E o actriță extraordinară. Ceea ce este extraordinar în cazul său nu e numai excepționalul talentului, ci și o statură morală care are o voce proprie, puternică, care reflectă generozitatea dincolo de propriul statut. Meryl Streep a apărut la ceremonia de decernare a premiilor Golden Globes cu vocea în pioneze, cum se spune. Discursul său de acceptare a distincției „Lifetime Achievement” (la noi ar fi „Premiul pentru întreaga activitate”, fără „viață”, numai „activitate”) a mișcat, a atras atenția asupra privilegiului de a fi actor, asupra protejării jurnaliștilor, asupra lipsei de respect care generează lipsă de respect. Și a dat și un exemplu fără să nominalizeze. „Personajul” nenumit, dar imediat recunoscut se va instala la Casa Albă peste 11 zile. În șase minute, Meryl Streep a făcut un tur de forță în care feminitatea ei, inteligența, talentul extraordinar de a stimula coalizarea în jurul Binelui, au transpărut, încă odată, cu forță și strălucire. Iar finalul…Finalul e cea mai scurtă, probabil, oricum o esențială definiție a ceea face dintr-un om un Artist: o inimă frântă care devine Artă. E aici un curaj, o generozitate, un exemplu etic de care oamenii au mereu nevoie. Chiar și când nu vor s-o recunoască. Meryl Streep și-a pierdut vocea, dar Vocea eticii sale de Artist a răsunat impresionant în sala aceea mare și pe tot globul.
Categoria: Actorul
Artistul ca Dictator
Uriașul prestigiu al unor actori și actrițe e, câteodată, ca o cazemată, o fortificație care a prins timpul captiv, prizonier al unei arte teatrale performată cu excelență, dar peste care inexorabil trec anii. Când excelența devine subiect muzeal ea nu mai poate fi activă: privești „tabloul” care va rămâne fixat. Pentru cât timp? Artistul-actor devine dictator al propriei imagini despre sine. Viața sa în artă e drumul agoniei întrupării personajului, ce trebuie „oferit” în fiecare seară privirii devoratoare, minții și inimii care vin „de afară”, și, câteodată, al extazului de a fi perfect în celălalt și a face să trăiască pentru public această ficțiune vie, reală. E ceea ce nu poate face nimeni altcineva.
Dorina Chiriac: „E o prăpastie uriașă între viața teatrală și cei care se presupune că o controlează”
foto gândul.info
Dorina Chirac este o actriță care marchează un teritoriu special al artei actorului. În teatru, în film, la radio, în concert. Evoluțiile ei, modul în care construiește propria interpretare, dar și relația scenică indică o sensibilitate hrănită de o reactivitate rară. Când un actor nu mai reacționează, ci răspunde „meseriaș” numai, ceva din fibra lui s-a rigidizat. Nu numai în arta sa, ci și în viața sa.
„Am ieșit in stradă zile la rând. pentru civilizație. Pentru siguranță. am ieșit să schimb lumea. să o fac mai frumoasă acum, cât încă nu își dă seama copilul meu cât e lumea de-ncurcată și tristă. Am strigat să fiu respectată. nu vreau nimic pe degeaba. Vreau să muncesc in continuare cinstit și implicat si să fiu plătită pentru ce și cum și cât fac. Au trecut câteva zile și deja cred c-am visat. Cred că lumea nu vrea încă să fie schimbată.
Am lipsit motivat aseară. Mi-e greu, însă, să îți motivez ție absențele. și, crede-mă, vreau să fac asta.”
(mesaj pentru Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook, noiembrie 2015)
Lipsa de talent și Teatrul Național. Un proces de la 1927 (I)
O faimoasă actriță fusese concediată de către direcția Teatrului Național pe motiv de „scădere vădită a talentului”! Dar cum se poate măsura, aprecia că un artist e în scădere vădită de talent?
De aici începe procesul, Naționalul este pus sub lupă, directorul său, comitetul de lectură sunt chestionați, presa intervine. Un proces care aduce la rampă aspecte politice, artistice, financiare și de moralitate. Să intrăm în sala de judecată.
