Artele Educației, Artele în Societate, Generale, Legislație

Blam

 

Mesaj pentru cei/cele în cauză: Comisia pentru învățământ din Senat, Guvernul român.

În loc să deschidă cultura națională spre lume, „gate-keeper”-ii o închid pe baricadele unui naționalism difuz, uneori cu damf politicianist. Celebrul măr al discordiei privind managementul instituțiilor de spectacol (despre care am scris aici) a provocat încrâncenări, otrăviri, bucăți înghițite din el și repede scuipate în tusea neînțelegerii, în nervozitatea neacceptării unor schimbări. Uneori, timpul o ia înainte. Când realizăm – dacă? – acest lucru, ar fi bine să înțelegem că statuia noastră stă pe un soclu de gips.

Nu pare ciudat că aceste două domenii foarte sensibile ale arhitecturii societății, ale națiunii – Cultura și Educația – sunt zguduite acum de seismul „Opriți timpul”?

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale

Brâncuși, românii și partidele politice

 

Cum ar fi ca modelul subscripției publice pentru Cumințenia pământului, pentru a aduce celebra sculptură a lui Brâncuși în tezaurul național, să se extindă și la cheltuielile partidelor pentru campania electorală? Partidele ar lansa subscripția publică și doritorii/iubitorii de partid ar da bani pentru campanie. Numai și ca test – cum e și cel privind opera lui Brâncuși – și ar da rezultate lămuritoare. Dacă artistul a mai pierdut în confruntarea cu România, politicienii parlamentari nu, ei au câștigat mereu în această confruntare inegală. Căci țara e una iar ei/ele sunt mereu mulți.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Artele Interpretării

Sângele Teatrului

Lumea teatrului din România nu se mai dezvoltă firesc. S-au creat adversități, anchiloze instituționale și artistice. Sunt artiști care vor – tot timpul – recunoașterea totală, care au uitat că au fost tineri.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale, Invitații mei, Teatrul meu

Victor Scoradeț: „Teatrele noastre suferă de o prelungită criză de identitate. De curaj. De program.”

 

Criticul la Weimar foto: arhiva personală VS

La Weimar
foto: arhiva personală VS

Victor Scoradeț este criticul teatral afirmat după 1989 care a impresionat nu numai prin soliditatea culturală a modului de a face critică și cronică teatrală, ci și prin introducerea masivă a dramaturgiei contemporane germane pe scenele românești, mișcând inerții repertoriale, activând apetitul regizorilor, al actorilor, al directorilor de teatru. Scoradeț este o figură activă, care marchează inconfundabil dinamica mișcării teatrale din România în primul deceniu și jumătate după 1989. Împreună cu el am reușit câteva lucruri importante la UNITER-ul anilor’90. Alături de regretatul Corneliu-Dan Borcia (director între 1995 și 2001), Scoradeț reușește reprofilarea artistică extraordinară a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț – o aventură exemplară, vitală pentru un teatru. La fel ca aceea de la Teatrul Arca/Clubul La scena din București. Traducător remarcabil, implicat în construcția de proiecte de teatrale, el n-a ezitat să încerce și regia de teatru. Iată cum arată „Teatrul meu”, adică al criticului și traducătorului Victor Scoradeț, un profesionist al teatrului, cu o experiență polimorfă semnificativă și constructivă.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele în Societate, Artele Interpretării, Generale

Arta, Știința și cu Legea (III)

Modificările propuse de Ministerul Culturii la Ordonanța 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură  provoacă luări de poziție diferite. Inițiativa ministerului, aceea de a propune modificări la un cadru legislativ creat pentru instituțiile publice de cultură, e de salutat. Ce nu e de salutat e că, fiind vorba de un domeniu sensibil, impactul și consecințele modificărilor nu au făcut obiectul expertizei un Grup de lucru. Cum se face în alte părți când e vorba de modificări care, era de presupus, vor stârni discuții contradictorii. Mai ales dinspre zona artelor vii, a teatrelor și operei.

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele în Societate, Legislație

Arta, Știința și cu Legea (II)

Ce își dorește, de fapt, Actorul ca să poată fi încredințat că arta sa are un sens? Poate, trebuie Tradiția teatrului de interpretare clasic, bazat pe Text, să prevaleze ca model în configurarea legislativă a Statutului Artistului, dar și în configurarea funcției Managerului teatral?

Continuă lectura

Standard
Actorul, Artele în Societate, Legislație

Arta, Știința și cu Legea (I)

 

M-am gândit, după ce am fost la o dezbatere privind managementul instituțiilor publice de cultură, că paralela cu corpul se impune: ca aceste instituții de cultură să funcționeze bine, trebuie să funcționeze bine componentele lor care formează întregul numit Cultură, și care vin din: Artă, Știință și Lege.

Care și cum este gândirea care le armonizează? Care face ca, acum, dar și mâine, cultura să se dezvolte în România, în Europa, în acord cu epoca.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Cronica Spectacolului, Cronicile mele

Cine (mai) are nevoie de critică teatrală ?

Ce se scrie despre spectacolul teatral are vreo legătură cu producția teatrală? La prima vedere, da. Dar textele publicate offline și online sunt citite, influențează cu ceva, transmit ceva profesional profesioniștilor scenei? Jurnalismul teatral, atât cât este acum în România, face față concurenței strivitoare cu alte specii de jurnalism? Cum ar trebui să fie cronica teatrală astfel încât să fie semnificativă pentru lumea teatrului din România? Ce scop ar trebui să aibe?

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Legislație

Directorul sau managerul de teatru. Sfârșit de partidă?

 

Cum este, de fapt, gândită funcția de manager al teatrului?

De altfel, e o discuție mai veche privind identitatea directorului, mai nou, a managerului de teatru în România. E bine ca el/ea („ea” e mai rar!) să fie „artist/ă” (regizor, actor) sau asimilat („critic, cronicar teatral”) sau nu?

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Artele Interpretării

Teatrul românesc 2016

Încă nu vedem imensul beneficiu pe care creativitatea experienței teatrale ar putea-o aduce și altor zone sociale. Încă nu îi facem locul cuvenit între alte activități mult mai bine finanțate. Mi se pare o eroare.

Continuă lectura

Standard
Artele în Societate, Generale, Reacție rapidă

România-Brâncuși 14-13

Cumințenia pământului

Cumințenia pământului
foto brancusi.artmark.ro

Ieri, în comisia de buget de la Camera deputaților, ministerului culturii i-a fost refuzată alocarea sumei de cinci milioane lei, necesară demersului și achiziției celebrei lucrări a lui Brâncuși, „Cumințenia pământului”, care nu este încă proprietate a statului român. Ministerul a făcut și face încă eforturi notabile (în trecut, uneori, au fost mai puțin relevante) pentru ca Brâncuși să fie al României și prin schimbarea statutului unor opere ale sale: din posesie privată în Patrimoniul național.

 

Constantin Brâncuși foto go2-romania.com

Constantin Brâncuși
foto go2-romania.com

Nici de această dată Brâncuși nu poate veni acasă. România, prin Comisia de buget, abilă în a găsi procedural motive de blocare, a câștigat „meciul” împotriva patrimoniului național la limită, cu 14-13. Cei 13 care au votat „pentru ” s-au dovedit la înălțimea misiunii lor. Cei 14 parlamentarii victorioși împotriva lui Brâncuși ar merita un sejur la „Masa tăcerii” unde ar putea să se gândească în liniște la ce au făcut și fac pentru România.

Între timp, Brâncuși, cuminte, se uită la noi și constată că lucrurile nu se schimbă prea mult, din 1926, de pildă. Atunci Departamentul Vămilor al S.U.A. a clasificat opere ale sculptorului trimise din Paris pentru o expoziție la New York drept „obiecte”, una, Pasărea în spațiu, fiind văzută de-a dreptul „obiect industrial”, și îl obligă pe artist la plata taxei vamale ca pentru orice obiect. Brâncuși refuză spunând că acestea sunt „opere de artă”. Lucrările de artă erau scutite de taxe. Artistul a dat în judecată Statele Unite. Avocații americani ai apărării au încercat pe toate căile să demonstreze că această Pasăre nu este o pasăre căci nu seamănă cu una reală! Interesant, un alt argument al lor punea în discuție caracterul original al lucrării care mai avea la acea dată încă patru versiuni.Până la urmă, spre cinstea ei, Justiția americană îi dă dreptate artistului, consfințind o surprinzătoare legiferare a statutului artei moderne atunci.

Episodul blocării „repatrierii” unor opere ale lui Brâncuși este unul dintre multe altele. Nefericite. Încă odată, ideea de patriotism dispare din valorile „aleșilor”. Nu știu de ce, suspectez următorul lucru: mentalitatea față de opera de artă modernă nu s-a schimbat prea mult. Ca și Flaubert, artistul român i-a arătat odată spălătoresei sale unele lucrări ale sale: „Oh, dar e mai frumos decât o cască de pompier”, a spus aceasta.

În 1952, Brâncusi a cerut naturalizarea și a devenit cetățean francez. Era după ce noile autorități din România deveniseră „vameșii” artei brâncușiene. Alte autorități, mai recente, au ordonat spălarea cu furtunul (!!), pentru a „curăța” Poarta sărutului, provocând stricăciuni. Sau, de mai multă vreme, dezvoltă ceea ce Digi24 a numit „Afacerea statuia” (din ciclul „România furată”).

Când se va opri „războiul” autorităților române cu inestimabila moștenire lăsată de Brâncuși? Când va veni acasă marele sculptor?

foto Edward Steichen 1922 sursa www.webcultura.ro

foto Edward Steichen 1922
sursa www.webcultura.ro

Parlamentul României

Parlamentul României

Standard