Eram deja titular la ATF, dar la secția Reagia teatru. La Actorie nu puteam avea vreun curs căci – cum mi-a spus șefa catedrei care abia însăilase un spectacol-două ca regizoare – nu eram regizor cu diplomă. Când a venit propunerea de la Sibiu, cred că era 1997, am acceptat: era de construit ceva important acolo. Catedra de Artă Teatrală la Facultatea de litere. Am reușit noi, cei trei: Virgil Flonda, Constantin Chiriac, eu, dar cu un sprijin clar al rectorului. Am reușit să obținem spații noi, ba chiar și o cameră pentru bibliotecă (UNITER/UNITEXT a făcut o donație consistentă acolo). Am fost primul șef al noii catedre. Voința de a da o identitate teatrală unică Sibiului era acolo, o simțeai, planurile, mai ales ale lui Constantin, dădeau un curs – nu lipsit de imperfecțiuni, ca să zic așa – unui nou drum în care Universitatea și Teatrul (mai ales, apoi, festivalul FITS) se regăseau într-o cooperare bună, firească. Acesta a fost, în linii mari, contextul …noului meu drum universitar.
Anul acesta s-au împlinit 25 de când ei și ele au absolvit. Diana, Codruța, Antonia și Liviu, Pali și Adi. Mă uit la această poză, recuperată de Diana, și mă „văd” cum eram toți atunci. La început. Dacă pentru ei și ele era firesc, fuseseră admiși, începeau patru ani de lucru (profesori de actorie fiindu-le Florin Zamfirescu și Virgil Flonda), pentru mine era începutul unui drum: trecerea de la teorie la practica actului scenic.
Eram considerat, pentru că aveam deja profil de critic teatral, cu articole, ba chiar și câteva cărți publicate până atunci, profesor de „teorie”. Simțeam că pot îndrăzni să trec de la teorie la practică într-o manieră care era nouă atunci. Fiind filolog, știam multe privind teoriile textului, semantică, semiotică etc. Analizasem multe piese de teatru, citisem tratatele apărute despre actor și teatru din Anglia, Franța, Germania (prin traduceri în engleză), Italia (puteam citi binișor), dar și din cultura orientală. Cum faci să ajuți studentul la Actorie să interpreteze, ba chiar să creeze imaginile sugerate de text? De la dinamica semantică a textului la dinamica scenică a imaginii.
Și atunci am creat un curs, De la text la imagine scenică, de care unii dintre foștii mei studenți, nu numai din prima promoție, încă își mai aduc aminte. Asta m-a bucurat de fiecare dată. Ei/ele nu cred că știau că nu mai făcusem un astfel de curs și nu cred că realizau că mă încercam și pe mine cu ajutorul lor. Baza teoretică a cursului, redusă la minim, venea dintr-o carte a mea, Drumul spre Ithaca. De la text la imagine scenică (Meridiane, 1990; predată la editură în 1986, scoasă din planul editorial de cenzură trei ani la rând). Am creat exerciții speciale pentru studenții de la Actorie, regizate de mine într-un fel, pentru a explora cum e creat un nou sens. prin imaginea sugerată și cum ajunge aceasta la public. E cursul acesta de la Sibiu cel în care am investit foarte mult. Dar fără participarea creativă a studenților, el nu ar fi reușit. Drumurile lor, apoi, sunt remarcabile: în teatru, în film, fie la Sibiu, fie în alte teatre. Acest început, al studiilor teatrale la Sibiu, îl așez, în ce mă privește, alături de alte experiențe universitare, prin cursuri create special, la ATF/IATC, CESI sau în Franța.
De la stânga la dreapta: Adi, Antonia, Liviu, Codruța, eu, Diana și Pali.
Prima promoție de Actorie, Sibiu, 1997-2001:
Diana Fufezan
Liviu Cheloiu
Pali Vecsei
Codruța Vasiu
Adrian Neacșu
Antonia Ilie