Corupția și ce se vede.

Spectaculosul fenomen al înșelatului pe bani. „Contract cheating”.

Casele de comenzi academice.

Ghostwriting.

Profii nu au timp?

Frauda academică, frauda alimentară.

Păcălirea cu acte prin online. 

Cunoaștem problema în România?

Și legislația?

 

Cele de mai jos ar putea să fie considerate exagerate, alarmiste. Sunt constatări ale unei realități de fapt. Care provoacă destulă îngrijorare și la nivelul Consiliului Europei, de pildă. Acesta a inițiat și dezvoltă acum o platformă, ETINED, dedicată Eticii, Transparenței și Integrității în Educație. Am participat, ca reprezentant al României (Ministerul Educației), la prima reuniune plenară a ETINED în noiembrie 2016. Unele aspecte, dintre cele de mai jos, le citez și ca urmare a participării mele, menționându-le ca atare. În timp, pe acest blog am scris de mai multe ori despre această problematică. Acum e, însă, vorba de un tablou mai amplu care revelă profunzimea unui rău: corupția în universitate, în mediul academic.

Corupția și ce se vede. Există un nivel al saturației, produs de mass-media, prin abordarea insistentă, chiar și când nu mai apar „noutăți”, a unor subiecte cu potențial de rating. Unul, cum s-a văzut, este al doctoratelor plagiate. S-a produs o jubilație a vânătorii de plagiatori, mai ales a acelora cu o anume notorietate. Fanii acestei vânători în zona titlurilor academice obțin, desigur, o satisfacție. „Victorie”. Nu minimalizez efortul de dezvăluire, dimpotrivă. Dar importanța întregii problematici a eticii și integrității academice pare redusă, prin ecoul mediatic, numai la dezvăluirea plagiatelor academice.  Ceea ce nu e corect și nici adevărat. Acestea sunt numai o parte a problemei Eticii, Transparenței și Integrității (ETI) în universitate. Aceasta nu face încă ce ar trebui și de aceea ETI rămân, în bună măsură, un efort pentru care ar trebui să fim mai bine pregătiți.

Uneori, ai un gust amar: pare o „bătălie” inegală din start. Când auzi, serial, că X a plagiat în teza sa de doctorat, fie că e figură publică sau nu, te gândești că fapta a fost comisă de X și acceptată, din neștiință, incompetență sau complicitate, de alții care nu și-au făcut treaba (pentru care sunt și plătiți). Auzi mai puțin, fără să fie atins nici pe departe un nivel al saturației, despre ce se face, ce poate fi făcut pentru a activa nu numai prevenția, ci și o creștere a conștientizării unei chestiuni grave în mediul academic: furtul, plagiatul, dar și alte forme de malpraxis academic sunt acceptate tacit, tolerate. Altfel, dacă ar exista o preocupare a mediului academic și a structurilor cu atribuții din Educație în direcția prezentării unei lecții de anatomie privind Etica, Transparența și Integritatea, a unei disecții în scop didactic, ceea ce este negativ sedimentat de practici de decenii, ar putea suferi o schimbare majoră. Mijloace există, scopurile, cel puțin unele, sunt clare. Lipsesc „chirurgii”, aceia care ar putea face demonstrația a cât de nociv este fenomenul malpraxisului academic, al mistificării, fabricării de date false, al plagiatului (furtului). Mediul academic din România are nevoie acum de personal calificat, antrenat special, pentru a putea contracara nu numai efectele nocive, dar și pentru a determina o schimbare majoră a culturii academice în ce privește corectitudinea, transparența, integritatea. Lipsa de transparență, în special, este o poartă mare deschisă pentru corupție în mediul academic. A zecea ediție a Global Corruption Report publicată de Transparency International este dedicată, în 2013, Educației. Este uluitor să observi câte forme ia corupția pe toată structura sistemului educațional.

În ce privește scrierea academică, acea practică a redactării și publicării lucrărilor științifice, situația sa este precară în universitatea românească. Au dispărut din multe locuri cursurile practice privind scrierea academică, privind modul corect, integru de a-ți pune în valoare, prin scris și publicat, rezultatele cercetării, ale activității tale științifice. Dar nu acesta este fenomenul cel mai grav. Mai gravă, foarte gravă, este ofensiva lejeră, în multe țări, prin studenți, cadre didactice – numărul lor pare să fie în continuare relevant – a folosirii  pe scară largă a Internetului în scopul trucării, falsificării, plagierii. Filiere întregi online asigură succesul, reușita furtului academic.

