Artele Educației, Generale

Viteza tehnologiei, viteza Educației. Despre un decalaj

 

sursa pageuppeople.co.uk

sursa pageuppeople.co.uk

Acum doi ani aproape începusem un articol despre o lege adoptată în Franța. Cine prevedea că subiectul ei va pune, altfel, relația dintre Tehnologie și Educație? Iată începutul:

„Azi, 30 iulie 2018, Parlamentul Franței a aprobat o lege care interzice device-urile digitale în școli. Cu unele excepții, în scop pedagogic, de pildă. Controversată, legea arată, de fapt, eșecul unui tip de educație, neglijat în fața seducției conectării oriunde și oricând. Nu conectarea e problema, ci cum anume s-o folosești bine la școală.”

De câteva luni, sistemele școlare din întreaga lume, practic, sunt forțate să treacă, cu cât mai mult și mai multe, în online. Viteza cu care s-a oficializat această forțare sacrifică, însă, părți din conținutul Educației. Se știe, o lecție, un curs, un seminar trebuie construite altfel pentru a fi accesabile online în comparație cu ce s-a întâmplat până acum. Educația in presentia este deturnată spre metamorfoza ei digitală unde, între probleme, apare și aceea a decalajului care se produce, la mai multe nivele. Dacă soft-iștii produc cu o viteză remarcabilă o mulțume de produse și facilități digitale, obișnuințele multora din corpul profesoral țin de vechiul suport al cunoștințelor și mai puțin de performanța lor în lucrul în online. De multe ori, însă, e exagerată ideea că noile generații sunt foarte competente digital. Corpul profesoral, cum s-a observat nu odată, instruiește prea puțin elevii, studenții în folosirea instrumentelor digitale pentru scopul învățării. Observațiile nu sunt valabile numai pentru noi, aici. Dacă este evidentă ușurința cu care elevii și studenții adoptă lucrul cu un computer, un laptop, o tabletă, de multe ori asta e în vederea socializării în rețea sau unor căutări care să răspundă unor curiozități etc. Efortul lor e dirijat în mai mică măsură spre folosirea device-urilor, un telefon mobil (de care nu se despart!) în scopurile învățării. Am făcut și eu, ca și alți colegi și colege, micul exercițiu al încurajării lor în vederea folosirii mobilului pentru a obține o informație specializată în timpul interacțiunii noastre.  Nu odată au fost surprinși. Alteori …am fost surprins eu căci o și făcuseră deja imediat după ce a apărut problema!

Trecerea conținuturilor didactice în online cere imaginație, creativitate și un alt mod de a interacționa. Prea puțini dintre noi, și în pre- și în universitar, am fost/suntem antrenați în a face așa ceva, necum în a fi performanți. Și atunci: de ce nu este creat un program național în Educație exact în acest scop? De ce nu? Desigur, e mai simplu să disponibilizezi bani pentru a cumpăra tablete, computere și a le pune la dispoziția elevilor. Nu spun că e inutil. Spun că, încă odată, se încurajează, se dezvoltă decalaje. Nivelul de civilizație, cultură nu e același  pentru membrii aceleiași categorii: elevi, studenți, profesori. Trecerea în online scoate în evidență carențe serioase, de la simpla folosire a celor mai simple instrumente digitale, aplicații etc. până la inapetența, rezistența în fața forțării noului modului de „predare”.

Nimeni nu poate evalua acum consecințele pe termen scurt și mediu urmând deciziei multor universități din lume de a dispune brusc metamorfoza pachetelor curriculare, a modului admiterii, a evaluării.

sursa the conversation.com

sursa the conversation.com

Apar deja mari probleme privind vulnerabilități ale integrității academice, creșterea sentimentului de izolare care mimează colectivitatea, și creșterea afecțiunilor ochiului, cu consecințe asupra dinamicii cerebrale, urmare a „consumului” excesiv de ecran. Va crește, desigur, disconfortul poziției fizice statice în fața laptopului, cu consecințe generate de mobilitatea tot mai redusă. Degeaba semnalele de alarmă apărute indică inconveniente majore generate de regimul restricțiilor în pandemie. Ideea că pot fi îmbinate online-ul cu in presentia nu este încă parte a unei strategii în condițiile unei conviețuiri forțate cu virușii noi. Populația țintită de procesul educațional e împinsă grăbit într-o nefirească, disarmonică priză a digitalului provocând o extracție majoră din procesul firesc al formării și transmiterii cunoștințelor în vederea stimulării modului propriu de a gândi.

Însuși modul comunicării se schimbă acum. Fără să știm cu precizie dacă e bine sau nu, dacă nu facem decât să răspundem superficial într-o situație de criză. În universitate, schimbarea structurii conținuturilor ar trebui să atragă și schimbarea modului evaluării. Încă se vorbește puțin despre asta. Și astfel, încă odată, decalajul se mărește: între obiectivele învățării, care sunt formulate pentru situația normală a parcursului educațional, și obiectivele care, acum, ar trebui puse în acord cu folosirea extensivă a online-ului. Dacă a folosi resursele digitale și întreaga ofertă  în online pare la îndemână, nu la fel e și cu resursele Educației. Ca orice sistem, și aceasta are o forță inerțială care poate fi dinamizată printr-un șoc. Când Educația se predă aproape necondiționat online-ului, pentru că e, administrativ, o operațiune „mecanică”, deși ar putea fi intens creativă și generatoare de resurse, relația fundamentală între „actorii” săi e deturnată. Ar trebui cercetat spre ce? „Mașina” și umanul nu sunt incompatibile. La fel Inteligența Artificială și cea Naturală. Și-au mai dat mâna. În Educație, însă, atenția e spre ce se întâmplă cu umanul. Când presiunea crește pentru a acredita uniform ideea de users, cuantificabilă în societățile de consum, e de văzut dacă nu cumva ei/ele devin, pe nesimțite, losers. Se știe, când ceva se câștigă, altceva se pierde.

Standard
Generale

Confruntarea între hârtii și pixeli? Prima parte: frăția hârtiei

Am văzut de multe ori acest lucru: într-un birou, la un ghișeu etc. persoane care lucrează la un computer, înconjurate de vrafuri, dealuri și munți de hârtii, dosare, bibliorafturi cu dosare cu hârtii, acestea prinse, în snopuri, cu clame, agrafe. Nu odată, pendulează între hârtii și tastatură, ca într-un dans, o coregrafie a modernității neconsumate la români, asaltată de post-modernitatea căreia i s-a cântat și ei obștescul sfârșit. Spațiile de lucru sunt, de regulă, mici iar computerele fac figuri. Biblioraftul, nu. Dacă știi unde e. Răsfoirea lui e, uneori, mai rapidă decât computerul care face figuri. Când fac, căci alteori sunt terminate. Tu…aștepți, ca și alții. La rând. Și vezi această confruntare care, deodată, devine o bătălie, inegală, firește.

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Generale

Patriotism și …tehnologie

Abrahm LincolnNu știu de ce mi-a reținut atenția acest incident citit undeva despre ce s-a întâmplat într-un centru comercial din Seattle în 1972.
Un om de afaceri a comandat un model, o statuie computerizată al lui Abraham Lincoln, cu părți dinamice (gura, plămânii, inima), care urma să facă un turneu național pentru a emite, prin gura aparatului, celebrele discursuri ale președintelui. Debutul turneului a fost în Seattle unde se adunase o mare mulțime ca să asculte un celebru discurs care începea cu „Ce prețuim noi cel mai mult? Libertatea și prosperitatea noastră…”.
Continuă lectura

Standard