Artele Comunicării, Vorbirea

Cum e să fii mințit/ă? În față.

Ați fost mințit/ă vreodată? Mai mult ca sigur că da. Cum v-ați dat seama? Ce vi-ați spus când v-ați dat seama? V-ați enervat, nu-i așa? Ca și mine, de altfel. Vorbele spuse și apoi dovedite ca fiind minciună sunt…de vină, nu? Eu nu cred asta.

Vorbele sunt, în asemenea situații, cărăușii intenției de a înșela iar comunicarea verbală este, din acest punct de vedere, un mare păcălici. Suntem păcăliți de vorbe și ne simțim apoi trădați când realitatea le contrazice.  Dar una e să fii mințit de cineva și alta e să fii mințit de ceva. Un guvern, de pildă, un partid, o structură oficială, deci. Una reprezentativă.

Paul Ekman

Paul Ekman

Pentru cine știe ce înseamnă să fii mințit/ă în direct, face to face, ar fi minunat să poată sesiza acest lucru atunci când se întâmplă. Poți face repede asta când e vorba de cineva, dar mai puțin repede când e vorba de ceva. În ambele cazuri, însă, de cele mai multe ori fața celu/ei care vorbește e indicatorul minciunii. Ar trebui să știi să o citești.

Celebrul psiholog Paul Ekman, cel care, împreună cu alți trei colegi a descoperit micro-expresiile și a stabilit cum putem „citi” minciuna, a făcut, împreună cu alții, un mic studiu, în urma căruia a rezultat că afazicii (afazia e o tulburare a vorbirii) sunt mult mai buni în a citi fețele. Cu alte cuvinte, dacă ești un vorbitor fără probleme afazice, te poți înșela mai mult și mai repede decât cei cu problemele afazicilor. Încă odată, „anormalii” sunt mai eficienți decât „normalii”. Ce ne spune asta?

În primul rând  că a minți este natural. Din moment ce vorbim, din moment ce folosim cuvinte în interacțiunile noastre cu alții, pare inevitabil să atingem un nivel al lui a nu spune ce credem cu adevărat. Chiar așa? Dar minciuna nu este totuna cu a nu spune adevărul. Odată cu dezvoltarea sistemelor sociale, cu construcția arhitecturii juridic-legislative a statelor moderne, și cu intervenția dominantă a psihiatriei în sistemul Puterii, după secolul XVIII devine tot mai evident – cum o demonstrează strălucit Michel Foucault în Anormalii – că monstrul este „ceea ce combină imposibilul cu lucrul interzis”. A nu spune ce crezi în public e mai puțin grav decât a nu spune ce crezi când ești cu tine. Spectrul minciunii sine-lui e mare  și are consecințe pe viață.

Pe noi nu ne pregătește nimic să facem …față fețelor vorbitoare care ne mint. Niciun curs școlar, nicio preocupare constantă. Acceptăm minciuna cum aerul pe care îl respirăm: câteodată tușim (adică reacționăm), dar, în general, acceptabilitatea minciunii e dovedită. De mult. Lucrurile se schimbă radical atunci când îți dai seama că minciuna face parte din viața ta. Ești purtător al ei. Cum faci să nu devină activă, precum un virus?

Poate că o modalitate ar fi să nu te mai joci cu vorbele. Să le cântărești puțin, ele pot lovi, pot durea, pot instala un grad de neautentic în relațiile interumane care se substituie, pe neștiute, sincerității, onestității, corectitudinii. Dar cine își mai permite azi să fie…sincer? Poate cine nu mai vrea să fie mințit. În față.

Analiza discursului public mincinos e cea care captează atenția. Pentru că e vorba de figuri publice. Mai niciodată nu suntem noi captați de propriul nostru discurs. Uităm să fim propriul nostru public. Vorbim pentru alții și uităm de noi.

Când îți dai seama că ai mințit? Ce ți se întâmplă atunci? Mai ales dacă ai mințit pe cineva în față? Niciodată nu am fost martor la o situație publică, la TV, de pildă, unde cineva să fie întrebat: Ați mințit în față pe cineva? Dacă v-ați dat seama, ce ați făcut după? Imaginați-vă că un politician e acela care minte sau un manager sau un formator de opinie.

Ce valoare are jurământul azi? Parlamentarii, la învestire, depun un jurământ de credință față de țară și popor. Unii jură cu mâna pe Biblie. Și spun la final : „Așa să mă ajute Dumnezeu!” Adică cum? Și de ce?

Alții nu jură cu mâna pe Biblie și spun încă de la început : „Jur pe onoare și conștiință”.

Iată cum arată textul :

 

„Art. 1. – (1) Senatorii şi deputaţii depun, în şedinţă solemnă a Camerei din care fac parte, următorul jurământ de credinţă faţă de ţară şi popor:

„Jur credinţă patriei mele România.Jur să respect Constituţia şi legile ţării.Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.Aşa să mă ajute Dumnezeu!”

(2) Jurământul de credinţă se poate depune şi fără formula religioasă, aceasta putând fi înlocuită cu formula:

„Jur pe onoare şi conştiinţă”, care prefaţează jurământul.

Art. 2. – Jurământul scris se rosteşte şi se semnează de fiecare senator şi deputat şi se încredinţează spre păstrare preşedintelui Camerei din care face parte.

Art. 3. – (1) Senatorii şi deputaţii vor depune individual, în şedinţa de validare a mandatelor, jurământul prevăzut la art. 1.

(2) Refuzul de a depune jurământul atrage invalidarea mandatului.