 

Spectaculosul fenomen al înșelatului pe bani. „Contract cheating”. La noi sunt foarte puțini cei care știu despre amploarea acestui fenomen al mediului academic. „The Guardian” remarcă noutatea fenomenului, într-un articol din 2008.

O interesantă, utilă prezentare în cadrul unui seminar din acest an e datorată unui expert, dr. Thomas Lanscaster, de la Birmingham City University (UK). Am selectat câteva slide-uri din prezentarea sa pentru a înțelege rapid cum funcționează „contract cheating”.

Cine este implicat în derularea cu succes a înșelăciunii? Studenții, personalul didactic, personalul administrativ, furnizorii de software, „detectivii” internetului, agenții guvernamentale, furnizorii de soluții, structuri profesionale. Evaluarea fenomenului numai în Marea Britanie a scos la iveală faptul că, în trei ani de zile, în 129 de universități, peste 50.000 de studenți au fost prinși înșelând! În top 5 al înșelăciunii nu apare niciuna dintre marile universități. Spre 2012 fenomenul scade în intensitate, dar nu prea mult. Măsuri puse în practică în mod real și consistent pot fi o cauză. Între cele mai solicitate tipuri de lucrări: eseurile de 2000 de cuvinte, livrabile în trei zile, contra sumei de 275£.

Casele de comenzi academice. Nu e un subiect necunoscut nici la noi. Lucrările de licență, disertațiile cumpărate sunt numeroase. Ele sunt negociate prin surse online, cu intermediari fizici și oferta de asistență care te „pregătesc” să faci față unor eventuale întrebări ale comisiei. Un articol din 2014 relatează cum decurge „afacerea”. Un site, intitulat…sugestiv, are o interfață gen „business”, cu date de contact la vedere, cu „reclamă” scrisă cu majusculă la începutul fiecărui cuvânt, ca în titlurile în engleză: „Calitate academică, Confidențialitate și Soluții unice, Dedicate Nevoilor Fiecărui Client în Parte”. O investigație a Sabinei Cornovac, detaliază fenomenul și unele reacții ale cadrelor didactice. Pentru că unele site-uri sau întreprinzători individuali au folosit lucrările altora, noii „clienți” s-au văzut în situația de a fi…plagiatori fără voie. Un site, ca și altele, anunță și din denumire că oferă lucrări „neplagiate” tocmai pentru a spori nivelul de încredere al clienților. O absolventă, însă – nu e singurul caz – s-a trezit că lucrarea ei de disertație este deja pe un site de comenzi academice! Cum a ajuns acolo? Lanțul poate include, cum se vede din slide-ul profesorului Lancaster de mai sus, de la profesori la prestatori de servicii de fotocopiere/scanare care, ilegal, fac încă o copie în vederea comercializării ulterioare. Situația devine și mai gravă când absolventa, deși a contactat site-ul unde și-a văzut lucrarea, deși a protestat și a amennințat cu acțiune  penală, a fost pusă în situația de face dovada că este…autoarea lucrării. Problema ei este: vreau să dezvolt tema disertației la doctorat; ce mai pot face acum?  Lucrările de licență, disertație, doctorat sunt păstrate, conform legii noastre, numai 5 ani în arhivele facultăților după care se casează. Adică se distrug. După apariția și dezvoltarea rapidă a dispozitivelor de stocare electronică (dischete, CD-ROM-uri, stick-uri etc.), casarea fizică nu oferă nicio garanție că lucrările, prezentate conform regulamentelor, și pe un astfel de suport, tocmai pentru a fi, eventual, verificate de sisteme anti-plagiat, nu vor fi copiate și folosite de „întreprinzători”. Astăzi, tot mai multe facultăți de la noi obligă studenții să verifice lucrările lor prin astfel de sisteme. A căror performanță lasă, însă, de dorit. Cine și cum poate fi dovedit cadrul didactic, la care, conform regulamentului, rămâne câțiva ani o lucrare a studentului pe care l-a coordonat științific, atunci când refolosește lucrarea fostului său student?

O astfel de „casă de comenzi” oferă impresia unei afaceri legitime, cum se observă și din această prezentare.

Ghostwriting.Profesorul Phil Newton, de la Universitatea din Swansea (UK), expert în „ghostwriting”, ne-a prezentat amploarea fenomenului în reuniunea plenară a ETINED, platforma Consiliului pentru Etică, Transparență și Integritate în Educație. Există peste 1.000 de site-uri numai în limba engleză care oferă lucrări la comandă: licență, disertație, doctorat. Tot ce vrei, contra cost. Legislația britanică, ca și altele, nu intervine mai eficient pentru că activitatea acestor site-uri e considerată un business și se supune legii comerțului, a cererii și ofertei. Problema e cum identifici partea vătămmată, cum identifici vinovatul? Lucrarea îți poate fi livrată de pe un server din Singapore, să zicem. Autorul ei nu este cunoscut. Tu, studentă în anul 2, ți-ai descărcat-o după ce ai plătit, o „înveți” (varianta optimistă), și o prezinți profului. Site-urile „profesioniste” o și antrenează pe studentă, prin întrebări-răspunsuri care i-ar fi adresate de prof. Multe site-uri garantează o notă bună. Ceea ce…se și întâmplă! Cum poți preveni o activitate ca aceasta și faptul că legea nu o împiedică în multe țări? Phil Newton indică trei căi: educarea educatorilor, un design mai riguros al modurilor evaluării și susținerea legislativă. Cele trei ar trebui să funcționeze simultan și constant! Ceea ce în practică se întâmplă rar, iar la noi, aleatoriu și imperfect. Mai celebre sunt la noi, din păcate, încercările legislative de protejare a fraudei decât prevenirea și sancționarea ei!

Profii nu au timp? Pe de altă parte, prevenția, în sistemul de educație actual, nu are un cadru academic eficient. S-a spus adesea că proful își poate da seama că lucrarea nu îi aparține studentului dacă lucrează constant, pe parcursul elaborării ei, cu autorul (studentul). Dar permit actualul mod de evaluare, actuala mărime a formațiunilor de studii, acest lucru? NU. De ce? 

O scuză auzită frecvent este aceea că proful nu are timp! De ce nu are timp, admițând că ar vrea să se ocupe serios de fiecare student? Contractul standard la angajare, prin legislația muncii, stipulează că un cadru didactic e plătit pentru 8 ore de lucru pe zi, 5 zile pe săptămână. Sunt sigur că foarte mulți dintre noi ne-am gândit dacă asta e adevărat, dacă asta corespunde realității. Răspunsul profesional și onest este: nu poți face în 8 ore pe zi tot ceea ce îți cere birocrația academică și pentru didactică și pentru cercetare ! Și atunci sacrificăm ceea ce este chiar esența muncii în sectorul academic al didacticii: munca cu studentul, dezvoltarea, stimularea realizării potențialului său de cunoaștere și a unui mod propriu de a gândi, de a judeca. Sau muncim mai mult de opt ore și la ore uneori neconvenabile (cazul studiilor masterale în regim de seară!)

Mulți alocă cea mai mare parte a timpului lor cercetării pentru că, în birocrația academică, aceasta e cea care e luată în calcul cu prioritate la avansarea în carieră. De altfel, statutul de cadru didactic-cercetător („enseignant-chercheur”) nu este bine pus la punct la noi. Numai din Fișa de evaluare a cadrului didactic rezultă foarte clar că ponderea punctajului e pe activitatea de cercetare, conducere de granturi etc.. Punctele alocate didacticii, muncii directe cu studentul sunt mai puține. Evaluările muncii profului, de către studenți și colegi, sunt adesea necunoscute celor în cauză. E o teamă, o lipsă de transparență în această privință. Dacă evaluarea s-ar face constant, cu expunerea clară a scopurilor și obiectivelor ei, ar putea apărea atunci cu claritate că modurile predării cunoștințelor, în cazul multora dintre noi, sunt depășite de o realitate a comunicării pentru care nu suntem suficient pregătiți. Mai ales pentru online, pentru cultura digitală. Câți dintre noi își antrenează studenții în a-i orienta în resursele științifice ale internetului? „Nu mai cita din Wikipedia” sau din site-uri care nu sunt de calibru științific!

