Urmăresc evoluțiile din UK privind scrâșnitul Brexit. Ce (își) fac politicienii britanici cu mâna lor, într-un „joc” răgușit al inteligenței care pare să strige în zadar după o fărâmă de logică, nu se mai numește Brexit ci, poate, ExBrit. Atât au „jucat” cu Europa după război, încât, acum, vrând să plece, nu mai nimeresc ușa. Prost e că, dincolo de bucuria Moscovei, consecințele privesc întreaga arhitectură a edificiului democratic european. Și nu numai.
Un cunoscut, regizor, propune: London se va scrie Londoff. Jocul de cuvinte pare la îndemână, dar nu e chiar așa. Ceva rău se întâmplă acolo, Ceva nu mai e demult „on”, ci, în trendul european, devine „off”. La „Bulandra”, Andrei Șerban a pus în scenă „Richard III”. Nu am văzut încă spectacolul. Dar, nu e prima dată, când celebrul regizor e în acord cu lucrurile mari: nu lucra el, în 1990, la „Trilogia antică” atunci când minerii năvăleau la Universitate și apoi în teatru?
„Insula” a jucat mereu subtil cartea apartenenței/distanței continentale. Cultura politică britanică, aceea care a dus Imperiul la apogeu pentru a se retrage, apoi, succesiv, dar niciodată definitiv, e un fundament mâncat acum de termitele gândirii „off”.
sursa bbc
Răgușeala doamnei prim-ministru nu e numai semnul suprasolicitării corzilor vocale, ci și regresul atonal al rațiunii. Brexit e muzica fără o cheie, fără centrarea tonului. E calea ExBrit, a evacuării din discurs a ceea ce însemna un pragmatism constructiv. Nu pare firesc deloc ceea ce se întâmplă. Fapt care sporește sarcina dificilă a Europei de a strânge rândurile în fața extremismelor și populismelor. România a devenit un furnizor al populismului. Cu ce preț? Când vom ști, vom fi început deja să-l plătim. Nu se știe până când. Nimeni nu știe. La fel ca și în cazul Brexit.
Azi, 14 martie, Parlamentul a votat pentru a cere UE amânarea Brexit. Ce se mai poate spune!?