Artele Educației

Integritatea în Educație

Azi e sâmbătă. Timp de două ore, am rezolvat corespondența pentru cursanți, notele de la un curs de două zile, 6 ore în total, la patru școli doctorale. Cursul ordonat de fostul ministru al Educației: Etică și Integritate Academică (EIA). Curs care a pus probleme serioase universităților: normarea, programarea, spațiile, specialiștii în Etică și…Integritate academică.  Vreau, pot?, să scriu cele ce urmează înainte de a merge la  teatru. Mâine zbor la  Cluj unde luni am două susțineri publice de teze de doctorat. Ambele în cotutelă: una cu Germania, alta locală. Ambele mi-au cerut un efort special, dar în sensuri diferite.

Nu am reușit să  termin sâmbătă. Între timp, am fost la Cluj. M-am întors bucuros că am finalizat un doctorat foarte bun, ieșit din comun, al Alexandrei Pâzgu, fosta mea studentă la Teatrologie de la Sibiu. Realizat în cotutelă internațională (cu Bojana Kunst, un nume de referință în Studiile teatrale), doctoratul acesta certifică în Alexandra un talent în gândirea teoretică privind Performing Arts. Susținerea tezei, în limba engleză, a fost un model de organizare și expunere. Pentru cele două universități din România și din Germania, doctoratul în cotutelă internațională pe domeniul științelor teatrului a fost o premieră. A durat șase ani. Ultimele două versiuni ale tezei mi-au cerut mie și Bojanei Kunst o concentrare aparte pentru a face ultimele sugestii. Uneori, ca și în acest caz, coordonarea științifică îți aduce satisfacția unor descoperiri dacă doctorandul e dotat/talentat în materie de cercetare științifică.

Mă preocupă în continuare slaba cunoaștere privind integritatea în mediul universitar. Majoritatea preferă să nu aibă de-a face cu chestiunea, o ignoră sau preferă, în general, să-și vadă de treabă. Numai că în această treabă ideea de a trăi într-un mediu academic sănătos, nu-și face loc. Când discut, în public, despre, de pildă, tehnologia plagiatului, observ că mulți nu cunosc dincolo de copy-paste sau parafrazare incorectă. Când discut despre alte vulnerabilități : hărțuirea, concursurile pe post didactic care nu-s ok sau evaluarea părtinitoare a unor Cv-uri academice, iarăși, reacția este „n-aș vrea s-aud despre astea”. Presupunem că există, dar nu vrem, nu ne interesează să contribuim activ la limitarea „opagubelor” și, mai ales, la instalarea unei culturi a integrității în universitățile noastre. Cum fac alții, demult. Căci nivelul scăzut de integritate se reflectă direct în credibilitatea diplomelor universitare.

Din cât știu, în universitățile din România (dar nu numai), domeniul Eticii și Integrității Academice este mai degrabă aproximat. E mai eficient în a produce Norme, regulamente, Coduri decât în a organiza practic asumarea, incorporarea acestora prin acțiuni specifice, regulate. Nu printr-un curs, numai, o conferință, studii, activitatea Comisiilor de etică academică. Și  aceste sunt utile, fără îndoială, dar în ce măsură sunt eficiente pentru a atinge scopul? Iar scopul este: instalarea culturii integrității în mediul academic și de cercetare. Între Impunere și Convingere se așterne drumul lung, important, al asumării răspunderii pentru ceea ce facem pentru beneficiarii Școlii.

Ce înseamnă aceasta? Cum a decis ministerul de resort să „rezolve” problema? Vezi aici.

 

Standard