Dacă ar fi să ne facem treaba ca lumea, ar trebui să beneficiem de un alt cadru al acestei munci specifice, complexe care este construcția academică a stimulării creative a potențialului de cunoaștere al studenților. În condițiile și cultura online-ului. Și atunci, prevenția fraudei, a imposturii ar trebui văzută în altă lumină: ca un antrenament continuu al studenților (dar și al profilor) în cultura eticii și integrității. Dar pentru asta, în Fișa postului, în Fișa de evaluare, în alte documente universitare, ar trebui cuantificat timp pentru această activitate. De multe ori, însă, proful e pur și simplu un cadru specializat în „livrarea” de conținuturi/cunoștințe, precum coletele serviciilor poștale: ai venit, ai livrat, „clientul” ți-a semnat de primire, ai plecat. Pa! (E o altă discuție dacă toți facem măcar atât!?) 

Frauda academică, frauda alimentară. Să observăm această analogie străveche: învățătura – „hrană” pentru minte, alimentele – hrană pentru trup. Am fost (puțin) surprins să constat că legislația alocă fraudei alimentare o atenție și mijloace mult mai bogate, mai sofisticate, inclusiv o panoplie largă a modurilor prevenției și pedepsei, decât fraudei academice. Un celebru expert în securitate alimentară, John M. Ryan, observă cât de extinse sunt posibilitățile de fraudă în producția, ambalarea și vânzarea alimentelor. Definiția fraudei alimentare de către Food Standards Agency din Londra, citată de Ryan în lucrarea sa „Food Fraud” (p.10), e similară cu aceea a fraudei academice: ” ‘Frauda alimentară e comisă atunci când alimentele sunt deliberat plasate pe piață, pentru câștig financiar, cu intenția de a înșela consumatorul’  prin vânzarea oricărui produs alimentar nepotrivit și potențial nociv, numirea incorectă a alimentului sau a componentelor sale și prin declarații false despre acesta.”  Denunțarea fraudei alimentare, afirmă Ryan (p.74), provine cel mai adesea de la angajații companiilor („whistleblowers”, la noi sunt „avertizori de integritate”). Una dintre soluții, alături de multe altele, tehnice, computerizate, de testare a lanțului de producție, ambalare și distribuire a alimentelor, este aceea de „angajare a oamenilor cinstiți” (idem.), fapt care presupune o activitate mult mai complexă a departamentelor de Resurse Umane. În acest caz, comparați cu situația recrutării în învățământ la noi și veți vedea cât de rudimentare sunt protocoalele de angajare. Nu sunt puține situații în care cadre didactice incompetente sau cu probleme psihice nu mai pot fi excluse din Educație. Noi nu avem proceduri pentru astfel de situații sau, acolo unde există unele prevederi, acestea nu sunt puse în aplicare. Efectele unor astfel de in-decizii sunt catastrofale pentru Educație.

Păcălirea cu acte prin online.  O situație aparte, în care online-ul e folosit pentru înșelăciune, este, de pildă, folosirea Photoshop-ului pentru trucarea unor acte, diplome, certificate de studii, trimise apoi prin e-mail, ca fișiere PDF, de pildă. Constatasem și eu, în câteva cazuri, un fapt care tulbură: la concursurile pe post didactic, de pildă, e atașată și Lista de lucrări la CV-ul academic. Ambele documente sunt depuse și pe hârtie, dar cel mai adesea sunt trimise, și nu numai la noi, prin e-mail. Adesea, acestea nu sunt verificate!  Realitatea acestei greșeli în mediul academic e cunoscută la nivel european (și nu numai).

Rețeaua ENIC_NARIC (http://www.enic-naric.net), European Network of Information Centres in the European Region-National Academic Recognition Information Centres in the European Union, care are și o filială în România, prin Consiliul Național de Recunoaștere a Titlurilor și Diplomelor) (http://www.enic-naric.net/romania.aspx#anc02_41), e activă în elaborarea de rapoarte, materiale documentare, asistență filialelor naționale din UE privind chestiunea recunoașterii diplomelor. Dr. Cloud Bai-Yun, o cunoscută expertă a ENIC-NARIC, filiala UK, a condus o cercetare a unui Grup de Analiză a Riscurilor privind examinarea a  5.500 de CV pe care ne-a prezentat-o la reuniunea ETINED. Rezultatele: 70% prezentau discrepanțe, din acestea 40% se refereau la studii, 28% erau forme de înșelătorie, 10% prezentau diplome falsificate. Din total, 38% erau produse de persoane între 25 și 32 de ani!

Și legislația?  Una dintre ideile pe care le-am susținut la reuniunea ETINED, atât în grupul meu de lucru („Integritatea Academică și Plagiatul”) cât și în ședința plenară, a fost următoarea: e necesară acum aducerea la zi a elementelor legislative în statele membre UE pentru a identifica și rezolva fisurile, vulnerabilitățile care privesc Educația. Nivelul corupției, dar și al integrității sunt rezultatul incongruităților, al lipsurilor, al măsurilor neclare sau necorelate care permit aceste vulnerabilități. ETINED ar putea fi eficient în această problemă. Pe de altă parte, am susținut că plagiatul este numai una dintre problemele integrității academice. Integritatea în Educație presupune luarea în considerare a întregului sistem, nu numai a segmentului academic. Plagiatul ca armă politică e o situație specială care cere un răspuns special. După izbucnirea „scandalului” cu plagiatul Ponta, în 2012, la puțin timp, publicam un articol despre  acest din urmă subiect, prevăzând folosirea unei noi arme în lupta politică din România: plagiatul. Efectul pozitiv a ceea ce a urmat, grație poziției Comisiei de etică și a conducerii Universității din București, a fost că subiectul a intrat pe agenda publică și că începem să vedem proporțiile dezastrului produs în ani.

Nu am fost singurul care a cerut ca ETINED să ofere Consiliului Europei recomandarea de a observa cu claritate ce nu e în regulă cu legislația privind cadrul educațional, fără a impune uniformizări, căci există diferențe de cultură organizațională în sistemele universitare, educaționale din statele membre. Ideea e ca vulnerabilitățile cadrului legislativ să fie eliminate pentru a putea răspunde mai eficient nivelului sesizant al imposturii academice. În concluziile reuniunii, ideea a fost reținută. Am mai propus, apoi, și crearea unor instrumente puternice pentru instalarea unei culturi a integrității în Educație, un antrenament profesionist al celor implicați în proces și un sistem de schimburi sau o schemă de job-shadowing care să permită diseminarea și aprofundarea practicilor eficiente, efective în domeniul plagiatului și al integrității, în genere. Cred, și am spus clar acest lucru, că ar trebui ca valorile morale să fie afirmate mai puternic, fără ezitare, atunci când mediul academic se confruntă cu problematica plagiatului, a integrității, în genere. 

Cunoaștem problema în România?  Adică: există analize, rapoarte, evaluări ale plagiatului, malpraxisului academic, al site-urilor care oferă lucrări contra cost? În afara unor inițiative ale Societății Academice Române (SAR), între care cea privind Integritatea în universitățile din România merită reținută, ale asociației GRAUR, centrată mai mult pe plagiat, practic, nu avem astfel de documente care să permită apoi acțiuni eficiente. QAA (Qualitative Assurance Agency for Higher Education – UK) a dat publicității Raportul său despre „Plagiatul în Învățământul Superior” și face trei mari recomandări pentru a preveni, restrânge plagiatul: universitățile și angajatorii ar trebui să conlucreze, e necesară abordarea legislativă mai hotărâtă a fenomenului, companiile care vând spații de publicitate, ca și motoarele de căutare, ar trebui să limiteze accesul serviciilor de „contract cheating”, „ghostwriting”. 

Dar, cum scriam, plagiatul este numai o față a corupției în Educație. Nouă ne lipsesc instrumente puternice de blocare și restrângere a corupției. La reuniunea ETINED, s-a vorbit despre adoptarea și implementarea Codurilor Onoarei în Educație. În unele țări există, funcționează ca măsuri efective pentru prevenție. Dar cum stăm noi cu chestiunea onoarei?! Desigur, e o altă discuție. De ce n-am putea-o face de actualitate? Mai ales dacă, la intrarea în sistemul Educației, vei semna un astfel de Cod? Aud râsete? Da, dar dacă există structuri care monitorizează felul în care acestea funcționează, parcă situația se schimbă, nu-i așa?

Cred că universitatea în România ar putea să își creeze acele instrumente, acel context funcțional al eticii, integrității și transparenței care să așeze studiile, studenții și corpurile profesionale ale Educației pe direcția corectă. Câțiva pași s-au făcut în această direcție, în anul care se termină. A fost numit un nou Consiliu de Etică și Management Universitar (CEMU) care, după ce va începe să funcționeze, ar putea avea un cuvânt de spus în aceste direcții.Vectorul politic va indica dacă etica și integritatea în universitate sunt pilonii unui edificu important sau numai lozinci ale unei simulări. Resurse valoroase din mediul academic așteaptă un semnal exact în această direcție.