Cărți, Legislație, Reacție rapidă

Cât ne costă cunoașterea?

Cât te costă cunoașterea? Cum te poți ține la curent cu noutățile când accesul la conferințe internaționale importante este încă dificil pentru cercetătorul/universitarul român (adesea dă din buzunarul propriu), a cumpăra cărți esențiale pune în pericol bugetul familiei, accesul la articole științifice online e selectiv, parțial?

O mare editură acționează în instanță site-urile care, prin piratare, pun la dispoziție cărți și articole științifice pentru care nu plătești nimic.

Cine are dreptate? Ce ar trebui făcut?

Cheltuiesc anual spre o mie de euro pentru cumpărarea cărților care mă interesează. Cred că mai mult de unul dintre cele 12 salarii ale anului se duce pe această…cumpărătură și pe plata accesului la unele site-uri pentru cercetare. Las la o parte cărțile apărute la noi. Scopul: documentarea în vederea realizării unor cercetări pe care ar urma să le public. Lucrez în mediul academic și a fi „la zi” cu unele subiecte sau teme din domeniu e o obligație. Scrisă chiar și în documente, norme și legi privind activitatea universitară. Am acces la unele baze de date pentru publicații periodice. Nu pot avea acces la cărți decât cumpărându-le sau la unele articole științifice, care nu sunt în site-urile la care universitatea sau ministerul au cumpărat acces, decât plătind descărcarea. În cazul unuia dintre cei mai mari editori de publicații științifice, Elsevier, o singură descărcare de articol costă 32$. La câtă poftă am eu să citesc, veniturile nu mi-ar ajunge. Nici dacă aș fi singur pe lume (ceea ce nu e cazul).

Existența site-urilor care, prin piratare, îți permit descărcarea de cărți și articole științifice – precum Libgen, BookFi sau SciHub – a fost pentru mulți o binecuvântare. Chiar dacă știau că cei care dețin site-urile respective încalcă grosolan legea dreptului de autor și alte legi care privesc publicarea și comercializarea publicațiilor. De curând, însă, editura Elsevier a deschis o acțiune în instanță, la New York, pentru a stopa pirateria. Editura cere ca legea să facă dreptate, interzicând activitatea și retrăgând numele domeniului în cazul fiecăruia dintre acuzați. Dintre aceștia, unul singur a răspuns până acum, punând chestiunea întrun context mai amplu: un editură mare limitează dreptul la cunoaștere impunând prețuri de descărcare. Cercetătorii vor să publice în revistele de mare impact ale Elsevier, dar ei nu sunt  plătiți; pentru ei contează presiunea academică prin care ți se cere să faci și să publici cercetarea în reviste foarte bine cotate. E, aici, un alt aspect, al acelei „inflații academice” despre care vorbește Sir Ken Robinson. Nu câștigă decât editura, nu și cercetătorii. Site-urile care piratează nu cer nimic în schimb. Ele operează pe principiul că nimeni nu poate limita dreptul la cunoaștere și pun în discuție chiar ideea de copyright.

Cât te costă cunoașterea? Cum te poți ține la curent cu noutățile când accesul la conferințe internaționale importante este încă dificil pentru cercetătorul/universitarul român (adesea dă din buzunarul propriu), a cumpăra cărți esențiale pune în pericol bugetul familiei, accesul la articole științifice online e selectiv, parțial?

Cum poți susține progresul unei societăți a cunoașterii când însăși societatea îți limitează drepturile la cunoaștere? Nu cumva ar trebui revizuit raportul între profit-comercial-distribuție și cunoaștere științifică publicată?

Ce ar trebui să facă legiuitorul român, de pildă, în cazul site-urilor care, spre deosebire de cele puse în cauză de Elsevier, pun la dispoziția elevilor și srtudenților români referate, eseuri, lucrări de licență gata făcute? Sau cu site-urile care găzduiesc anunțuri gen: „vând lucrare de licență.300 RON”? În acest caz e încurajată pe față frauda intelectuală și înșelătoria în mediul academic. În cazul cu site-urile care piratează publicații ale editurilor, problema e diferită. Cei care organizează activitatea spun că nu au primit niciodată vreo reclamație de la un autor a cărui carte a fost încărcată ilegal pe site. Numai editura, singura care face profit, e ce care acuză.

Pirateria e ilegală. În același timp, însă, această piraterie pune în discuție o chestiune serioasă: cât ne costă cunoașterea și cine profită de pe urma ei?

Standard

2 gânduri despre „Cât ne costă cunoașterea?

  1. Dana Diaconu zice:

    Ar trebui, in opinia mea, ca statele lumii să recunoască „cunoaşterea” ca bun al umanitaţii. Toate naţiunile să contribuie la un fond de finanţare, astfel incat cercetatorii sa fie recompensaţi pe masura valorii muncii lor in folosul umanitaţii iar cercetarile lor sa devină accesibile si gratuite (am scăpa şi de grija plagiatelor caci nu ar mai trebui să cităm pe nimeni, odata devenite bunuri ale umanităţii). In zilele noastre pare o utopie căci deocamdata „omul” este prins intr-o vrajă, nepercepandu-şi fragilitatea sau dimensiunea individuală in raport cu totul.

    • Marian zice:

      Într-un fel e îngrijorător ce propuneți, în altul, într-adevăr, utopic. Probabil că va veni un timp în care avansul cunoașterii să nu mai fie o marcă de autor, ci o contribuție a cărei originalitate va fi confirmată nu de oameni, ci de softuri.

Lasă un răspuns către Marian Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *