Artele Educației, Reacție rapidă

Universitatea în sfera publică

De ce, din 2012 încoace, universitățile din România își asumă cu greutate – dacă o fac!? –  una dintre misiunile publice esențiale: acțiunile pentru fortificarea credibilității ca for moral, integru în sfera cunoașterii și a relației cu studenții? Dacă dăm la o parte prevederi ale Cartei universitare, ale Legii educației, ale altor legi privind cercetarea ș.a., ce rămâne?

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Cărți, Legislație, Reacție rapidă

Listele lui Shame?

Dacă această chestiune a caracterului științific al unor lucrări realizate în detenție, ajunge subiectul expertizei Justiției iar universitatea tace,  credibilitatea lumii academice este, din nou, chestionabilă.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale, Reacție rapidă

România-Brâncuși 14-13

Cumințenia pământului

Cumințenia pământului
foto brancusi.artmark.ro

Ieri, în comisia de buget de la Camera deputaților, ministerului culturii i-a fost refuzată alocarea sumei de cinci milioane lei, necesară demersului și achiziției celebrei lucrări a lui Brâncuși, „Cumințenia pământului”, care nu este încă proprietate a statului român. Ministerul a făcut și face încă eforturi notabile (în trecut, uneori, au fost mai puțin relevante) pentru ca Brâncuși să fie al României și prin schimbarea statutului unor opere ale sale: din posesie privată în Patrimoniul național.

 

Constantin Brâncuși foto go2-romania.com

Constantin Brâncuși
foto go2-romania.com

Nici de această dată Brâncuși nu poate veni acasă. România, prin Comisia de buget, abilă în a găsi procedural motive de blocare, a câștigat „meciul” împotriva patrimoniului național la limită, cu 14-13. Cei 13 care au votat „pentru ” s-au dovedit la înălțimea misiunii lor. Cei 14 parlamentarii victorioși împotriva lui Brâncuși ar merita un sejur la „Masa tăcerii” unde ar putea să se gândească în liniște la ce au făcut și fac pentru România.

Între timp, Brâncuși, cuminte, se uită la noi și constată că lucrurile nu se schimbă prea mult, din 1926, de pildă. Atunci Departamentul Vămilor al S.U.A. a clasificat opere ale sculptorului trimise din Paris pentru o expoziție la New York drept „obiecte”, una, Pasărea în spațiu, fiind văzută de-a dreptul „obiect industrial”, și îl obligă pe artist la plata taxei vamale ca pentru orice obiect. Brâncuși refuză spunând că acestea sunt „opere de artă”. Lucrările de artă erau scutite de taxe. Artistul a dat în judecată Statele Unite. Avocații americani ai apărării au încercat pe toate căile să demonstreze că această Pasăre nu este o pasăre căci nu seamănă cu una reală! Interesant, un alt argument al lor punea în discuție caracterul original al lucrării care mai avea la acea dată încă patru versiuni.Până la urmă, spre cinstea ei, Justiția americană îi dă dreptate artistului, consfințind o surprinzătoare legiferare a statutului artei moderne atunci.

Episodul blocării „repatrierii” unor opere ale lui Brâncuși este unul dintre multe altele. Nefericite. Încă odată, ideea de patriotism dispare din valorile „aleșilor”. Nu știu de ce, suspectez următorul lucru: mentalitatea față de opera de artă modernă nu s-a schimbat prea mult. Ca și Flaubert, artistul român i-a arătat odată spălătoresei sale unele lucrări ale sale: „Oh, dar e mai frumos decât o cască de pompier”, a spus aceasta.

În 1952, Brâncusi a cerut naturalizarea și a devenit cetățean francez. Era după ce noile autorități din România deveniseră „vameșii” artei brâncușiene. Alte autorități, mai recente, au ordonat spălarea cu furtunul (!!), pentru a „curăța” Poarta sărutului, provocând stricăciuni. Sau, de mai multă vreme, dezvoltă ceea ce Digi24 a numit „Afacerea statuia” (din ciclul „România furată”).

Când se va opri „războiul” autorităților române cu inestimabila moștenire lăsată de Brâncuși? Când va veni acasă marele sculptor?

foto Edward Steichen 1922 sursa www.webcultura.ro

foto Edward Steichen 1922
sursa www.webcultura.ro

Parlamentul României

Parlamentul României

Standard
Artele Comunicării, Generale, Reacție rapidă

Charisma politică și extremismul

Era limpede de mai multă vreme că Frontul Național (FN) va repurta o victorie în primul tur al alegerilor regionale din Franța. Ea a fost confirmată: șase din treisprezece regiuni. În turul doi, Partidul Socialist, un partid perdant, a anunțat retragerea în două regiuni importante (mai ales Nord-Pas de Calais). FN nu va face alianțe în turul doi. Vrea ca victoria să fie totală. Cum se explică acest succes?

Continuă lectura

Standard
Artele Comunicării, Reacție rapidă

Prezumția de nesinceritate?

Mai nou, unii ziariști scot la înaintare – nu pentru prima dată, de altfel – prezumția de nesinceritate. Cum așa? Simplu: dacă îl vezi pe unul/una  mai înalt demnitar, așa, mai în față, mai vizibil, să zicem, ca acum, un prim ministru că îl alină pe un copil de militar mort în Afganistan, că stă pe vine ca să vorbească cu alt militar imobilizat în scaunul cu rotile, nu îl prea crezi că e sincer. Pentru că e înalt demnitar.

Continuă lectura

Standard
Artele Educației, Legislație, Reacție rapidă

Între revocare și demitere sau CNE nu mai e?

Domnul ministru anunță că semnează azi ordinul de revocare a Consiliului Național de Etică. Acest Consiliu, în subordinea minsterului, a greșit în câteva rânduri (Victor Ponta, Olguța Vasilescu, Gabriel Oprea) dând verdictul că lucrările de doctorat ale acestor demnitari sunt în regulă, CNE fiind abilitat prin lege să se ocupe de plagiatul demnitarilor. Media, CNATDCU (înainte de desființarea lui, în cazul Ponta) și Comisia de Etică a Universității din București au prezentat probele malpraxisului academic. Și, totuși, CNE a decis că lucrările acelea au fost corecte.

Încerc să înțeleg termenul de revocare.  De ce nu demitere? Dacă se consideră că membri CNE au făcut treabă bună, căci, iată, nu sunt demiși, atunci de ce Consiliul este revocat? Probabil, e vorba de o redefinire a Consiliului în ansamblu. Vom vedea.

Oricum, mi se pare o bună vestire faptul că domnul ministru aduce chestiunea plagiatului demnitarilor în cadrul ei de drept, Universitatea, și o scoate astfel din regimul de excepții …legale.

Deocamdată sunt declarații. Unele despre redefinirea atribuțiilor CNE.

Ceva se întâmplă. Sună bine și ideea de a revedea cadrul studiilor doctorale în România.

Ar fi bine să nu fie pe fugă. Așezarea credibilității universității românești întro cultură a eticii și a integrității mi se pare, de departe, obiectivul unui mandat ministerial. Chiar și mai scurt.

Standard
Artele Educației, Reacție rapidă

Cadoul pentru doamna

Ieri seară, ieșind de la cursuri, la Universitate, în spatele statuilor, se lucra de zor: se instalau căsuțele din lemn, era deja ridicată o construcție care seamăna a biserică iar alături era ridicată deja o scenă pentru concert. Se pregătește Târgul pentru Crăciun. Spațiul e oricum mic, acum e și mai mic. Ne vom înghesui, în „buna” tradiție de la noi: nu respirăm, ci ne înghesuim.

E-adevărat că au început pregătirile pentru Crăciun. E-adevărat și că mame grijulii încep din nou strângerea banilor pentru cadoul pentru Doamna? La grădinițe, la școli. De ce?

De ce faceți cadouri colective? Ca să ce? Simțiți nevoia unui „gest” frumos, de sărbători, de ce nu îl faceți individual? Dar de ce să faceți cadouri?

Sub pretextul sărbătorilor, laice sau religioase, facem cadouri, adesea colective, celor care ne educă copiii. Vi se pare bine, corect? „Așa am simțit că e bine, e frumos, așa se face.” E o cutumă care devine rapid o obligație. Să faci cadou din …obligație. Vi se pare normal?

De ce nu ajunge o simplă mulțumire spusă personal: „Doamna educatoare, doamna învățătoare, vă mulțumesc pentru ce faceți. Copilul meu e pe mâini bune”? E și asta un gest. Frumos. Vorbele bune rămân, vaza aia, sau serviciul de cafea…Dar unii prețuiesc mai mult vaza decât vorba.

A, dacă vă gândiți că un cadou mai oblojește rana salariul mic, de ce nu faceți altceva: cereți mărirea salariilor în Educație. Și spuneți personalului didactic că, pentru că apreciați munca lor, vă luptați să cereți guvernanților mărirea salariilor în Educație. În câte școli din România s-au organizat părinții ca să ceară condiții salubre, profesionale de învățare, salarii mai mari pentru personalul didactic?

Au ieșit în stradă ca să ceară toate astea părinții care acum adună bani pentru cadoul pentru Doamna?

Să se lupte pentru calitatea Educației copiilor lor?

Poate că da, poate că nu.

Sunt, însă, și părinți care nu mai vor să accepte logica, cutuma „cadoului pentru Doamna”. Pentru ei e mai complicat.

Pentru ceilalți e mai simplu cu un cadou colectiv pentru Doamna.

Standard
Plagiat, Reacție rapidă

Emiterea de indulgențe academice trebuie oprită

 

 

Ce valoare mai are evidența? Când, în cazurile de plagiat publice, comisii specializate sau oameni din media fac dovada, prin punerea față în față a paginilor copiate ilicit, a plagiatului, de ce ne prefacem că nu le vedem? De ce trebuie să suportăm orbirea unui Consiliu Național de Etică prin care au fost date certificate de „bună purtare academică” unor politicieni? Greșeala comisă e acolo, otrăvește prin decredibilizarea titlului de doctor, un întreg sistem. Consfințită de la nivelul ministerului de resort, „indulgențele” date de acest Consiliu nu „cumpără” nimic: vina este încă acolo ca și „păcatul” comis. Emiterea, ca să nu spun vânzarea, de indulgențe academice e o practică ce trebuie oprită. Acum.

În condițiile produse recent, cu un guvern care mizează și pe Integritate, ar fi necesară reactivarea dosarelor de plagiat Ponta și Oprea, dar, în primul rând, demiterea Consiliului Național de Etică care, în pofida evidenței, a dat verdictul de ne-plagiat. Oricum, funcțiile acestui Consiliu ar trebui revăzute.

Standard
Cărți, Legislație, Reacție rapidă

Cât ne costă cunoașterea?

Cât te costă cunoașterea? Cum te poți ține la curent cu noutățile când accesul la conferințe internaționale importante este încă dificil pentru cercetătorul/universitarul român (adesea dă din buzunarul propriu), a cumpăra cărți esențiale pune în pericol bugetul familiei, accesul la articole științifice online e selectiv, parțial?

O mare editură acționează în instanță site-urile care, prin piratare, pun la dispoziție cărți și articole științifice pentru care nu plătești nimic.

Cine are dreptate? Ce ar trebui făcut?

Continuă lectura

Standard
Reacție rapidă, Vorbirea

Un primar interimar. La gură

Știrea privind înjurătura, în direct, la postul de radio ProFM, proferată de către primarul general interimar al Capitalei la adresa RADET, în contextul în care,  de mai bine de săptămână se joacă un „teatru” de doi bani privind furnizarea căldurii și a apei calde în București, a trecut. Cum a venit așa a și trecut. Individul care ocupă din întâmplare această funcție a extins interimatul și la gura proprie. Ca să spui în direct, prin telefon, ce a spus el, arată nu numai că, eventual, stai prost cu nervii, ci că uneori uiți că ești într-o funcție publică și te arăți drept ce ar putea fi numit golanul care ești. Adică, drept cineva care folosește, cu regularitate, înjurăturile tip macho de maidan. RADET? „Băga-mi-aș p…în ei!”, zice interimarul. Și zdrang! închide telefonul.

Omul e neîngrijit la cap, e limpede. Sub stres, limba lui o ia pe scurtătură, uzând de cele câteva cuvinte…genitale care îi aduc alinarea. Mai e și altceva: cred că s-a produs o dereglare, o succesiune inversă, neuronală: trebuia mai întâi să închidă telefonul și apoi, în singurătatea lui de interimar, să dea drumul la zisa aia beligerantă, nu invers. Cum se spune, uiți de la mână pân’ la gură.

Cum ajung astfel de indivizi în administrația centrală? Foarte simplu: partidul le apreciază calitățile și îi împinge în față. Poate omul e bun administrator, nu știu. Știe cineva? Ce știu e că, într-un context sensibil – vine frigul și, hopa!, tocmai acum se aprinde războiul între furnizori, parc-am mai văzut circul acesta serial -, deloc simplu de gestionat, numai de indivizi ca interimarul nostru nu ai nevoie. Dar, spre „cinstea” lui, și-a cerut scuze față de conducerea RADET pentru „acea declarație nepotrivită”. Acum, să ne-nțelegem, ce-a zis omul nu a fost o…declarație. Ci o înjurătură. Declarații fac oamenii care au ceva de declarat, nu cei care au ceva de…înjurat. „Am și eu limitele mele și nu e bine ca ei să întindă coarda. Pot veni cu propuneri dar să nu vină cu combinații pe ușa din dos. Scuze pentru acea ieșire, dar așa ceva nu se mai poate”. Deci, când nu se mai poate, îți bagi p…și interimăm mai departe. Observați că vocabularul individului e coerent: „a întinde coarda” e o expresie care înseamnă un raport de forță exprimat tot într-un cadru vulgar. „Combinații”, „ușa din dos” îți arată cât de limitat e orizontul omului. Dacă veneau aceia cu combinații pe ușa din față, situația era alta. Acestea s-ar fi numit „propuneri”, probabil.

Altfel, individul rămâne în funcție. De ce ar demisiona? Ce dacă s-a făcut de râs? A fost o „ieșire”. Poate nu o să mai facă. Și, oricum, a zis-o la telefon, nu în față. E, așa mai merge.

Se știe, însă, că vorba proastă, cum li se mai spune înjurăturilor, spusă public, trădează ceva ce e în adânc, în omul acela. El așa vorbește. Ești și ceea ce vorbești, nu-i așa.

Standard
Reacție rapidă

Moartea continuă

În timp ce, în România, contorul morții în cazul victimelor de la Colectiv pare că nu se mai oprește definitiv, șocul multiplelor atentate comise în Paris ieri seara reverberează, la rându-i, în întreaga lume. Cele mai multe victime, la un concert rock unde erau în jur de 1.500 de oameni. Exploziile de lângă Stade de France, unde se desfășura în aceeași seară amicalul de fotbal Franța-Germania, în prezența a 80.000 de spectatori și a președintelui francez, ar fi urmat să producă și mai multe victime dacă reacția forțelor de ordine nu ar fi fost rapidă și convingătoare.

Fotbalul și rock-ul adună foarte mulți oameni. Stadionul și clubul devin ținte favorite ale atacatorilor. Locuri ale bucuriei de a participa, ele sunt vizate de atacuri teroriste pentru a transforma bucuria într-o moarte continuă. În numele a ce?

Ceea ce o civilizație construiește în secole poate, din păcate, să fie distrus într-un minut. O centură de explozibili în jurul mijlocului, un buton detonator și moartea continuă. Demolarea unui templu, simbol și martor al unei civilizații, duce în neant istoria.

Franța e acum în stare de șoc. Ca și România în urmă cu două săptămâni. Ceva se va schimba în Europa după acest îngrozitor asasinat în masă. Adăugat la sutele de mii de migranți care pun în dificultate multe state europene, asasinatul în masă din Paris crește tensiunea și cere o reconsiderare a ce credem că este Europa. După America, țintă predilectă a terorismului, Europa (în special Franța, în acest an) devine și ea țintă nu numai a migrației, ci și a asasinatului în masă. Politicii morții continue a terorismului, Europa îi va contrapune ce? O restrângere a libertăților, inclusiv a celei de mișcare? Un nivel superior de supraveghere? Vom fi martori, în perioada următoare, la ceea ce probabil va fi începutul unei consolidări la alt nivel a politicii de securitate internațională. De data asta, Europa va fi actorul ei principal. Cu ce preț?

 

Standard