Am citit un ziar, de fapt o publicație,  în limba română, „I love sector 3”, 16 pag., distribuită gratis.  Stau în acest sector de câțiva ani, dar cunosc cartierul de la jumătatea anilor ’70. Am citit și am aflat, astfel, câte lucruri au fost realizate de primărie în 4 ani, „patru ani care au schimbat fața sectorului”, cum scrie pe frontispiciul ziarului. Mă gândesc unde locuiesc, la cartierul meu, pe care, totuși, nu îl regăsesc în ce scrie pe frontispiciu. Cartierul „23 August”. Sau Titan, în documente oficiale.

Celebru odinioară pentru platformele industriale spre care, dimineața, mii de oameni curgeau din trenul ce venea de la Oltenița pentru a se duce la muncă în uzine și fabrici. Calea ferată e încă acolo, operată privat, cu câteva trenuri, trei vagoane, cu câțiva călători (dimineața sunt mai mulți și seara, la plecarea spre casă). Nu cred că merge pe profit!

O schimbare majoră în cartier au produs-o cu ani în urmă asfaltarea aproape a tuturor străzilor, „tragerea” utilităților (canalizare, apă, gaze), lucruri întâmplate în vremea primului primar Negoiță. Al doilea primar Negoiță, cel de acum, s-a concentrat, după cum apare din publicație, pe anveloparea blocurilor din sector, îngrijirea parcurilor, renovarea tuturor școlilor din cartierul meu și curățenia sectorului/cartierului (de curând au fost instalate, din 20 în 20 metri, pubele de gunoi stil sită rabatabilă în vederea golirii). Nu sunt lucruri de trecut cu vederea.

Problema e dacă, pentru patru ani de mandat, e suficient?

Problema mea și a altora e: de ce cartierul nostru a fost uitat? 

Cum ar arăta o analiză „pe bune”, însă, a realizărilor? Poate arăta așa (ca aici), dar poate arăta și altfel. Mă voi concentra pe ce se vede în cartierul meu. Nu e prea mult.

Transportul.  Cartierul „23 August” pare decuplat de la oraș. Ca să ajungi în „oraș”, trebuie, mai întâi (și dacă nu ai mașină personală; eu nu am, dar e „vina” mea) să iei pe 103, care vine foarte bine (5-7′), mașinile sunt ok, și să cobori la capăt, la „Republica” (stația de metrou). Aici e și capătul unor tramvaie care vin mai rar. Unul ajunge în centru, la Sf. Gheorghe. Tot rondul de la „Republica” nu e gestionat judicios ca fluență a traficului, mașini, pietoni, treceri de pietoni. În schimb, cineva a obținut o autorizație și a pus de o terasă chiar la gura stației de metrou.

Cartierul e cam decuplat de oraș. Îți dă senzația că e pe „respirație artificială”. De ce? De ce nu e prelungit traseul lui 103? De ce nu poți merge cu un mijloc de transport „în oraș”? Plătim aceleași taxe și impozite, dar senzația e că ești în zonă…preorășenească!

Piața. Nu mai e piața care a fost și care era chiar bine. A fost reamenajată, sunt câțiva oameni care vând cam aceleași produse. Iarna e ger, dar e acoperită, cele două uși de acces sunt din termopan. Tot aici sunt câteva clădiri, un mic oficiu poștal la parter, la etaj spații dezafectate, geamuri sparte, mizerie, de ani de zile. Nu știm de ce. Primarul a fost întrebat chiar la fața locului, atunci când vine el mereu cu o săptămână înainte de alegeri. Mai este o farmacie care funcționează bine, și, de curând, o agenție de pariuri. În diagonală, o mică sală de jocuri. „Sibianul” bucureștean are și el micul său spațiu de vândut produse din lapte și carne. Cam asta e tot. Câteodată se mai astupă unele gropi din „piață”. Un Mega Image deschis de peste un an pe Industriilor, a cam scăzut șansele micilor întreprinzători.

Calea ferată. Ne încurcă aproape pe toți. Nu rar face și victime când trenul mai pune jos câte un neatent. Câteodată victima nu se mai scoală. Niciodată. Dimineața, oamenii traversează calea ferată pentru a ajunge cu copiii la grădinițe și școli. Văd, nu o dată, o femeie în vârstă care pune genunchiul pe marginea înaltă de beton ca să se cațere, și apoi să își tragă și nepoata, sau pe oamenii aceia care alunecă, ținându-și copii de mâini, atunci când plouă sau e zăpadă, ca să traverseaze linia. Nu există nicio trecere pietonală amenajată peste calea ferată. Ea taie Șoseaua Industriilor în două și, uneori, și taximetriștii sunt încurcați: văd pe GPS că sunt aproape de locul x, dar nu realizează că sunt pe partea cealaltă a șoselei Industriilor. Și atunci se duc până în capătul ei, la Republica, ca să intre pe Dudești-Pantelimon, să facă prima la dreapta pe Nicolae Roșu, și de aici la destinație. Sensul de mers spre Republica e blocat la bariera  căii ferate de la Republica. Demersurile mele, ca să înțeleg de ce e importantă menținerea căii ferate, de ce, dacă trebuie menținută, nu se amenajează traversări pietonale, de ce nu se fac stații RATB în sensul de mers spre Republica (stăm în Șoseaua Industriilor, mașinile trec pe lângă noi , mai azvârle roata câte o piatră, noroi de la ploaie, mai un TIR etc.), arată că e nevoie de patru instituții care trebuie să se pună de acord pentru a rezolva problema calea ferată- traversarea ei – stațiile RATB. Nu pare să le intereseze. Dar nici noi nu facem ceva mai consistent, nu reacționăm.

Serviciile medicale. Sunt două farmacii. Și, de anul trecut, un medic de familie. Și un cabinet stoma, pe Nicolae Roșu. Policlinica cea mai apropiată e Medlife, la metrou Nicolae Grigorescu. Spitale sunt, la distanțe acceptabile, nu le cunosc (!), sper să fie ok. Două spații mici numite coafor-frizerie. Un ATM găsești abia la Republica, unde sunt și două mici filiale de bănci.

Curățenia. Primăria s-a concentrat pe gratuitatea acestui serviciu. Nu plătim pentru gunoi. Marțea și vinerea e ridicat aproape cu regularitate. Dar gunoi este, mai ales dealungul căii ferate și pe Industriilor, la capăt, pe stânga.

Adolescenții, tinerii. Nu există în cartier un loc unde să se întâlnească. Stau, când e vemea bună, pe lângă calea ferată, sparg semințe, pun muzică, câteodată. Mi-ar plăcea să se întâlnească într-un centru, un spațiu al comunității unde pot face lucruri utile, de la însușirea unor deprinderi, formarea unor abilități, la servicii sau distracții. Nu le acordă nimeni vreo atenție. Sunt convins că realizarea unui astfel de centru comunitar n-ar fi chiar un capăt de lume.

Parcul e remarcabil; o plăcere să te plimbi acolo. Mai e și lacul. Aleile, băncile, spațiile de joacă, totul e bine făcut, dar subfolosit. dacă ar fi creat un pavilion multifuncțional, sunt sigur că asta ar atrage mult. Mă bucur ori de câte ori văd familii tinere cu copii, la plimbare sau la joacă. Și chiar și câțiva pescari. Peste lac, se vede în zare un ansmablu rezidențial, drumul spre Cernica. Parcul e frumos!

Casele. Sunt amestecate. Loturile sunt de 250 m. Cine a avut bani, a cumpărat mai mult, prin anii ’50. Situația legală a drepturilor de proprietate nu e clară peste tot. Construcția caselor s-a făcut cu materiale diverse. Grădini sau părți din curți cu iarbă, flori nu sunt chiar foarte multe. Oamenii folosesc mult ciment în curți care, adesea, sunt și spații de depozitare (magazii, șoproane etc.). Mulți trăiesc încă în interegnul dintre sat (de care nu s-au desprins cu totul) și orașul pe care îl simt distant. Vara, nu odată, unii stau ca pe „șanț”, în fața porților lor, pe trotuoar, e o „socializare” sui-generis. Nu te-ar invita în curte să stai de vorbă, stai de vorbă pe trotuar, vorbele sunt azvârlite de pe o parte pe alta, câteodată. Trotuoarul, strada devin prelungiri ale propriilor curți. Circulația pietonală, pe străzile mai înguste, e chiar pe mijlocul străzii.

Terenuri, spații dezafectate. Sunt multe, mai ales de la Morarilor spre cartier, și pe stânga și pe dreapta. Primăria anunțase câteva proiecte foarte interesante, unul în colaborare și cu Universitățile bucureștene. Nu s-a mai întâmplat nimic. Lipsa de concentrare pe revitalizarea zonei, pe reintroducerea în circulație a unor terenuri/foste hale industriale, diminuează șansele zonei de a fi, din nou, un motor economic, de a permite crearea de locuri de muncă, de a dezvolta zona urbanistic, social, comunitar, educațional și artistic. Bucureștiul e carent la infrastructura culturală; aici s-ar putea naște poli urbanistici expoziționali, de artele spectacolului sau arte plastice. Asta înseamnă investiție în oameni. Mai ales în tineri.

Aerul.  Mi se pare bun de respirat. Nu se compară nicio secundă cu ce respiram în Șincai. Zona e, totuși, liniștită; au fost cu mulți ani în urmă probleme, dar atenția față de vecini pare să fi crescut puțin. Unii nu știu că dacă vrei să te simți bine la tine în curte, unde pui de-un grătar și dai drumul la muzică, trebuie să te gândești că alții vor să se simtă bine în altfel. Ideea e să nu deranjezi pe ceilalți. Dar asta se învață greu și în…centru.

Taxi-urile. Funcționează. Rar să nu. Unii taximetriști îți fac calculul economic când dai adresa pentru a merge…în oraș, la fel când îi iei din…centru spre cartier: cursa, da, e lungă, dar dacă nu mai au client la întoarcere, ies în pierdere, ar fi putut face alte câteva curse etc. N-am avut niciodată vreo problemă când plecam la aeroport. Problema e cu starea multor mașini: murdare, îmbâcsite, canapele delabrate, pătate, soioase, pământ uscat pe jos, șoferi îmbrăcați ca vai de capul lor. În general, companiile de taximetre nu investesc nimic în calitatea serviciului. Mențin tariful la 1,39 lei/km și, nu se știe cum, fac profit de ani de zile de când tariful e neschimbat. Taximetriștii spun că „se descurcă”, chiar știu cum fac patronii suveica evaziunii fiscale astfel încât banii să curgă iar tariful să rămână neschimbat.

Serviciile. Funcționează, cu sincope. Cele mai multe sincope le are Enel: întreruperi de curent datorate, de multe ori, unui „sport” practicat încă: furtul de cabluri sau piese. Compania a trebui să investească în lucrări recente de izolare, prin lucrări pe toate trotuarele, cu capace de metal cimentuite/asfaltate, ca să nu mai permită hoților tragerea cablurilor de la baza stâlpului. Gazele, apa, ok.

Serviciul de cablu/internet, remarcabil. Eu sunt pe RCS/RDS. Cândva, am avut probleme, dar de mult totul e ok.

Primăria. E destul de…departe de cartier. Primarul vine regulat cu o săptămână-două înainte de alegeri, în piață, ca să se întâlnească cu oamenii. Mai toți știu că vine de formă. Electoral. Atenția față de această zonă a sectorului 3 e slabă. Ea nu e, cum scrie pe tăblița de la rondul de la Universitate (partea cu Colțea), zona „europeană” a sectorului. Dar de ce nu ar putea deveni o zonă atractivă? De ce e acesta un obiectiv prea îndepărtat?