Pe 5 august, s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru Senat/Consiliul director și Președinte-Vicepreședinte executiv. UNITER anunțase că, din 5 septembrie, dosarele de candidatură pot fi consultate public. Nu a cerut confidențialitate candidaților până atunci. Oameni de teatru din generația de vârstă medie (regizoare, curatoare și critici de teatru) și-au anunțat deja candidatura la Senat înainte de expirarea datei de 5 august. M-am bucurat să remarc interesul acestora pentru ceea ce semnalasem în repetate rânduri, inclusiv în ultimele două săptămâni: UNITER trebuie sprijinit în efortul de a evolua într-un context socio-economic și politic dificil care, cred, se va prelungi în ani. Ca unul care am pus bazele, alături de Ion Caramitru, cel care a avut inițiativa fondatoare, la crearea și funcționarea acestei asociații în primii săi ani (lucrând amândoi benevol multe ore pe zi), m-am pus în acord cu ce cred și cu ce am făcut pentru teatrul nostru decenii la rând, și m-am înscris pentru Senat/Consiliul director.

Cred că asociația UNITER ar putea să-și recalibreze obiectivele, strategia și misiunea. În 1990, ideea noastră era să repunem teatrul românesc pe harta Europei și să sprijinim valoarea și creativitatea creatorilor și interpreților din teatru și artele spectacolului. Peisajul de acum este unul cariat de politic, cu umbra unei „comunități” teatrale, cu macerarea ego-urilor în confruntări, adesea sterile. Dar și cu performanțe artistice, când și când. Coagularea unui efort de anvergură națională în vederea afirmării celor de mai sus, rămâne încă, în bună măsură, un deziderat. Ce personalitate artistică de anvergură, dispusă să lucreze, iar nu numai să reprezinte UNITER, ar putea să-și asume, voluntar, și nu „împins”, funcția de președinte? Se va vedea pe 5 septembrie și apoi la votul din 5 octombrie.

În scrisoarea mea de candidatură – un fel de „examen” pentru mine – a trebuit să dau la o parte încărcătura afectivă a multor ani în serviciul UNITER și al oamenilor de teatru de la noi. Am încercat să „văd” faptele, dincolo de CV-ul meu. Și simplu, faptele spun, demult, că expertiza a făcut soră bună cu experiența (mult)întinsă în timp. De asta am făcut acest pas. Ca să pot ajuta. Atât. Iar dacă în efortul de a da un ajutor se înscriu oameni mai tineri, asta e foarte bine, arată că, poate, e o „trezire” care ar fi înalt semnificativă pentru teatrul românesc. În contextul a ce se întâmplă, cred că UNITER are nevoie și de o direcție etică mai evidentă în a se poziționa când apar contexte artistice litigioase sau decizii administrativ-politice amenințând drepturile și interesele oamenilor de teatru și, în general, din artele spectacolului. Actualul președinte al UNITER a făcut-o chiar de curând cu referire la acest context de acum. Dar nu e suficient.

Nu voi cere oamenilor de teatru să mă voteze. Dacă cele spuse în scrisoarea mea de susținere a candidaturii sunt cunoscute și/sau crezute, dar oricum apreciate pentru impactul lor, atunci votul ar reflecta o conștientizare a cum poate fi sprijinită asociația UNITER în acest moment și, mai ales, în viitorul apropiat.

Sper să mă pot (re)întâlni cu mulți dintre voi pe 5 octombrie. Indiferent de ce va da votul nostru, ce va rămâne sunt implicarea, participarea constructivă la a nu uita de ce vrem ca teatrul și artele spectacolului din România să fie în acord cu timpul, cu ce a dat cel mai bun deceniile 8 și 9, dar și anii 2000 în teatru. Și, mai ales, să vină în centrul sferei Culturii noastre. A convinge decidentul local sau central de aportul major al artelor vii la dezvoltarea publicurilor și la stimularea creației și interpretării artistice, a viului din artă, în lumea ce va fi dominată de inteligența artificială, mi se pare confruntarea cea mai dură pentru care oamenii de teatru trebuie să se pregătească și să acționeze.