Artele în Societate

Autoritatea, Managerul de teatru și Concursul

În repetate rânduri, au apărut în presă semnalări, proteste, întrebări privind organizarea și desfășurarea concursurilor de manager pentru instituțiile de spectacole. Chiar și în aceste luni de vară, fie la Râmnicu Vâlcea, Bacău sau la Brașov, au apărut/apar iregularități care ridică semne de mirare/întrebare privind rolul Consiliului local, ca autoritate finanțatoare, documentele pe care se bazează concursul (cererea de ofertă, caietul de obiective, proiectul de management), modul în care și justificarea prin care sunt numiți membrii comisiilor de concurs.

 

Documentele legale care reglementează problema concursurilor pentru manager de teatru sunt, între altele, OUG 289 din 2008 și Legea 269 din 2009.  Interesante, ca să zic așa, sunt prevederile art 12, lit.a din lege:

„Art. 12. – (1) Prin caietul de obiective, autoritatea solicită candidaţilor:

a) analiza socioculturală a mediului în care îşi desfăşoară activitatea instituţia publică de cultură şi propuneri privind evoluţia acesteia în sistemul instituţional existent;

b) analiza activităţii instituţiei publice de cultură şi, în funcţie de specific, propuneri privind îmbunătăţirea acesteia;

c) analiza organizării instituţiei publice de cultură şi propuneri de reorganizare şi/sau restructurare, după caz;

d) analiza situaţiei economico-financiare a instituţiei publice de cultură;

e) strategia, programele şi planul de acţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice a instituţiei publice de cultură, conform sarcinilor şi obiectivelor formulate de autoritate;

f) o previziune a evoluţiei economico-financiare a instituţiei publice de cultură, cu o estimare a resurselor financiare necesare, spre a fi alocate de către autoritate.”

Multe analize, puține obiective.

Caietul de obiective al TNB, de pildă, realizat de Ministerul Culturii, este o capodoperă! Ce nu găsești aici!? Mai puțin obiective ca atare cât mai ales istoricul teatrului, bugetul etc.

Anunțarea concursului de către autoritate, la Brașov, de pildă, arată așa.

Toate acestea fac parte din “proba scrisă”, din dosarul cu proiectul de management cu care candidații se înscriu la concurs. Nu odată, însă, a transpirat și informația că aceste dosare sau părți ale lor au fost făcute de alții decât cei/cele în cauză. Un actor, chiar cunoscut, va avea mereu dificultăți în a gândi și scrie un proiect de management. Pentru că nu asta e meseria lui sau a ei. Dar actorul, actrița vor să fie …directori deși candidează pentru postul de manager de teatru.

Să spunem că persoana X intră și la proba interviului.  Despre cum au avut loc acestea, nu numai la București, e o altă…istorie. Nu neapărat plăcută sau corectă.

Cum vedem mai sus, candidaților li se cer analize, previziuni. Adică…hârtii de pus la dosar.Dar autoritatea finanțatoare ce le cere în schimb? Ce dorește autoritatea locală de la teatrul din oraș, ce dorește pentru comunitatea locală? Am citit puține lucruri despre aceasta. Poate și pentru că autoritatea locală, cei care răspund de Cultură fie nu au habar de ce înseamnă managementul unei instituții de spectacol  pe care adesea îl aliniază la managementul unei întreprinderi, fie nu sunt interesați decât de impunerea unui/unei anume candidat(e). Despre o viziune legată de dezvoltarea orașului, a zonei din perspectiva unei activități teatrale complexe, aproape că nici nu poate fi vorba. În schimb, fapt aiuritor, 7 municipii românești s-au înscris sau vor să se înscrie în cursa preselecției (în decembrie) pentru desemnarea Capitalei culturale europene 2021. Aiuritor, de fapt, nu e că s-au înscris, ci că unele nu au o infrastructură culturală modernă, multidisciplinară, relații consolidate cu propria comunitate. Exemplul orașului Sibiu a dat aripi deși se uită, de pildă, că atunci nu a fost deschisă vreo sală nouă de spectacol, manifestările au uzat de cele câteva săli existente iar alte multele au fost în aer liber. Dar ce au învățat autoritățile locale de la exemplul Sibiului e că pot dispune de finanțări enorme. Se știe ce se întâmplă, de regulă, la noi, când apare o nouă …vacă: imediat se găsesc mâini dibace care să o mulgă bugetar și financiar!

Multe teatre din România, teatre definite ca fiind ” de repertoriu”, funcționează, de fapt, întrun autism îngrijorător. Nu numai că pretind că „știu” ce vrea publicul lor – ca și producătorii de emisiuni tv „de succes” îndoielenic -, dar nu își asumă sarcina principală, cred eu, aceea de dezvoltare a publicului. Cum se cuantifică succesul unui teatru subvenționat și de repertoriu: în cifrele numărului de premiere și ale numărului de spectatori? Ele au, firește, importanța lor, dar sunt numai fața unei comodități contabile: în fond, cum beneficiază spectatorii teatrului, membri ai comunității locale?

Adesea, întreprinzători teatrali, care nu întâmplător sunt și directorii/managerii teatrului folosesc pârghia construcției unui festival, de cele mai multe ori suportat logistic de teatrul din localitate, pentru a obține succesul de vitrină. Se raportează număr de spectacole, număr de artiști, număr de activități programate. Pentru una-două săptămâni. După care, teatrul respectiv …se liniștește. Rar auzi ca un festival să fie organizat profesionist, cu scopul dezvoltării publicului. Dar lucrurile merg…înainte. Mai nimeni nu face analiza post-factum. Autoritatea locală cere, oare, un raport, face o evaluare, sunt acestea publicate?

Cât de serioase, credibile, sunt evaluările managerilor de teatre? Cum este cuantificată performanța lor? Care este natura reală a relației Autoritate locală-Manager-Concurs? Are aceasta de-a face serios cu dezvoltarea publicului de teatru?

Mi se pare că succesul unui teatru e certificat de modul în care comunitatea locală, publicurile sale sunt beneficiarele unei viziuni despre actul artistic ca act necesar propriei dezvoltări spirituale în raport cu lumea în care acestea trăiesc. Teatrul rămâne un burete bugetar care absoarbe mereu dacă nu pune în operă o acțiune managerială, o direcție artistică prin care se duce spre oamenii comunității.

 

Standard

4 gânduri despre „Autoritatea, Managerul de teatru și Concursul

  1. Marian,
    problema nu este neapărat în termenul „management”. Din nefericire, instituţia teatrală românească funcţiomnează – în tot – pe schema instituţiei comuniste. Personal nu am nimic cu comuniştii, ei au creat o instituţie care să susţină ideologia doctrinei, iar subvenţia era mijlocul cu care ţineau instituţia între anumite limite convenabile.
    Că nu a ieşit toul cum au vrut, asta este altă problemă. Dar, în perioada aceea structura instituţiei era alcătuită pentru a fi un instrument ideologic. Cu alte cuvinte o instituţie educaţională. După revoluţie mulţimea de impostori care s-au repezit să „reformeze” instituţia, au descoperit că aceasta trebuie să fie una comercială. Doar că: teatrul nu a fost niciodată o instituţie comercială, ci un instrument educaţional. În slujba cui?, asta este altă discuţie.
    Uite aşa, ne-am trezit că vorbim de mere şi vindem pere. Iar cel care vrea să facă management teatral, părimeşte un instrument deposedat de toate funcţiile de care ar avea nevoie.
    Cine aruncă o privire în Istoria Teatrului, va observa lesne că doar aceea instituţie care a avut un program educaţional profund a izbutit să devină o instituţie teatrală, restul au fost forme pe care epigonii le eşafodau din amintiri şi asta se vedea limpede în neputinţă.
    Asta se întâmplă acum, trăim într-o epocă a unor epigoni ai epigonilor, iar amintirile lor sunt foarte tulburi. Puteţi analiza concursurile de management şi pe la cusături, rezultatul va fi acelaşi.

    La începutul anilor ’90 am crezut că vom putea să o luăm pe calea cea corectă, de asta m-am implicat atât de adânc în Teatrul de marionete, de la Arad. De asta, m-am ataşat de impostura structurată la UNITER. De asta am ieşit din sistem.

    Cu bine.
    Şi să te ştiu sănătos.

    Cu drag,
    Ion Mânzatu

    • Marian zice:

      Draga Ion, si eu sunt surprins, astăzi, – deși până spre sfârșitul anilor ’90 mă implicasem în schimbarea instituției teatrale- de cât de autist este sistemul instituțiilor de spectacol bugetate. Deși mulți dintre cei care sunt sistemul voiajează în străinătate, au „schimburi de experiență”, cu puține excepții, se mulțumesc să navigheze în continuare în barca sistemului fără să își (mai) pună întrebări. Ceea ce se întâmplă, de pildă, cu cei/cele activi/e în „teatrul independent” este revelator pentru actuala stare de lucruri. M-am gândit mereu că a merge pe calea de a fi actor, regizor de teatru înseamnă credința întrun drum cu totul special pe care trebuie să mergi până la capăt. Ca, de altfel, în orice drum unde vocația este soră cu pasiunea. Unii, mulți?, vor …totul: și aura „artistului” care (se) sacrifică și punga sistemului bugetar.Ce scrii mă face să mă gândesc, din nou, la : pentru cine și pentru ce teatrul?

  2. Dragă Marian,
    Am să încep cu ultima ta întrebare, retorică desigur. Teatrul a fost dintotdeauna, este şi va rămâne un instrument comunitar. Dacă vrei, cel mai important instrument comunitar. El funcţionează pe două paliere, cel pentru membrii comunităţii – şi care devine tot mai complex pe măsură de societatea este tot mai sofisticată; şi cel pentru cei care-l practică. De asta, teatrul nu poate fi niciodată egal cu sine însuşi în două momente succesive, şi dacă mentalitatea înţepeneşte, teatrul moare şi devine un ornament golite de sens (ceea ce avem astăzi). Pentru a-l păstra viu e nevoie de un sistem de educaţie pentru membrii companiei, un sistem care să-i cureţe în permanenţă de zgură. Viaţa – parşiva! – face ca şi educatorii să se schimbe, pentru că, în mod natural, îmbătrânesc şi mor. Dacă citeşti cu atenţie amintirile lui Stanislavski, ai să descifrezi tristeţea bătrânului care înţelegea cîte lucruri a greşit. N-a avut puterea să se bucure pentru greşelile lui omeneşti. Dacă îmi trimiţi la adresa de mail pe care am lăsat-o în blog adresa ta de mail, îţi voi trimite schema unei astfel de instituţii.

    Mă bucur să te aud, măcar şi aşa.

    Cu drag,
    Ion

  3. Pingback: Directorul sau managerul de teatru. Sfârșit de partidă? - Marian Popescu

Dă-i un răspuns lui Marian Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *