Cât de mult ai dreptul să uiți?

Eu nu am uitat 13-15 iunie 1990.

Am văzut cruzimea și violența de la Universitate.

Sângele de pe trepte la ieșirea de la metrou.

Am văzut privirile goale, bâtele, cauciucurile învelite în sârmă ale minerilor, dar și ochii reci ai celor care îi conduceau, indicându-le direcțiile. Câțiva erau să și…”interacționeze” cu mine.

Sunt, ca și alții, un martor marcat de actul barbar al unor oameni. Cum poți uita?

Știrea de azi, cu domnul Ion Iliescu urmărit penal pentru infracțiuni împotriva umanității, ar putea fi un semnal major pentru recuperarea unui adevăr esențial pentru societatea românească de azi. Cât vom mai continua să mințim?
Preferăm să uităm sau să putem face din adevăr pagina de istorie care să ne restructureze moral?