Cărți, Cărțile mele

Oglinda spartă

Despre teatrul românesc după 1989

Critică teatrală, polemici, puncte de vedere

(Aici poți citi cartea)

Paginile care urmează sunt un fel de „istorie”, fragmentată desigur, a teatrului românesc din ultimii ani, recompusă și cu ajutorul unor articole, puncte de vedere, polemici sau evaluări pe care le-am făcut publice în perioada 1990 – 1997. Lor le-am adăugat pagini scrise special cu ocazia apariției acestei cărți. În general, mă voi referi în cele ce urmează la teatrul și cultura română după 1989 așa cum le-am putut percepe în dezvoltările lor, așa cum experiențele mele profesionale sau pur umane, precum și lecturile, mi-au atras atenția că trebuie să o fac.


Am considerat de mai multă vreme că a face critică teatrală implică depășirea unor conservatorisme sau prejudecăți, dar și evadarea dintr-un cerc strâmt al mediului profesional. Poate astfel s-ar explica de ce, pentru lungi perioade, autorul acestor rânduri a fost preocupat și de chestiuni mai practice, de intervenție activă în crearea unor politici culturale în teatru sau de reformă ale domeniului, crezând-sperând într-o schimbare, în expansiunea creativității spectacolului și a dramaturgiei.
Multe dintre paginile acestei cărți reflectă și o susținere pasionată a ideii de teatru În România, pentru care, aparte de scris, am consumat un timp și energie considerabile. Mi s-a părut că merită, în ciuda multor dezamăgiri care au existat privitoare la oameni și fapte. Idei pe care le-am formulat sau inițiative pe care le-am avut în anii din urmă par să fi găsit, când și când, ecou. M-a interesat, de fapt, să confer conceptului de critică o extensie cât mai mare posibilă în fenomenul teatral. Căci n-am uitat încă un lucru elementar: etimologic, critică vine din verbul grecesc a judeca. […]

Uitându-mă acum, în 2020, peste această carte, în vederea urcării pe blog în acces liber, cred că este cea mai amănunțită descriere a peisajului teatral, cultural din primii ani după 1989. Cartea e scrisă în „foc”, nu la rece deși am încercat să reflectez la ce ni se întâmpla sine ira et studio. S-ar putea să-mi fi reușit. Câteodată. Nu mereu, în orice caz. Eram prea motivat de nesperata libertate. Amăgirea și argintul oglinzii în care ne priviserăm …

Carte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *