de cel care vrea să fie președinte, la ce te mai poți aștepta? Dar știm de câțiva ani cum poți încălca frontiera și bombarda și ucide. E strategia Moscovei: vine peste tine.
Ce ne facem noi cu noi?
E o alegere fundamentală acum. Nu de partide, ci de destin. Personal și istoric.