Oamenii teatrului
Actorii nu sunt mari amatori de reformă. Lumea Teatrului e o lume mică. În sensul că numără puțini în comparație cu lumea Școlii, de pildă, cu lumea Sănătății, cu lumea Bisericii sau cu lumea Armatei, a Serviciilor secrete, a Administrației publice locale ori a Justiției. Oamenii teatrului devin vizibili în două feluri: prin succesele de pe scenă sau prin crizele din afara scenei. Întotdeauna succesele sau crizele sunt legate de nume notorii, de vedete, de actori, de regulă, mai puțin de regizori (deși exemplele Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, între altele, sunt edificatoare și ele), mai deloc de scenografi, compozitori sau coregrafi (exemplul de dată recentă de la Opera Națională e între foarte puținele înregistrate în perioada recentă). Continuă lectura
Enikő Györgyjakab: Scrisoare către tata
„Scrisoarea” care urmează aparține uneia dintre actrițele de prim-plan al scenei teatrale din România. E urmarea unui curs, „Teatrul anatomic”, pe care îl susțin la Școala doctorală a Facultății de Teatru și televiziune din Cluj. Un text care m-a impresionat.
Arta, Știința și cu Legea (III)
Modificările propuse de Ministerul Culturii la Ordonanța 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură provoacă luări de poziție diferite. Inițiativa ministerului, aceea de a propune modificări la un cadru legislativ creat pentru instituțiile publice de cultură, e de salutat. Ce nu e de salutat e că, fiind vorba de un domeniu sensibil, impactul și consecințele modificărilor nu au făcut obiectul expertizei un Grup de lucru. Cum se face în alte părți când e vorba de modificări care, era de presupus, vor stârni discuții contradictorii. Mai ales dinspre zona artelor vii, a teatrelor și operei.
Arta, Știința și cu Legea (II)
Ce își dorește, de fapt, Actorul ca să poată fi încredințat că arta sa are un sens? Poate, trebuie Tradiția teatrului de interpretare clasic, bazat pe Text, să prevaleze ca model în configurarea legislativă a Statutului Artistului, dar și în configurarea funcției Managerului teatral?
Arta, Știința și cu Legea (I)
M-am gândit, după ce am fost la o dezbatere privind managementul instituțiilor publice de cultură, că paralela cu corpul se impune: ca aceste instituții de cultură să funcționeze bine, trebuie să funcționeze bine componentele lor care formează întregul numit Cultură, și care vin din: Artă, Știință și Lege.
Care și cum este gândirea care le armonizează? Care face ca, acum, dar și mâine, cultura să se dezvolte în România, în Europa, în acord cu epoca.
Greu de …pensionat
De câte ori, după ce ai ieșit din sala de teatru, răvășit sau extaziat sau pur și simplu bucuros, cu sufletul ușor și mintea revigorată după ce i-ai văzut pe Actori și după ce ți-a plăcut Spectacolul, mai încerci așa ceva reîntors la identitatea ta civilă? De câte ori în viață?
Actorul de partid
Dacă nu există un partid al actorilor și actrițelor, atunci există sigur actori și actrițe care intră în partid. Nu știu de ce, mi-a displăcut întotdeauna actorul/actrița care se „vinde” partidului. Mai ales în preajma unui ciclu electoral. Ca acum. Pare o racolare rapidă, sunt promisiuni făcute și, lovitura de imagine măiastră, „doamnelor și domnilor, pentru dumneavoastră, în această seară, celebrul artist…”- anunțul căsătoriei de partid. Dacă actorul/actrița ar fi intrat în partid înainte, ar fi activat pentru partid, ok, înțeleg, asta vrea, asta face. Dar când sunt la început, ca acum, să privim pozitiv: e de sper(i)at – unii mai vechi chiar au fost de speriat! – ca noii membri de partid să desfășoare o activitate care să justifice de ce nivelul notorietății lor i-a făcut racolabili. Ei/ele vor fi vizibili în campania electorală a partidului, asta se și așteaptă, de fapt de la ei/ele, să își arate notorietatea pe scenele electorale și pe listele de vot. După care îi mai vezi/auzi pe câțiva, din când în când, poate la Comisiile de cultură dacă sunt parlamentari.