Artele Educației, Cărți, Cărți citite, Plagiat

Plagiatul în Universitate (Teorie 1)

Plagiatul are o istorie lungă, complexă, complicată, care pune în discuție problematici esențiale pentru dezvoltarea socială. Universitatea este, cum și Literatura încă de mult mai multă vreme, un teren în care “jocurile”…nu ale foamei, ci ale înșelăciunii și furtului, se dezvoltă, provoacă reacții atât ale corpului academic cât și, mai rar, ale legiuitorului.

Continuă lectura

Carte
Artele Educației, Plagiat

De ce acceptăm greu că Plagiatul este un furt și se pedepsește?

Voi încerca, în această secțiune a blogului, să prezint Plagiatul atât din perspectivă teoretică cât și din una practică. Încercăm, între altele, să vedem cum anul 2012 a devenit o piatră de hotar pentru Universitatea românească în ce privește demonstrarea plagiatului comis de dl. Victor Ponta, prim-ministrul în funcție al României. Faptul că acest caz a fost (și, din păcate, va fi) urmat de altele, că suspiciunile și dovedirea plagiatului în cazul mai multor persoane cu funcție de demnitate publică sunt încă “pe rol”, că dezbaterile publice s-au produs, că părți ale media au început să vadă cât de grav e fenomenul, toate acestea au creat un subiect de actualitate. Cine ar fi crezut? Plagiatul devine vedetă mediatică. Desigur, prin poziția publică a celor care au comis faptul.

Continuă lectura

Standard