Mulțumesc tuturor celor care mi-au urat Sărbători fericite în aceste zile. Pe Facebook, prin e-mail sau prin SMS.
La rândul meu vă doresc Sărbători fericite și să ne vedem, auzim, citim cu bine în Noul An.
Un gând special pentru toți cei și cele care urmăresc acest blog. Deși, foarte rar, încă îmi face plăcere să mai scriu câte o felicitare sau o scrisoare, să îi lipesc timbrul după ce am dat cu limba pe el, să mă duc la poștă (e drept, că e la douăzeci de metri de casă) și să o pun la cutie, noua plăcere a scrisului ,,,virtual” m-a prins, ca să zic așa. Nu știu cât mă va ține. Dar, acum, e OK.
Mă pune mereu pe gânduri acest „virtual”. O definiție de dicționar (Merriam-Webster), zice: „very close to being something without actually being it”/ ” foarte aproape să fie ceva fără să fie de fapt” (primul sens) și „existing or occuring on computers or on the Internet”/”existând sau apărând la computere sau pe Internet” (al doilea sens). Dacă e adevărat că rădăcina latină e „virtus”, care a dat „virtute’, „bărbăție”, „curaj” etc., lucrurile se complică frumos. Să fii virtuos în virtual. E ceva!
Întotdeauna, mă gândesc de Sărbători la mine, la cei care îmi sunt foarte dragi, la oamenii care au însemnat sau înseamnă ceva pentru mine. Mai tineri sau mai puțin tineri. E ceva profund care îmi dă sentimentul, tăria de a crede nu numai că datorez ceva acestor oameni, pentru că mi-au dat ceva (poate fără să știe, adesea), dar și că pot transmite mai departe această datorie. La care adaug ceva din personalitatea mea, din „vocea” mea.
Să fie acest ceva faptul că pot transmite, că pot comunica cu ceilalți, cu studenții mei? Că văd în actul de a învăța pe alții (noi spunem „a preda”, ceea ce e inducător în eroare: „a preda” înseamnă a da fără nicio altă condiționare sau așteptare) o acțiune fundamentală care, de pildă, îi făcea pe scolastici să discearnă între „aurea” și „aureola”? „Aurea”, ca „beatitudine esențială rezervată sfinților” iar „aureola”, ca „recompensă accidentală rezervată martirilor, fecioarelor și doctorilor”. Tomas d’Aquino face distincția între între actul de a învăța (actus docendi) și statutul magiștrilor, al celor care „predau” (status magisterii) și afirmă tare că funcția de a învăța pe alții e mai importantă decât „gradul” dat de instituție. Cool!
(Citesc acum „L’autorite des maîtres” de Elsa Marmuresztejn, de unde am și citat mai sus.)
Cred că Sărbătorile sunt fericite când ne gândim și la ceilalți. Măcar odată, măcar puțin. Înainte să ieșim din vraja lor. Să ne gândim la ce putem da înainte de a cere. Nouă, oricum, ni s-a dat Ceva.
Multumesc pentru aceasta felicitare minunata! Inspirata de definitia Merriam-Webster pentru „virtual”, am scris si eu propria mea definitie:
Ceea ce pare a fi foarte aproape desi poate fi oricat de departe. Ceea ce nu pare a fi si totusi este, traind intr-o alta dimnesiune decat cea in care se manifesta !
Craciun Fericit!
Da, e potrivită și definiția dumneavoastră. Crăciun fericit!