UNITER înseamnă Uniunea Teatrală din România. Statutul spune ceva despre asta. A făcut un sfert de veac. Pare incredibil. A fost un vector al modernizării ideii de teatru în primul deceniu după 1989. Cu mari eforturi, căci cu artiștii nu e simplu deloc! Primul deceniu, când totul părea posibil. Când energiile noastre, ale fondatorilor, păreau să atingă ținte de neimaginat în anii ’80.
UNITER a dezvoltat, însă, în timp, o percepție, accentuată în ultimii ani, a unui mecanism înghețat. A cărui poziționare în lumea românească a culturii și a artelor spectacolului nu ar mai corespunde modului în care acestea arată acum sau modului în care ar trebui să arate. În ciuda unor eforturi meritorii și a unor inițiative care situează uniunea întrun context creativ/sindical. Figura singurului său președinte, Ion Caramitru, a dezvoltat, în timp o obsesie: uniunea nu se mai schimbă căci președintele e același. E adevărat, președintele candidează, de fiecare dată, singur! Și este ales.
„UNITER este Caramitru”. Tipul acesta de „monopol” e, de fapt, consubstanțial lumii teatrului nostru: de la directori de teatru la profesori de Actorie, monopolul e considerat „organic” și o „virtute” care nu mai sunt posibile demult în Vest. Noi mai avem ce Ei nu mai au demult.
Acest lucru a ridicat, cel puțin pentru mine, o problemă serioasă: de ce nu a apărut alternativa la UNITER? Dacă nemulțumirile față de uniune, față de liderul ei incontestabil vin tot mai frecvent din partea generațiilor mai tinere de artiști, de ce aceștia nu s-au constituit întro organizație proprie? Iar dacă lucrul acesta s-a întâmplat, cum de nu se aude de ea?! Criticile la adresa UNITER continuă însă.
Răspunsul cel mai probabil e că, de fapt, nimeni nu vrea să intre în competiție cu UNITER sau, mai serios, nimeni nu are viziunea alternativă, asumată și pusă în operă de a promova un alt tip de discurs cultural. Dincolo de spectacolul orgoliilor, există și motive practice pentru nemulțumire: monopolul conferit prin lege UNITER privind Timbrul Teatral, rolul de actor major în domeniul Teatru în raport cu finanțatorii, publici sau privați, imaginea consolidată în timp care produce beneficii interne și internaționale.
Subiectul ne aduce, de fapt, aproape de o neputință istorică: aceea de revoltă concretizată în alternativă care să dureze și să deschidă un nou drum.
Mi-ar plăcea să fie altfel. În 1990 părea să existe șanse pentru asta. Aveam atunci ideea clară a ce trebuie să fie UNITER. Ce s-a pierdut și ce s-a câștigat pe drum?
Ce este UNITER acum?
Marian Popescu n-ar trebui sa fie chiar atit de nedumerit. Vinovat pentru aceasta alegere este Regulamentul dupa care se alege presedintele UNITER.
– Candidatul trebuie sa emita un proiect al actiunilor pe care le propune. Acest program-proiect e comunicat,prin e-mail tuturor membrilor UNITER. Acestia isi manifesta adeziunea la programul propus. Urmeaza apoi alegerea, prin organizarea unei intilniri la Bucuresti. Dar aici participa doar un numar restrins din cei din Bucuresti, eventual si unii din provincie, care-si sustin cheltuielile de deplasare. Se presupune ca cei care participa ar fi reprezentantii unor grupuri care deja au transmis optiunea lor, in ziua alegerilor propriu-zise Caramitru este deja ales. O simpla formalitate. Cine s-ar angaja la o munca pentru care nu este retribuit? Numele lui Caramitru, e arhicunoscur si celor din provincie. Oricare altul si-ar expune programul, n-ar avea nicio sansa daca el e actor in provincie. Caramitru, care a fost si revolutionar, deputat, minstru, director al Nationalului, in accesptia celor mai multi este unul care deschide usile unor demnitari,unor sponsori care ofera sprijin unor actiuni caritabile etc.
Un actor tinar sau un actor din provincie nu poate renunta la profesie pentru o functie, teoretic macar, care nu-ti creeaza avantaje materiale.
UNITER a fost creata,initial, ca o „asociatie de creatori”. La ora actuala e un fel de asociatie care are niste initiative culturale dar si „caritabile” (ajutoare materiale, cantine, loc de veci etc.)
Ceea ce e de neinteles, pentru mine, e cum se face ca Marian Popescu, care a fost angajatul UNITER, bucurindu-se de oaresce avantaje, el si doamna domniei sale, acum are nedumeriri. Da, UNITER este un organism anchilozat, sub aspectul „creativitatii”, cu celasi presedinte dar si cu acelasi director executiv, o doamna care s-o fi pricepind la adunare si scadere dar care n-are nicio legatura cu…”creativitatea”
Nu exprim nedumeriri, ci constat că nu apare alternativa. Ceea ce spuneti despre regulament și despre procedura alegerilor poate fi corect: eu nu știu căci de aproape două decenii nu mai funcționez la UNITER! Dar poate nu știați asta. Poate nu știați că și eu și dl. Caramitru nu am avut, în primii trei ani de existență ai organizației, nici măcar o indemnizație. Nu știam că m-am bucurat de „oaresce avantaje”. Și eu și soția mea am muncit enorm pentru această organizație. Atunci. Nu mi se pare corect să insinuați că am „nedumeriri”, ca și cum aș mai lucra încă la UNITER.
Ce mă îngrijorează, însă, în ceea ce scrieți („Numele lui Caramitru e arhicunoscut…”) e că oferiți o scuză pentru nu întreprinde nimic. Eu am scris nu odată despre faptul că UNITER trebuie să se schimbe. Dumneavoastră, dacă sunteți din „breaslă”, ați întreprins ceva? E o simplă curiozitate.