 

Dacă un mandat poate fi invalidat în absența depunerii jurământului, ce se întâmplă dacă mandatul nu este respectat? Jurământul ce valoare mai are, chiar dacă valoarea lui e numai de promisiune?

Pentru redobândirea cetățeniei române, cei/cele cărora li s-a aprobat cererea trebuie să depună jurământul de credință față de România. Ce înseamnă asta, ce valoare are?

„Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României.”

Ce spune Legea când acest jurământ este încălcat? Dar cum e făcută dovada? Că cine l-a depus, a mințit?

Ce valoare are jurământul depus la căsătorie? „Până când moartea ne va despărți”. Pe de alta parte, Iisus a interzis jurământul: „Eu vă spun vouă să nu vă jurați nicidecum”, și tot el îndeamnă când rostim da, da-ul sa fie da și nu sa fie nu” (Matei V, 33-37).

Am pierdut această claritate a conștiinței? Am acceptat să ni se întâmple asta?  Cu ce preț?

Standard

2 gânduri despre „Cum e să fii mințit/ă? În față.

  1. Dupa opinia mea, a minti nu este un lucru natural. In general prin vorbe noi incercam sa comunicam o realitate. In momentul in care mintim, noi distorsionam realitatea comnunicatr a din anumite motive. Taleyrand, ministrul deosebit de inteligent si venal a lui Napoleon, caracterizat de acesta prin expresia „ciorap de matase umplut cu rahat” spunea ca vorbele sunt facute sa ascunda gandurile. In functie de motivele pentru care distorsionam realitatea prin vorbe putem sa ne incadram in mai multe cazuri de minciuna, unele nevinovate si altele nocive. Mi se pare o minciuna nevinovata sa-i spui unei doamne aflate la a treia tinerete ca arata bine desi tu o stiai cat de frumoasa era pe vremea cat era tanara. Faptul ca doresti sa-i faci placere desi ai falsificat intr-o oarecare masura realitatea nu cred ca e nociv pentru nimeni daca bineinteles totul ramane pe acest plan. Daca insa minciuna este urmata de o solicitare a unui avantaj pe care il astepti de la acea doamna, deci este motivata de alta dorinta decat aceea de a-i face placere atunci minciuna nu mai este nevinovata…
    Nu va asteptati ca sa existe alt raspuns decat DA la intrebarea Esti sincer? E o problema de logica. Daca interlocutorul este sincer va raspunde cu DA. Daca e mincinos, in logica sa de a te minti stiindu-se insa mincinos, te va minti spunand ca DA este sincer. Acest tip de intrebare este o intreprindere care nu este relevanta deci inutila…
    Mincinosii nu se joaca cu vorbele. mincinosii de mare talent, si slava domnului avem o larga categorie printre politicienii de astazi, cantaresc foarte mult vorbele. Pentru ca sirul de minciuni pe care se bazeaza ca sa seduca publicul trebuie sa aiba coerenta, adica sa nu se contrazica pentru a nu fi prinsi cu minciuna. Realitatea paralela, distorsionata pe care o creaza prin vorbe trebuie sa aiba o logica interna, sa nu fie contradictorie. Mincinosii de inalta clasa folosesc deseori cuvine cu dublu inteles sau fraze ambigue care sa le acopere eventualele contradictii logice. Acestia, chiar daca nu au luat lectii de la Oracolul din Delfi au talente native pe care si le exploateaza.
    Cel mai eficient mod de a identifica minciuna este acela de a compara vorbele cu realitatile, adica folosirea a mai multe surse independente de informare. Nu va bazati pe anumite televiziuni sau posturi de radio care abunda in minciuni.
    Inchei prin a mentiona faptul ca printre pacatele fundamentale enuntate de Biblie, minciuna nu este enumerata. M-am aplecat si am meditat asupra pacatelor definite de Biblie, spre exemplu prostia nu este inclusa ca fiind un pacat. Cred ca tot ceea ce ne este dat negativ de la natura (Dumnezeu) – frumesete/uratenie, inteligenta/prostie, nu este incriminat ca pacat, dar folosirea cu rea credinta sau nefolosirea darurilor naturale este incriminata. Si atunci de ce nu este incriminata minciuna. Cred ca din cauza ca este mai greu de definit, ca in ultima instanta tine si de marginirea cunoasterii umane. In definitiv, oare, sute de ani cand omenirea a sustinut ca Pamantul este centrul Universului a fost o minciuna????….

  2. Pentru ca am trait experienta „publicarii” unui comentariu pe saitul dumneavoastra si cum in mediu public vad ca incercati sa aveti o imagine de om integru si corect, pentru ca mi se pare impardonabil ce mi s-a intamplat v-as propune sa corectati butonul de mai jos si in loc de textul „Publica comentariul” scrieti „Trimite comentariul” In felul acesta aveti avantajul moral de a nu publica comentariile care nu va convin!
    PS Mi-a placut verdictul comisiei de etica in ceea ce priveste „lucrarea” lui Copos.
    Va sugerez sa dezbateti problema daca in regimul de izolare presupus al incarcerarii se poate elabora o lucrare stiintifica. Cu alte cuvinte ce inseamna o lucrare stiintifica. Nu de alta, dat in ritmul asta cei din puscarie vor avea pretentii sa fie nominalizati membrii supleanri sau academicienti, si de ce nu, membrii de onoare ai Academiei, cu atatea lucrari stiintifice.
    PPS Este evident ca acest comentariu nu doresc sa-l publicati… Este pentru uzul dumneavoastra personal…

Dă-i un răspuns lui albescu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *